Ilan Şor anunţă crearea unei noi formaţiuni - Blocul politic Ş.O.R., după ce Partidul ”ȘOR” a fost scos în afara legii

Ilan Şor
Facebook.com

Liderul Partidului "ŞOR", Ilan Şor, a anunţat luni crearea unei noi formaţiuni, Blocul politic "Şansă, Obligaţii, Realizări" (Blocul Ş.O.R), "la solicitarea şi rugămintea a mai mult de jumătate din populaţia Moldovei", după cum afirmă el, scrie Agerpres.

"Curtea Constituţională a emis o hotărâre ilegală şi fără precedent săptămâna trecută privind lichidarea Partidului 'ŞOR'. Accentuez faptul că Maia Sandu poate distruge o persoană juridică, dar nu şi ideea, emoţiile şi tot ceea ce a fost construit până acum de echipa Partidului 'ŞOR', prima formaţiune care a demonstrat că promisiunile se îndeplinesc după alegeri şi căreia nu-i este ruşine să se uite în ochii oamenilor", a transmis Ilan Şor pe reţele de social media.

"Sute de mii de oameni, care beneficiază de pe urma proiectelor de succes ale Partidul 'ŞOR', solicită continuitate", susţine el în mesajul său, în condiţiile în care jurnalişti de la Ziarul de Gardă au documentat că Ilan Şor a plătit oameni să participe la manifestaţiile antiguvermentale organizate în ultimul timp de echipa sa la Chişinău.

"Blocul are două obiective: de a obţine victoria la alegerile locale, prezidenţiale şi parlamentare, dar şi de a face tot posibilul pentru ca Moldova să devină bogată, prosperă şi cu adevărat independentă", declară Ilan Şor, condamnat în aprilie la 15 de ani închisoare de Curtea de Apel de la Chişinău pentru devalizarea sistemului bancar al Republicii Moldova.

"Eu voi avea rolul de coordonator politic în activitatea blocului, singurul concurent al PAS", mai susţine el.

Citește și
„Decizia a fost deja luată”. Care e planul lui Putin de a ataca NATO, potrivit oficialilor militari și experți europeni din domeniul apărării

Condamnat la 7 ani şi jumătate de închisoare în prima instanţă, în 2017, pentru rolul său în devalizarea sistemului bancar moldovean, el susţine este nevinovat. În pofida sentinţei, Şor fost ales deputat, în 2019, dar a fugit din Republica Moldova, după alungarea de la putere a aliatului său democrat Vlad Plahotniuc în acelaşi an. A fost reales deputat în 2021, după o campanie de la distanţă, exclusiv online. În prezent, acesta s-ar afla în Israel, conform postului de radio Europa Liberă din Chişinău.

La 19 iunie, magistraţii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova s-au pronunţat asupra sesizării depuse de guvern privind scoaterea formaţiunii politice a lui Ilan Şor în afara legii. Astfel, ei au constatat că formaţiunea politică a acţionat în contradicţie cu principiile statului de drept şi au pus în pericol suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Curţii de Apel, precizând că "doar aşa justiţia îşi poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoţii şi fac dreptate."

În octombrie anul trecut, Departamentul Trezoreriei din SUA a impus sancţiuni împotriva oligarhilor moldoveni Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor "pentru acţiuni legate de corupţie sistemică şi interferenţă în alegerile din Republica Moldova, susţinute de Kremlin", potrivit postului de radio citat.

Articol recomandat de sport.ro
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Citește și...
Unul dintre cele mai cunoscute medicamente, folosit intens și în România, ar duce la sinucidere
Unul dintre cele mai cunoscute medicamente, folosit intens și în România, ar duce la sinucidere

Autoritățile din Marea Britanie vor reevalua peste 30 de medicamente antidepresive, printre care și Prozac, după ce statisticile au arătat legături între acestea și sute de cazuri de sinucidere și autovătămare.

Urmărire ca în filme pe o stradă din statul american Georgia. Unde au găsit autoritățile autovehiculul
Urmărire ca în filme pe o stradă din statul american Georgia. Unde au găsit autoritățile autovehiculul

O urmărire ca-n filme s-a încheiat într-un mod total neașteptat, în statul american Georgia.

Ploaie de bombe în regiunea Harkov. Armata Kievului încearcă să trimită întăriri
Ploaie de bombe în regiunea Harkov. Armata Kievului încearcă să trimită întăriri

Se dau lupte dure în nord-estul Ucrainei, unde rușii au lansat o ofensivă terestră majoră. Armata Kievului încearcă să trimită întăriri în regiunea Harkov, asaltată de o ploaie de bombe.

Recomandări
Ce urmează după alegerile europarlamentare. Diferența dintre Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană
Ce urmează după alegerile europarlamentare. Diferența dintre Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană

În zilele de după alegerile europarlamentare, autorităţile naţionale ale statelor membre transmit Parlamentului European numele deputaţilor europeni aleşi, după ce verifică dacă aceştia nu deţin mandate sau nu ocupă funcţii incompatibile.

Aurora boreală, văzută din România. Spectacolul de pe cer a fost cauzat de furtuna geomagnetică. GALERIE FOTO
Aurora boreală, văzută din România. Spectacolul de pe cer a fost cauzat de furtuna geomagnetică. GALERIE FOTO

O furtună geomagnetică severă, cea mai puternică din ultimii 18 ani, a făcut spectacol pe cer vineri noapte. O auroră boreală a fost vizibilă din emisfera nordică a planetei, inclusiv din zonele străine de acest fenomen.

Afaceri cu steroizi de peste 2 milioane de euro, descoperite de DIICOT. Fabrica în care se procesa marfa din India și China
Afaceri cu steroizi de peste 2 milioane de euro, descoperite de DIICOT. Fabrica în care se procesa marfa din India și China

12 persoane au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, după perchezițiile la fabrica ilegală de steroizi din Argeș.