Dăncilă, înainte de întâlnirea cu Timmermans: Nu trebuie acceptat fiecare punct de vedere

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, înainte de întâlnirea cu prim vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că nu știe exact despre ce va discuta cu oficialul european, dar că, ”probabil” va fi abordat și ”subiectul legat de justiție”.

Aflată la Palatul Parlamentului, la ședința Biroului Permanent al PSD, Dăncilă a fost întrebată de jurnaliști dacă va discuta cu Timmermans despre controversata ordonanță de urgență 7, care modifică legile justiției și care a provocat îngrijorările europenilor.

Premierul a spus că, în opinia sa, mai sunt și alte subiecte importante care trebuie discutat, nu numai cel referitor la justiție.

Nu pot să anticipez despre ce voi discuta cu domnul Timmermans. În cadrul discuțiilor probabil va fi abordat și subiectul legat de justiție, dar mai sunt și alte subiecte pe care trebuie să le discutăm, nu numai cel legat de justiție. Cred că în ultima perioadă singurul nostru subiect a fost cel legat de justiție. Pe mine ca prim ministru, pe lângă justiție mă procupă și problemele economice, mă preocupă investițiile ..” - a spus șeful Guvernului român.

De asemenea, Dăncilă a ținut să sublinieze faptul că își dorește o cooperare bună cu Comisia Europeană, însă ”asta nu înseamnă că trebuie ca fiecare punct de vedere să fie acceptat”.

Citește și
cristian danilet
Danileţ: O delegaţie de 30 de judecători şi procurori va pleca la Bruxelles
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Bineînțeles că îmi doresc o cooperare foarte bună cu Comisia și cred că întâlnirile pe care le-am avut, întâlnirile la Bruxelles, cât și în țară, au demonstrat acest lucru. Îmi doresc o cooperare bună cu toate instituțiile europene, vreau să cunosc punctul de vedere, asta nu înseamnă că trebuie ca fiecare punct de vedere să fie acceptat. Pot fi argumente pro și contra. Pot fi dezinformări care vedem că ajung la Bruxelles foarte des și trebuie să vorbim despre lucrurile concrete și lucrurile reale.” - a mai spus Viorica Dăncilă.

Timmermans vine luni la București, unde va primi titlul de Doctor Honoris Causa la SNSPA. Totodată, el va avea o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă.

În februarie, prim vice-președintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care a criticat OUG dată de ministrul Tudorel Toader cu privire la procurorii europeni și Legile Justiției.

Frans Timmermans s-a declarat dezamăgit de modul în care a procedat Guvernul României și a cerut să nu se mai facă pași înapoi în Justiție.

De asemenea, Timmermans a transmis Guvernului să pună în aplicare recomandările raportului MCV și cele ale Comisiei de la Veneția.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Frans Timmermans vine astăzi la București. Va avea o întrevedere cu Viorica Dăncilă
Frans Timmermans vine astăzi la București. Va avea o întrevedere cu Viorica Dăncilă

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, vine luni la București, unde va primi titlul de Doctor Honoris Causa la SNSPA. Totodată, el va avea o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă.

Danileţ: O delegaţie de 30 de judecători şi procurori va pleca la Bruxelles
Danileţ: O delegaţie de 30 de judecători şi procurori va pleca la Bruxelles

O delegaţie formată din 30 de judecători şi procurori, de la toate instanţe de toate nivelurile din întreaga ţară, vor merge în data de 4 aprilie la Bruxelles pentru a discuta cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans

Premierul a recunoscut că a discutat cu Timmermans despre justiţie.
Premierul a recunoscut că a discutat cu Timmermans despre justiţie. "MCV e discriminatoriu"

Prim-ministrul Dăncilă susţine că la discuţia cu Timmermans a avordat problema MCV, dar nu a menţionat "îngrijorările" despre care vorbea Comisia Europeană.

Întâlnire Dăncilă - Timmermans. Varianta Comisiei Europene şi varianta premierului
Întâlnire Dăncilă - Timmermans. Varianta Comisiei Europene şi varianta premierului

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, miercuri, la Bruxelles, cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

OUG 7. PSD ar fi primit un ultimatum din partea familiei sale europene la congresul PES
OUG 7. PSD ar fi primit un ultimatum din partea familiei sale europene la congresul PES

Partidul Social Democrat ar fi primit un ultimatum la ultimul congres PES care a avut loc în Madrid.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.