Care este situația la graniţa dintre Liban şi Israel după intrarea în vigoare a armistiţiului din Fâşia Gaza

razboi israel
Getty

Calmul domnea vineri în zona de frontieră din sudul Libanului, după intrarea în vigoare a armistiţiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, permiţând întoarcerea în teritoriu a unora dintre persoanele strămutate.

„Un calm precar domneşte la graniţa de sud, odată cu intrarea în vigoare a armistiţiului umanitar din Gaza la ora locală 07:00 (05:00 GMT)", a raportat Agenţia Naţională de Ştiri (oficială, ANI).

„Situaţia este (...) calmă, fără schimburi de focuri", a confirmat pentru AFP Andrea Tenenti, purtătorul de cuvânt al misiunii Forţei Interimare a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL), desfăşurată în sudul ţării.

Un locuitor al regiunii de frontieră Alma al-Shaab a declarat pentru AFP că nu a auzit bombardamente şi nici "avioane israeliene sau avioane de recunoaştere", care până atunci survolau constant sudul Libanului.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a confirmat pentru AFP că niciun schimb de focuri sau incident nu a mai avut loc după intrarea în vigoare a armistiţiului la ora 05:00 GMT.

Citește și
israel ostatici
Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a fost amânat pentru vineri. Câți ostatici urmează să fie eliberați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Această stare de calm survine la o zi după ce gruparea libaneză Hezbollah şi-a intensificat atacurile împotriva armatei israeliene, care, la rândul ei, bombardase zonele de graniţă din sudul Libanului.

Mişcarea şiită a revendicat joi 22 de atacuri lansate din sudul Libanului asupra poziţiilor israeliene, după moartea a şapte dintre luptătorii săi, inclusiv membri ai unităţii sale de elită, ucişi în atacurile israeliene.

Hezbollah afirmă că lansează atacurile "pentru a sprijini" gruparea Hamas palestiniană, aliatul său, şi nu a publicat un comunicat care să indice dacă va respecta armistiţiul.

În Liban, ciocnirile transfrontaliere au făcut 109 morţi, potrivit unui bilanţ al AFP. Cel puţin 77 sunt luptători Hezbollah, plus cel puţin 14 civili, inclusiv trei jurnalişti.

Aceste ciocniri au dus şi la strămutarea forţată a peste 55.000 de persoane în Liban, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Poporul palestinian e obosit”. Pauza umanitară din Gaza, cel mai așteptat moment pentru civilii prinși în război
„Poporul palestinian e obosit”. Pauza umanitară din Gaza, cel mai așteptat moment pentru civilii prinși în război

Armistițiul dintre Israel și Hamas, care a început la ora 7 dimineața, a fost respectat până acum. Iar, la ora patru după-amiază ar urma să aibă loc și primul schimb de prizonieri - femei, copii și adolescenți.

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a fost amânat pentru vineri. Câți ostatici urmează să fie eliberați
Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a fost amânat pentru vineri. Câți ostatici urmează să fie eliberați

Armistițiul dintre Israel și Hamas va începe mâine dimineață, la ora 7, urmând să dureze 4 zile, au anunțat oficialii din Qatar, care mediază negocierile. Primul grup de ostatici, 13 femei și copii, va fi predat mâine după-amiază.

Armistiţiul între Israel şi Hamas începe vineri la ora 7:00. 13 ostatici civili, femei şi copii, urmează să fie eliberaţi
Armistiţiul între Israel şi Hamas începe vineri la ora 7:00. 13 ostatici civili, femei şi copii, urmează să fie eliberaţi

Un armistiţiu între Israel şi Hamas urmează să înceapă vineri, la ora locală 7.00 (şi ora României), iar ostatici civili să fie eliberaţi la ora locală 16.00, anunţă joi Qatarul, relatează CNN.  

Hezbollah a lansat cel mai mare atac asupra Israelului. Numărul uriaș de rachete trase de militanții din Liban
Hezbollah a lansat cel mai mare atac asupra Israelului. Numărul uriaș de rachete trase de militanții din Liban

Gruparea proiraniană Hezbollah din Liban afirmă că a tras 48 de rachete asupra unei baze a armatei israeliene de lângă Safed, în cel mai mare atac de tip baraj de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas.

„Cine va fi eliberat? Cine rămâne în captivitate?”. Pacea temporară din Gaza aruncă familiile celor răpiți în disperare
„Cine va fi eliberat? Cine rămâne în captivitate?”. Pacea temporară din Gaza aruncă familiile celor răpiți în disperare

Israel și Hamas mai au de lămurit o serie de detalii logistice înainte ca acordul de încetare a focului să intre în vigoare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.