”DNA-ul Pădurilor” a primit raport favorabil în Comisia de Mediu din Senat

copac taiat

Proiectul de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM), "DNA-ul Pădurilor", iniţiat de parlamentarii USR, a primit, marţi, raport favorabil la Comisia pentru mediu, anunţă senatorul USR Mihai Goţiu.

"Cu puţin timp în urmă, s-a încheiat Comisia de Mediu din Senat. După două ore şi jumătate de dezbateri, legea de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM sau "DNA-ul Pădurilor", cum mai e cunoscută), pe care am iniţiat-o împreună cu colegii din USR, a primit raport favorabil, cu 6 voturi 'pentru' şi un vot 'împotrivă'", a scris Goţiu pe pagina de Facebook, potrivit Agerpres.

Potrivit senatorului USR, proiectul va fi discutat miercuri şi în Comisia juridică, care este coraportoare în acest caz, după care va urma votul în plenul Senatului.

"Săptămâna trecută, avizele din comisiile de specialitate au fost împărţite, trei avize favorabile (la Agricultură, Apărare şi Muncă) şi trei negative (Ape şi Păduri, Buget şi Administraţie). La votul din plen va fi supus, însă, raportul comun al Comisiilor pentru Mediu, respectiv Juridică (...). Încă nu am trecut şi ultimele hopuri, dar mafiile Pădurilor, Apelor şi Deşeurilor din România au de ce sa se teamă! Mâine, structura specializată pentru combaterea infracţiunilor de mediu poate deveni realitate! Pe 13 mai, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, iar Camera decizională e Senatul", precizează Goţiu.

"Amploarea fenomenului infracţional de mediu şi specificitatea lui impune soluţia unei specializări a persoanelor cu atribuţii de cercetare penală în domeniu şi alocarea de resurse pentru constituirea unei instituţii cu atribuţii clare şi specifice pentru combaterea criminalităţii de mediu (...). Propunem înfiinţarea unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, o structură creată pe modelul DNA şi DIICOT, care să preia competenţa de soluţionare a tuturor infracţiunilor de mediu prevăzute în Codul Penal şi în legislaţia specială din domeniu", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Citește și
paduri
Ministrul Mediului: „Suprafața pădurilor seculare, strict protejate din România, se va dubla”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit iniţiatorului, în cinci ani, pe rolul instanţelor au ajuns doar 3.014 dosare care priveau infracţiuni la regimul silvic, iar numărul de persoane juridice condamnate în cadrul acestor dosare este de o persoană (condamnată în 2019), "ceea ce indică faptul că probabil au fost cercetate doar dosare care vizau furturile mici de lemne. Asta în condiţiile în care statisticile indică 20 de milioane de metri cubi de lemn dispărut fără acte din păduri şi valori ale prejudiciului de sute de milioane de euro anual".

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România a dăruit Sloveniei un râs carpatin, pe nume „Boris”
România a dăruit Sloveniei un râs carpatin, pe nume „Boris”

Un râs din Romania a ajuns în pădurile Sloveniei. Vorbim despre un exemplar de linx carpatin, care a fost dăruit de țara noastră slovenilor pentru a repopula munții de acolo cu aceste exemplare.

Ministrul Mediului: „Suprafața pădurilor seculare, strict protejate din România, se va dubla”
Ministrul Mediului: „Suprafața pădurilor seculare, strict protejate din România, se va dubla”

''Suprafața pădurilor seculare, strict protejate din România, se va dubla.'' Anunţul a fost făcut de ministrul Mediului.

Percheziții de amploare în mai multe județe din țară într-un dosar de tăieri ilegale de arbori
Percheziții de amploare în mai multe județe din țară într-un dosar de tăieri ilegale de arbori

Au fost percheziții de amploare în 18 case și firme din Alba, Vâlcea, Sibiu și Gorj, într-un dosar legat de tăieri ilegale de arbori.

Victorie pentru mediu. Proiectul ”DNA-ul pădurilor” a fost votat în Camera Deputaților
Victorie pentru mediu. Proiectul ”DNA-ul pădurilor” a fost votat în Camera Deputaților

Proiectul de lege supranumit “DNA-ul pădurilor” a fost votat în Camera Deputaților cu 200 voturi pentru, 107 abțineri și 4 împotrivă. Proiectul de lege va merge în Senat, care este cameră decizională.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.