Vladimir Putin contrazice coalitia internationala in razboiul din Siria. Afirmatiile transante ale presedintelui rus

Vladimir Putin - Getty

Presedintele rus, Vladimir Putin, a sustinut ca, in ceea ce priveste criza siriana, pentru el este usor sa lucreze cu presedintele Bashar al-Assad, cu Statele Unite, dar si cu Arabia Saudita, intrucat Rusia are o pozitie consecventa.

Afirmatia liderului de la Kremlin se regaseste in filmul documentar "Ordinea Mondiala", care va fi difuzat duminica de televiziunea rusa.

"De ce este usor? Pentru ca nu sicanam pe nimeni si nici nu ne schimbam pozitia", a explicat presedintele rus. "In primul rand, ii intrebam: facem asa sau altfel, sunteti sau nu de acord? In principiu toti raspund afirmativ fata de parametrii fundamentali ai solutiei", a continuat el, in opinia sa Rusia formulandu-si pozitia fata de solutionarea conflictului din Siria pe baza unor criterii comune, relateaza Agerpres.

"Prin urmare, nu trebuie sa sarim dintr-un loc intr-altul, precum un purice care incearca sa se elibereze", a mai spus presedintele rus in documentarul din care cateva secvente au fost publicate sambata.

Rusia a respins constant solicitarea statelor occidentale ca solutionarea conflictului din Siria sa aiba la baza plecarea de la putere a presedintele Bashar al-Assad, Moscova apreciind ca soarta acestuia din urma trebuie decisa numai de sirieni.

Citește și
putin
Putin recunoaste pentru prima data ca Rusia are oameni in estul Ucrainei pentru anumite sarcini militare. Ce spune de Turcia
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Declaratiile lui Putin au aparut la scurt timp dupa ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat in unanimitate o rezolutie privind reluarea in luna ianuarie a negocierilor de pace intre puterea si opozitia din Siria, iar punctul de plecare al acestor discutii va fi foaia de parcurs elaborata de marile puteri cu prilejul reuniunilor din octombrie si noiembrie de la Viena.

Documentul face referire la instalarea un guvern de tranzitie la Damasc in termen de sase luni si alegeri in 18 luni, dar nu mentioneaza nimic despre presedintele al-Assad.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Vladimir Putin
Vladimir Putin "seamana" izbitor cu un soldat rus care a trait acum 100 de ani. Ce spun adeptii teoriilor conspiratiei

Adeptii teoriilor conspiratiei jura ca presedintele Rusiei traieste de mai bine de o suta de ani si a gasit secretul tineretii vesnice. Mai multe poze facute in urma cu aproape un secol arata un soldat vanjos care seamana izbitor cu liderul de la Kremlin.

Putin recunoaste pentru prima data ca Rusia are oameni in estul Ucrainei pentru anumite sarcini militare. Ce spune de Turcia
Putin recunoaste pentru prima data ca Rusia are oameni in estul Ucrainei pentru anumite sarcini militare. Ce spune de Turcia

Vladimir Putin a declarat la conferinta anualata de presa ca doborarea bombardierul rusesc s-ar putea explica prin faptul ca cineva din conducerea turca a decis “sa-i pupe pe americani undeva”.

Intalnire la Kremlin intre Vladimir Putin si John Kerry. Declaratiile facute de cei doi lideri
Intalnire la Kremlin intre Vladimir Putin si John Kerry. Declaratiile facute de cei doi lideri

Presedintele rus Vladimir Putin si secretarul de stat american John Kerry au inceput marti seara, la Kremlin, convorbiri pentru a gasi o solutie la conflictul din Siria, relateaza Agerpres.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.