Rusia susţine că vaccinul Sputnik V este eficient 92% împotriva coronavirusului

Rusia începe o campanie de vaccinare în masă împotriva coronavirusului
Getty

Fondul suveran de active rus susţine că vaccinul Sputnik V are o eficienţă de 92% împotriva coronavirusului, transmite Reuters.

Anunţul de miercuri al Moscovei se bazează pe publicarea rezultatelor iniţiale ale testării avansate pe pacienţi umani, fiind al doilea în cadrul cursei internaţionale pentru găsirea soluţiei de combatere a pandemiei de COVID-19.

Rezultatele interimare provin de la primii 16.000 de participanţi la studiu care au primit ambele doze din vaccinul în două etape, a precizat Fondul Rus de Investiţii Directe (RDIF).

Aşa-numita fază a treia a testării produsului Institutului Gamaleia are loc în 29 de clinici din Moscova şi va implica în total 40.000 de voluntari, din care un sfert vor primi o injecţie placebo.

RDIF afirmă că şansele de îmbolnăvire sunt cu 92% mai mici pentru cei vaccinaţi cu Sputnik V, faţă de cei cărora li s-a administrat un placebo. Rata respectivă este cu mult mai mare decât cea de 50% stabilită de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (US Food and Drug Administration, FDA) ca prag pentru vaccinuri.

Citește și
Când ar putea ajunge în România primele doze de vaccin împotriva Covid-19, de la Pfizer
Când ar putea ajunge în România primele doze de vaccin împotriva Covid-19, de la Pfizer
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Sputnik V a fost înregistrat pentru uzul public în august; Rusia a fost prima ţară care a acordat o astfel de certificare, însă înainte de începerea testelor pe scară largă, care a avut loc abia în septembrie.

''Arătăm, pe bază de date, că avem un vaccin foarte eficient'', a declarat şeful RDIF, Kirill Dimitriev. El a adăugat că este un eveniment despre care cercetătorii le vor povesti într-o bună zi nepoţilor.

Cu numai două zile înainte, luni, Pfizer şi BioNTech anunţaseră că au obţinut un vaccin cu eficienţă de 90%, folosind o tehnologie cu ARN mesager, care declanşează o reacţie imunitară fără a folosi agenţi patogeni cum ar fi particulele virale.

Vaccinul Sptunik V este proiectat să declanşeze o reacţie cu ajutorul a două doze, administrate la interval de 21 de zile, pe baza unor vectori virali care în mod normal provoacă răceala obişnuită la om - adenovirusurile Ad5 şi Ad26.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cum va ajunge vaccinul anti-Covid de la Pfizer în România. Trebuie transportat la -80 de grade
Cum va ajunge vaccinul anti-Covid de la Pfizer în România. Trebuie transportat la -80 de grade

Eficienţa vaccinului experimental Covid de la Pfizer depăşeşte 90%, potrivit primelor date ale unui studiu desfăşurat pe scară largă.

Când ar putea ajunge în România primele doze de vaccin împotriva Covid-19, de la Pfizer
Când ar putea ajunge în România primele doze de vaccin împotriva Covid-19, de la Pfizer

Livrarea vaccinului dezvoltat de compania Pfizer, în colaborare cu Biontech, a fost negociată la nivelul Uniunii Europene, pentru 200 de milioane de doze, la care se poate adăuga un lot suplimentar de încă 100 de milioane de doze.

Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de Pfizer are o eficiență de peste 90% și va fi folosit în decembrie
Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de Pfizer are o eficiență de peste 90% și va fi folosit în decembrie

Vaccinul anticoronavirus dezvoltat de gigantul farmaceutic Pfizer și firma germană de biotehnologie BioNTech are o eficiență de peste 90%, potrivit unei analize intermediare a unei comisii independente de evaluare.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.