Val de violențe după alegerile din 2024, principala temere a politicienilor americani care cred că istoria se repetă

donald trump
Getty

Congresmenii americani se tem de un nou val de violențe după alegerile din 2024, la fel cum s-a întâmplat după cele din 2020, când fostul președinte Donald Trump a acuzat fraude majore la vot.

Mulți foști membri ai Congresului american, senatori și deputați, se tem că viitoarele alegeri din 2024 vor duce iarăși la violențe. Constatările provin dintr-un raport recent publicat de Asociația foștilor membri ai Congresului din Statele Unite, și din sondaje de opinie ale Universității din Massachusetts, Amherst. Cei chestionați au fost aleși pentru prima dată între 1962 și 2022, arată publicația Business Insider.

Pe 6 ianuarie 2021, la puțin timp după alegerile prezidențiale din SUA, o mulțime violentă de susținători pro-Trump a devastat Capitoliul SUA, în încercarea de a împiedica Congresul să valideze alegerile prezidențiale în favoarea președintelui Joe Biden. Acum, o majoritate covârșitoare a foștilor legislatori federali se tem că o revoltă similară va avea loc și în 2024

Potrivit raportului, 84% dintre foștii membri ai Congresului au declarat că sunt îngrijorați de violențele legate de alegeri, în 2024.

Cei mai mulți dintre foștii deputați democrați - 94% - au declarat că sunt "foarte" sau "oarecum" îngrijorați de această perspectivă, comparativ cu 74% dintre foștii legislatori republicani.

Citește și
donald trump
Decizie în cazul lui Trump: poate fi judecat într-un proces civil pentru violențele de la Capitoliu. Este favorit la alegeri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Există o diferență însă față de modul în care a fost percepută victoria mai mult sau mai puțin „legitimă” a democratului Joe Biden la alegerile din 2020. Sunt mai mulți politicieni republicani care cred că alegerile au fost corecte decât alegători cu aceeași orientare politică.

În timp ce 83% dintre foștii legiuitori republicani declară că victoria lui Biden în 2020 a fost "cu siguranță" sau "probabil" legitimă, doar 25% dintre republicanii cu drept de vot intervievați au fost de aceeași părere. În legătură cu aceasta, foștii deputați republicani au fost, de asemenea, mult mai susceptibili de a fi de acord că fostul președinte Donald Trump a amenințat democrația americană prin faptul că a susținut în mod repetat că a câștigat alegerile din 2020.

De la tentativa de insurecție care a avut loc la 6 ianuarie, numeroși legislatori republicani au minimalizat gravitatea revoltelor violente care au dus la moartea mai multor revoltați și ofițeri și la o abundență de răniți.

Trump, împreună cu alți câțiva dintre colaboratorii săi, au fost puși sub acuzare în august și acuzați că au conspirat pentru a împiedica validarea alegerilor din 2020.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Donald Trump e sincer: ”Voi fi un dictator”. Ce va face în prima zi de mandat, dacă va fi reales președintele SUA
Donald Trump e sincer: ”Voi fi un dictator”. Ce va face în prima zi de mandat, dacă va fi reales președintele SUA

Fostul preşedinte Donald Trump a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe publice găzduite de Fox News, că dacă va fi ales din nou preşedinte anul viitor, nu va fi un dictator, "cu excepţia primei zile" a noului său mandat, relatează NBC News.  

Decizie în cazul lui Trump: poate fi judecat într-un proces civil pentru violențele de la Capitoliu. Este favorit la alegeri
Decizie în cazul lui Trump: poate fi judecat într-un proces civil pentru violențele de la Capitoliu. Este favorit la alegeri

Donald Trump poate fi judecat într-un proces civil în cazul asaltului de la Capitoliu al susținătorilor săi, din ianuarie 2021, a decis justiția americană. Fostul președinte al SUA invocase imunitatea prezidențială, pentru că era în funcție atunci.

Cum ar putea duce meniul McDonald’s la realegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA. ”E pur și simplu o nebunie”
Cum ar putea duce meniul McDonald’s la realegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA. ”E pur și simplu o nebunie”

Un meniu la McDonald's care a ajuns să coste 16 dolari evidențiază cât de mulți americani resimt starea economiei, dar și modul în care intenționează să voteze la alegerile prezidențiale din 2024.

 

Un român va juca rolul lui Donald Trump în tinerețe, în viitorul film ”The Apprentice”. Sebastian Stan, ”pe val” la Hollywood
Un român va juca rolul lui Donald Trump în tinerețe, în viitorul film ”The Apprentice”. Sebastian Stan, ”pe val” la Hollywood

Sebastian Stan va juca rolul tânărului Donald Trump într-un film al regizorului Ali Abbasi. Recent s-au început filmările la ”The Apprentice”, cu o distribuție care îi include pe Jeremy Strong și Maria Bakalova. 

Donald Trump spune că îl va vizita pe noul președinte argentinian Javier Milei la Buenos Aires
Donald Trump spune că îl va vizita pe noul președinte argentinian Javier Milei la Buenos Aires

Fostul preşedinte american Donald Trump a discutat miercuri seara la telefon cu preşedintele ales argentinian Javier Milei, pe care l-a sunat să-l anunţe că urmează să-l viziteze în Argentina, anunţă joi secretariatul argentinianului, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.