Rusia anunță că nu este interesată în prelungirea acordului privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră

cereale marea neagră
Getty

Rusia nu este interesată în prelungirea acordului privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, a anunțat, duminică, ministrul rus al Agriculturii, Dmitri Patruşev.

Demnitarul rus a adăugat că este vorba, în mare parte, de o decizie politică, dar că țara sa va continua să-şi exporte cerealele, întrucât are cumpărătorii săi, notează Agerpres.

"Volumele noastre de export de grâne, ţinând cont de încetarea acordului privind cerealele, nu au scăzut în niciun caz, chiar au crescut uşor", a declarat Patruşev, potrivit RIA.

Rusia s-a retras în iulie din acordul care a permis Ucrainei să exporte cereale via porturile sale la Marea Neagră. Rusia a argumentat că acest acord nu asigură livrarea de cereale către ţările cele mai sărace, precum şi că exporturile ruse de cereale şi îngrăşăminte continuă să se confrunte cu obstacole, aminteşte Reuters.

La începutul lui decembrie, Ucraina a susţinut că a exportat şapte milioane de tone de mărfuri de la crearea, în luna august, a unui coridor prin Marea Neagră, în pofida ameninţărilor ruseşti de represalii asupra navelor care circulă în zonă.

Citește și
Biden, despre Putin: ”Cine se crede, pentru numele lui Dumnezeu?”
Putin îl contrazice pe Biden. Ce spune liderul de la Kremlin despre un posibil război între Rusia și NATO
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

La rândul său, Nikolai Patruşev afirma la sfârşitul lui noiembrie că, după o recoltă record de peste 151 de milioane de tone cereale şi legume - inclusiv aproape 99 de milioane de tone de grâu - Rusia îşi va putea acoperi propriile necesităţi şi va putea expedia cantităţi record "partenerilor străini".

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
Austria a deblocat noile sancţiuni europene împotriva Rusiei, după ce Ucraina a scos Raiffeisen de pe lista neagră
Austria a deblocat noile sancţiuni europene împotriva Rusiei, după ce Ucraina a scos Raiffeisen de pe lista neagră

Austria şi-a dat acordul pentru cel de al 12-lea pachet de sancţiuni europene care vizează Rusia, după ce Ucraina a scos grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International de pe o listă neagră, a declarat, sâmbătă, un diplomat european pentru Reuters.

Putin îl contrazice pe Biden. Ce spune liderul de la Kremlin despre un posibil război între Rusia și NATO
Putin îl contrazice pe Biden. Ce spune liderul de la Kremlin despre un posibil război între Rusia și NATO

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat duminică drept un ''nonsens total'' alegaţia preşedintelui american Joe Biden în sensul că Rusia va ataca o ţară a NATO dacă va câştiga în Ucraina, a consemnat Reuters.

Putin are planuri mari pentru 2024. Rusia va efectua, anul viitor, șapte teste cu rachete balistice intercontinentale
Putin are planuri mari pentru 2024. Rusia va efectua, anul viitor, șapte teste cu rachete balistice intercontinentale

Generalul rus Serghei Karakaev a anunțat, sâmbătă, că țara sa are în plan, pentru 2024, efectuarea a şapte teste cu rachete balistice intercontinentale.

Reuters: Un dosar cu informaţii ultrasecrete despre Rusia lipseşte de la sfârşitul mandatului lui Trump
Reuters: Un dosar cu informaţii ultrasecrete despre Rusia lipseşte de la sfârşitul mandatului lui Trump

Un dosar care conţinea informaţii ultrasecrete care au contribuit la evaluarea americană potrivit căreia Rusia a încercat să influenţeze alegerile americane din 2016 în favoarea lui Donald Trump a dispărut din ultimele zile ale preşedinţiei acestuia.

Rusia fabrică tot mai multe arme și amenință Moldova, Georgia şi statele baltice. Avertismentul Germaniei
Rusia fabrică tot mai multe arme și amenință Moldova, Georgia şi statele baltice. Avertismentul Germaniei

Boris Pistorius, minsitrul german al Apărării, a avertizat că Rusia şi-a mărit considerabil producţia de armament şi ameninţă Moldova, Georgia şi statele baltice.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.