Ministrul Sănătății, în vizită de urgență la Suceava, cel mai afectat oraș de coronavirus

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a ajuns joi de urgență la Suceava, oraș aflat în carantină, alături de încă opt localități.

Conducerea interimară a Spitalului Județean a demisionat miercuri seară. Despre tensiunile din unitatea medicală vorbeşte și primarul Sucevei, Ioan Lungu.

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava: ''Știam de situaţia tensionată de la spital, în primul rând despre lipsa cadrelor medicale, având în vedere că peste 200 de cadre medicale au fost infectate. Managerul şi directorul medical intermiar şi-au dat demisia. Am înţeles că principala cauză e lipsa de personal şi nu au reuşit să facă o strategie cu personalul existent. Medicii, nefiind testaţi la timp, merg cu îngrijorare la serviciu şi nu ştiu cu cine intra în contact.''

Primarul Sucevei speră ca activitatea Spitalului să se reia la capacitate normală.

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava: ''Am discutat cu unul din cadrele militare care au venit dimineaţa şi i-am cerut permisiunea pentru că noi vom duce azi la spital un aparat PCR pe care l-am cumpărat din Coreea. Am nişte date ca o să mai vină nişte medici la Suceava. Cred că ne vor fi de ajutor cadrele medicale militare pentru că vin cu mai multă rigoare şi fermitate. Avem şi o veste bună, ca o parte din cadrele medicale ieşite negativ, se vor întoarce la serviciu.''

Citește și
doctori
Medicii din linia întâi pot beneficia de cazare gratuită pe perioada pandemiei
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Până acum, în judeţul Suceava au fost infectate cu noul coronavirus peste 700 de persoane, potrivit Institutului Național de Sãnãtate Publicã. Adică un sfert dintre cazurile înregistrate la nivel naţional.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
LIVE UPDATE. Coronavirus în România, 2 aprilie. 115 români infectați au murit
LIVE UPDATE. Coronavirus în România, 2 aprilie. 115 români infectați au murit

Coronavirus România, LIVE UPDATE 2 aprilie. Potrivit ultimei raportări, în România sunt confirmate 2.738 de cazuri de coronavirus. 267 de pacienţi s-au vindecat, iar numărul morților a ajuns la 115.

Medicii din linia întâi pot beneficia de cazare gratuită pe perioada pandemiei
Medicii din linia întâi pot beneficia de cazare gratuită pe perioada pandemiei

Cadrele medicale din linia întâi se tem să nu-i contamineze pe cei din familie. Pentru a le veni în ajutor, autoritățile, firmele, organizațiile neguvernamentale, dar și oameni simpli oferă spații de cazare, pe întreaga perioadă a pandemiei.

Patru scenarii de răspândire a bolii. Cât de ușor poate fi infectată întreaga populație
Patru scenarii de răspândire a bolii. Cât de ușor poate fi infectată întreaga populație

Publicația americană Washington Post a simulat patru scenarii prin care arată cum distanțarea socială limitează răspândirea bolii și care explică de ce este important ca oamenii să stea în case în această perioadă.

Avertisment OMS: COVID-19 nu afectează doar persoanele vârstnice, este o idee eronată
Avertisment OMS: COVID-19 nu afectează doar persoanele vârstnice, este o idee eronată

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a reamintit joi faptul că şi tinerii sunt vizaţi de pandemia de COVID-19 cauzată de noul tip de coronavirus, care a făcut deja victime în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.