Papa Francisc transmite duminică mesajul de Paște. Pentru al doilea an la rând, Piața San Pietro va fi goală

×
Codul embed a fost copiat

La Vatican, pentru al doilea an la rând, Papa Francisc va transmite mesajul de Paște, duminică, în Piața San Pietro aproape goală. Așa s-a desfășurat, vineri seară, și procesiunea Drumul Crucii.

Italia a intrat în trei zile de carantină strictă, pentru a preveni creșterea numărului de cazuri de Covid-19.

Pentru al doilea an la rând, în Vinerea Mare catolică, Papa Francisc a asistat la procesiunea Drumul Crucii în piața Bazilicii San Pietro, și nu la Colosseumul din Roma, inconjurat de mulțimi de oameni, așa cum se întâmpla înainte de pandemie.

Într-o piață aproape goală, cu traseul simbolic marcat de candele aprinse, o călugăriță a ajutat un băiețel să ducă o cruce de lemn, ușoară, la începutul procesiunii, la care au luat parte mai mulți copii italieni.

Fiecare oprire simbolică pe Drumul Crucii a fost ilustrată cu desene ale celor mici, iar copiii au citit cu voce tare reflecțiile lor despre momente emoționale din viața lor: rușine, regret sau singurătate în timpul pandemiei de Covid, când n-au putut să-și întâlnească bunicii de teama riscului de infectare și nici pietenii sau colegii de școală.

Citește și
Biserica
Cum se vor desfăşura slujbele de Paşte. Mesajul premierului Cîţu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La final, câțiva copii au urcat pe podiumul de unde papa Francisc a asistat la ceremonie și l-au îmbrățișat.

Cu aproape 20.000 de noi cazuri de infectare zilnic, întrega Italie a fost plasată în lockdown strict, pentru trei zile.

Deplasările fără motive întemeiate sunt interzise. Totuși, italienilor li se permite să invite doi musafiri din aceeași familie la masa de Paște.

Bisericile rămân deschise, dar credincioșii au fost îndemnați să participe la slujba de Înviere cât mai aproape de casă. Magazinele ne-esențiale rămân închise, iar restaurnatele și cafenele livreaza doar la domiciliu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Anul acesta, masa de Paște va fi mai scumpă. Cât va costa un kilogram de carne
Anul acesta, masa de Paște va fi mai scumpă. Cât va costa un kilogram de carne

Vom da mai mult, anul acesta, de Paște, dacă vrem să mâncăm drob, stufat și ciorbă de miel. Față de 2020, crescătorii au adăugat 10-15 %. Drept urmare, un kilogram de carne va ajunge în magazine la cel puțin 30 de lei.

Cum se vor desfăşura slujbele de Paşte. Mesajul premierului Cîţu
Cum se vor desfăşura slujbele de Paşte. Mesajul premierului Cîţu

Slujbele de Paşti se vor desfăşura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.