Imagini sfâșietoare de la locul prăbușirii avionului ucrainean în Iran. Ce s-a găsit

avion
Getty

Mai multe jucării și cărți pentru copii au fost găsite la locul unde s-a prăbușit avionul ucrainean prăbușit în Iran.

După tragedia care a avut loc în Iran, rețelele de socializare s-au umplut de poze emoționante, cu jucării și cărți pentru copii, scrie Metro.

Toţi pasagerii şi membrii echipajului avionului Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines prăbuşit miercuri dimineaţă după decolarea de la Teheran ″sunt morţi″⁣, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform Agerpres.

Prim-ministrul ucrainean a anunțat că 167 de pasageri și 9 membri ai echipajului se aflau la bordul aeronavei Boeing 737, conform Reuters.

Presa iraniană a transmis că 32 dintre pasageri erau cetățeni străini.

Citește și
Prezentatoare TV moartă după ce un avion s-a prăbușit într-o parcare și a luat foc
Prezentatoare TV moartă după ce un avion s-a prăbușit într-o parcare și a luat foc
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit agenţiei iraniene de presă Fars News, aeronava a luat foc la două minute de la decolare şi s-a prăbuşit de la o înălţime de 2500 de metri.

Tragedia ar fi avut loc din cauza unor „probleme tehnice”, susține agenția iraniană, care însă nu precizează care e sursa acestei informații.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Avion ucrainean prăbușit în Iran. Imaginile filmate înainte de impactul cu solul
Avion ucrainean prăbușit în Iran. Imaginile filmate înainte de impactul cu solul

Un avion ucrainean la bordul căruia se aflau 176 de persoane - inclusiv 82 de iranieni şi 63 de canadieni - s-a prăbuşit miercuri în Iran, la puţin timp după ce a decolat de la Teheran. iar toate persoanele de la bord au murit

Prezentatoare TV moartă după ce un avion s-a prăbușit într-o parcare și a luat foc
Prezentatoare TV moartă după ce un avion s-a prăbușit într-o parcare și a luat foc

Cel puţin 5 oameni au murit şi alţi 4 au fost răniţi după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Statele Unite lângă un aeroport din Louisiana.

Mărturia unui supravieţuitor din avionul prăbuşit vineri. Toţi cei din faţa lui au murit
Mărturia unui supravieţuitor din avionul prăbuşit vineri. Toţi cei din faţa lui au murit

Apar primele mărturii după tragedia aviatică de vineri.

Un avion militar s-a prăbușit în Iran. Cel puțin două persoane au murit
Un avion militar s-a prăbușit în Iran. Cel puțin două persoane au murit

Un avion MiG din Forţele aeriene iraniene s-a prăbuşit miercuri în nord-vestul Iranului, cei doi membri ai echipajului decedând, a anunţat agenţia de presă ILNA, citată de Reuters.

Un avion de vânătoare de ultimă generație al Rusiei s-a prăbușit în timpul testelor
Un avion de vânătoare de ultimă generație al Rusiei s-a prăbușit în timpul testelor

Un avion de vânătoare Su-57 care efectua un zbor de probă s-a prăbuşit marţi în Extremul Orient al Rusiei.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.