Bani de la stat pentru partide. PSD este anchetat cu privire la cum i-a folosit

×
Codul embed a fost copiat

Într-un an cu două rânduri de alegeri, partidele își rotunjesc substanțial veniturile din bugetul generos al statului.

Din luna mai, în visteria formațiunilor care au reprezentare în Parlament intră mai mulți bani decât în lunile trecute, ca urmare a unei modificări a legii de finanțare.

Social-democrații sunt cei care primesc cel mai mult și tot ei constituie subiectul unei anchete. Procurorii DNA investighează modul în care au fost cheltuite fondurile în trecut.

Calculate în funcţie de numărul de parlamentari şi de primari, subvenţiile pe care statul pe plăteşte lunar partidelor politice au crescut constant, din septembrie anul trecut şi până acum. În luna aprilie, sumele intrate în conturile formaţiunilor parlamentare au fost cele mai mari de la începutul anului. E adevărat, conţin şi restantele pe care Autoritatea Electorală le-a acumulat din cauza adoptării cu intarizere a bugetului de stat.

Partidele politice vor primi în acest an de la bugetul de stat peste 270 de milioane de lei. Este o sumă mult majorata faţă de anii trecuţi, iar social-democraţii se bucură cel mai tare de această creştere. Pe lângă cotizaţiile strânse de la membrii din ţară, PSD va primi lunar de la stat 12 milioane de lei. Sumele pentru liberali sunt la jumătate, iar USR-ul, aproximativ două milioane.

Citește și
sectie de votare
Alegeri europarlamentare 2019. Unde votează diaspora: lista secțiilor de votare din străinătate
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

De altfel, PSD este în mijlocul unui scandal de corupţie. Trezorierul partidului, Mircea Drăghici, este anchetat de DNA pentru că ar fi încercat să îşi cumpere cu banii PSD o vilă în Pipera şi o limuzină pentru soţia lui.

Drăghici este şi cel care a modificat legea finanţării partidelor politice. De aceste creşteri se bucură şi restul formaţiunilor politice. Liberalii primeau la începutul anului 3,5 milioane de lei, dar din această lună, sumă se va dubla.

La fel şi în cazul USR. Liderii uniunii şi-au somat şi membri să achite cotizaţiile către partid, acestea fiind cuprinse între 10 şi 30 de lei pentru susţinătorii simpli, şi 1000 de lei pentru parlamentari.

"Avem o echipă de fund raising - încercam să adunăm resurse pe mecanismul acesta - donaţii şi împrumuturi", spune Dan Barna, președintele USR. 

Pentru prima dată în acest an, banii pe care partidele îi primesc de la stat pot fi cheltuiţi pentru campania alegerilor europene. Candidaţii au însă şi dreptul la sponsorizări şi donaţii, iar celor care câştigă mandatul statul le decontează cheltuielile dovedite cu acte.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Pe cine trimitem la Bruxelles? Campanie Știrile Pro TV pentru europarlamentare: ”E.U. Yes la Vot”
Pe cine trimitem la Bruxelles? Campanie Știrile Pro TV pentru europarlamentare: ”E.U. Yes la Vot”

Știrile Pro TV lansează, luni, 29 aprilie, campania pentru alegerile europarlamentare 2019 ”E.U. Yes la Vot”.

Alegeri europarlamentare 2019. Unde votează diaspora: lista secțiilor de votare din străinătate
Alegeri europarlamentare 2019. Unde votează diaspora: lista secțiilor de votare din străinătate

Românii din diaspora pot vota la aceste alegeri europarlamentare în 441 de secţii deschise în afara ţării, arată ordinul ministrului român de Externe, Teodor Meleşcanu, publicat în Monitorul Oficial.

Alegeri europarlamentare 2019. Tineri liberali, prinși că împărțeau pliante false cu USR-PLUS
Alegeri europarlamentare 2019. Tineri liberali, prinși că împărțeau pliante false cu USR-PLUS

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a solicitat, vineri, conducerii PNL să verifice dacă tinerii din Cluj care au împărţit pliante "mincinoase" în numele Alianţei 2020 USR PLUS ar fi membri ai partidului.

Specialiştii SRI, cu ochii pe alegeri. Cele 5 scenarii de fraudare prin Internet
Specialiştii SRI, cu ochii pe alegeri. Cele 5 scenarii de fraudare prin Internet

În premieră pentru Romînia, experţii Serviciului Român de Informaţii au prezentat scenarii privind o posibilă încercare de a influenţa rezultatul alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale prin intermediul Internetului.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.