David Cameron: Cei care vor vota sa paraseasca UE vor face o mare greseala, care va afecta Marea Britanie aproape un deceniu

David Cameron, negocieri Brexit

Marea Britanie se confrunta cu o "alegere existentiala" la referendumul privind apartenenta la Uniunea Europeana de la care nu exista "cale de intoarcere", a scris duminica premierul britanic David Cameron pentru in The Telegraph.

Cameron este de parere ca, la referendumul din 23 iunie, cei care vor vota sa paraseasca Uniunea Europeana vor face "o mare greseala" care va duce la "nesiguranta care va afecta" Marea Britanie aproape un deceniu.

Premierul britanic mai scrie ca referendumul privind apartenenta Marii Britanii la UE este o dovada "de democratie suprema" si reprezinta principiile pentru care a luptat deputata laburista pro-UE Jo Cox, ucisa joi in circumscriptia sa din Birstall, in nordul Angliei, cu o saptamana inainte de referendumul britanic privind apartenenta la UE.

Cameron, care face campanie pentru "Remain" (ramanerea Marii Britanii in UE), a spus ca Jo Cox a "intruchipat ceea ce este mai bun din Marea Britanie - o tara decenta si plina de compasiune". Referendumul "ireversibil" a fost un "moment de cotitura" pentru Marea Britanie si o intrebare "despre ce fel de tară ne dorim".

"Vrem sa alegem viziunea lui Nigel Farage - una care impinge Marea Britanie inapoi; care mai degraba divizeaza in loc sa uneasca; si care pune sub semnul intrebarii motivele oricarei persoane care are o parere diferita? Sau vom alege in schimb o Mare Britanie toleranta, liberala; o tara care nu da vina pentru problemele sale pe alte grupuri de oameni; una care nu tanjeste dupa trecut, ci priveste spre viitor cu speranta, optimism si incredere? Cred ca răspunsul (la aceste intrebari) va stabili ceea ce crede tara noastra pentru o lunga perioada de timp de acum incolo", a scris Cameron.

Citește și
tamisa
"Batalia" navelor pe Tamisa, pe tema Brexit-ului. Nigel Farage si Bob Geldorf si-au aruncat unui altuia acuzatii si insulte
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Parasirea Uniunii Europene se va traduce totodata printr-o "diminuare singulara si permanenta a pozitiei (Marii Britanii) in lume; o umilinta abjecta si autoimpusa", a mai scris premierul britanic.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: UE nu va fi
Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: UE nu va fi "in pericol de moarte" daca Marea Britanie pleaca

Uniunea Europeana nu va fi "in pericol de moarte" daca Marea Britanie va parasi blocul comunitar, a declarat joi, in timpul unei vizite in Rusia, presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, transmite AFP.

"Batalia" navelor pe Tamisa, pe tema Brexit-ului. Nigel Farage si Bob Geldorf si-au aruncat unui altuia acuzatii si insulte

Campania pentru referendumul care va decide, peste o saptamana, daca Marea Britanie ramane sau nu in Uniunea Europena a trecut miercuri printr-o "batalie" navala.
 

Brexitul
Brexitul "ar face din Marea Britanie o tara terta". Avertizarile ministrilor de Externe francez si german

Ministrii de externe francez si german, Jean-Marc Ayrault si Frank-Walter Steinmeier, au avertizat miercuri asupra riscului unei dezintegrari a Uniunii Europene in cazul unui vot favorabil Brexitului (iesirea Marii Britanii din blocul comunitar).

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.