Scandal în Galați, într-o localitate unde incidența e de 7,4 la mia de locuitori. Oamenii refuză să mai stea în carantină

×
Codul embed a fost copiat

A fost scandal în comuna Ivești din județul Galați, după ce autoritățile au prelungit carantina cu încă două săptămâni, într-un cartier cu populație de etnie romă.

Când au auzit că trebuie să rămână izolați încă 14 zile, oamenii, revoltați, au început să se certe cu jandarmii și polițiștii.

Încă de la primele ore ale dimineții, oamenii din zona aflată în carantină și-au făcut apariția lângă filtrele organizate de autorități, în speranța că vor putea circula liber. Însă polițiștii și jandarmii i-au oprit.

Locuitor: “S-au revoltat că nu mai au posibilități. Înainte și-au făcut provizii, dar acum s-a ajuns la fundul sacului”.

Liderii rromilor spun că autoritățile locale îi lasă să moară de foame, pentru că voluntarii desemnați de primărie le aduc doar medicamente, în cazuri de extremă urgență.

Citește și
Sistemele medicale din întreaga lume se apropie de colaps. În plină criză, există și o veste bună: ”Avem vaccinul!”
Sistemele medicale din întreaga lume se apropie de colaps. În plină criză, există și o veste bună: ”Avem vaccinul!”
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut la Vama Veche: „Am o întrebare la care nu trebuie să-mi răspundeți mie: Ba, voi știți ce mai fac copiii voștri?”

Ferdinand Stănescu, bulibașa: “Nu-i lasă să treacă la magazine, la market, să cumpăre. Nu mai au provizii, nu mai au bani“.

Cezar Stănescu, lider al rromilor: “Nu mai are lumea cu ce trăi. N-are posibilitate de mâncăruri, n-are bani. Ei a crezut că în doua săptămâni astea, gata, astăzi își ia zborul toată lumea. Unii muncesc cu ziua, alții prin sate, alții cu afaceri. Acuma nu mai are lumea cu ce trai.”

Primarul a crescut numărul voluntarilor, astfel încât să aibă cine face și cumpărăturile pentru cei aflați în izolare.

Cornel Hamza, primar: “La început, în primele zile, când toată lumea avea ce-i trebuie, nu se știa. Am spus “mă, luați pentru medicamente, atât.” Când lucrurile s-au înrăutățit au sarcina să se ducă să cumpere orice le dă”.

Carantina este instituită într-un singur cartier din comuna Ivești, unde au fost identificate cele mai multe cazuri de COVID-19.

Viorica Gotu, reprezentant al rromilor: “Eu sunt convinsă și am încredere în ei că vor fi cuminți, că nu vor fi violenți, că vor respecta măsurile“.

În primele două săptămâni de carantină, la Ivești, au fost deschise trei dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cinci persoane sunt cercetate pentru că au vrut să iasă din zona aflată în carantină. Mai mult decât atât, unele dintre ele se aflau și pe lista persoanelor infectate cu Sars-Cov-2.

La ultimul raport, incidența cazurilor din Ivești a fost de 7,41 la mia de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Farul - Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe! Cum a reacționat Hagi
NEWS ALERT Farul - Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe! Cum a reacționat Hagi
Citește și...
Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou s-a încheiat. Peste 33.000 de oameni s-au închinat la racla sfântă
Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou s-a încheiat. Peste 33.000 de oameni s-au închinat la racla sfântă

Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou, considerat ocrotitorul Bucureştiului, s-a încheiat după trei zile în care peste 33 .000 de oameni au trecut pe la racla sfântă.

Sistemele medicale din întreaga lume se apropie de colaps. În plină criză, există și o veste bună: ”Avem vaccinul!”
Sistemele medicale din întreaga lume se apropie de colaps. În plină criză, există și o veste bună: ”Avem vaccinul!”

În Italia, se întețesc protestele față de restricțiile impuse de al doilea val al pandemiei. Oamenii se tem că noile măsuri îi pot lăsa șomeri.

Zeci de percheziții la hoții de lemne din Vaslui. Incredibil ce au descoperit polițiștii
Zeci de percheziții la hoții de lemne din Vaslui. Incredibil ce au descoperit polițiștii

Cantități importante de lemne au fost confiscate, iar cei bănuiți de tăieri ilegale au fost duși la audieri, după 22 de percheziții în trei comune din județul Vaslui.

Recomandări
Polonia anunţă că a fost şi ea vizată de atacuri cibernetice ale Rusiei. Condamnă ferm „activităţile inacceptabile”
Polonia anunţă că a fost şi ea vizată de atacuri cibernetice ale Rusiei. Condamnă ferm „activităţile inacceptabile”

Polonia a anunţat că a fost la rândul său vizată de presupuse atacuri cibernetice atribuite unui grup rus numit APT28 - care ar mai fi vizat şi Germania şi Republica Cehă - şi a condamnat aceste atacuri, informează sâmbătă Reuters.

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui
Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace.

Ce spune Robert de Niro despre Donald Trump: „Este un monstru. Nu cred că americanii înţeleg cât de periculos va fi”
Ce spune Robert de Niro despre Donald Trump: „Este un monstru. Nu cred că americanii înţeleg cât de periculos va fi”

Adversar notoriu al lui Donald Trump de mai mulţi ani, Robert De Niro l-a atacat din nou pe fostul preşedinte american într-un interviu.