16 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Ciucă: România continuă să demonstreze angajamentul puternic faţă de valorile UE

romania ue
Getty

Marcăm 16 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, care a avut loc la 1 ianuarie 2007.

 

Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004.

Raportul de țară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România și Bulgaria.

Cele două țări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, cu prilejul împlinirii a 16 ani de când România este membră a Uniunii Europene, că ţara noastră continuă să îşi demonstreze angajamentul puternic faţă de valorile UE, care aduc securitate şi prosperitate.

„Deoarece astăzi marcăm 16 ani de când suntem membri ai UE, România continuă să îşi demonstreze angajamentul puternic faţă de valorile UE, care aduc securitate şi prosperitate. Transformările majore prin care am trecut ne permit fim un contribuitor substanţial la construirea proiectului unei Uniuni mai puternice al Ursulei von der Leyen”,
a scris Nicolae Ciucă, duminică pe Twitter.

Citește și
Maia Sandu Moldova NATO
Maia Sandu anunță când va adera Republica Moldova la Uniunea Europeană. ”Dorințele mele sunt foarte ambițioase”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Croaţia, ultima ţară care a intrat în UE, devine membră a zonei euro şi a spaţiului Schengen la 1 ianuarie
Croaţia, ultima ţară care a intrat în UE, devine membră a zonei euro şi a spaţiului Schengen la 1 ianuarie

Odată cu începerea noului an, Croaţia, ultima ţară care a intrat în Uniunea Europeană, va adera la zona euro şi la acordul privind spaţiul Schengen, relatează ANSA.

Maia Sandu anunță când va adera Republica Moldova la Uniunea Europeană. ”Dorințele mele sunt foarte ambițioase”
Maia Sandu anunță când va adera Republica Moldova la Uniunea Europeană. ”Dorințele mele sunt foarte ambițioase”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aleasă în 2020 pe o platformă pro-europeană şi anticorupţie, şi-a exprimat joi speranţa ca ţara sa să adere la Uniunea Europeană înainte de 2030, informează Reuters.

Întră în vigoare legea care prevede ca toate dispozitivele electronice să utilizeze un singur tip de încărcător - USB-C
Întră în vigoare legea care prevede ca toate dispozitivele electronice să utilizeze un singur tip de încărcător - USB-C

Uniunea Europeană a lansat marţi legea care prevede ca toate dispozitivele electronice vândute pe piaţa unică să utilizeze un singur gen de încărcător, de tip USB-C.  

Rusia anunță că este pregătită să reia livrările de gaze naturale către Uniunea Europeană prin gazoductul Yamal-Europa
Rusia anunță că este pregătită să reia livrările de gaze naturale către Uniunea Europeană prin gazoductul Yamal-Europa

Rusia este pregătită să reia livrările de gaze naturale către Uniunea Europeană prin gazoductul Yamal-Europa, a anunţat vicepremierul rus Aleksandr Novak.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.