Ce s-a întâmplat în Germania după ce a fost pus în vânzare un abonament ieftin pentru trenuri, autobuze și tramvaie

tren germania

Introducerea unei oferte de călătorie cu transportul public la preţuri accesibile i-a determinat pe germani să renunţe la autoturisme în favoarea călătoriilor cu trenul, informează agenţia de presă DPA.  

Conform datelor furnizate de operatorul de telefonie mobilă O2, numărul călătoriilor cu trenul pe distanţe mai mari de 30 de kilometri a crescut cu peste 25% în luna iunie, comparativ cu lunile anterioare, conform Agerpres.

Aceasta în condiţiile în care începând cu data de 1 mai 2023 a fost pus în vânzare în Germania biletul lunar de 49 de euro pentru transportul public naţional.

Graţie unui "Deutschland-Ticket", posesorul poate călători nelimitat cu trenul, autobuzul şi tramvaiul, pe distanţe scurte şi medii, la un cost mai mic decât în mod normal. Acest bilet vine în continuarea proiectului din vara anului trecut, când a fost introdus un bilet şi mai ieftin, de nouă euro pe lună, dar care putea să fie achiziţionat o singură dată.

Prin acest plan naţional, autorităţile germane vor să reducă emisiile de CO2, făcând mai uşor şi mai accesibil pentru oameni să utilizeze transportul public în locul autoturismelor personale. Per total, ponderea călătoriilor cu trenul în transportul personal a crescut cu 2,5 puncte procentuale, pe baza analizelor privind utilizarea telefoanelor mobile făcute de operatorul O2.

Citește și
avram iancu
Avram Iancu străbate înot tot fluviul Rin pentru a susține aderarea României la Schengen. ”Am trăit emoții deosebite” FOTO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O mașină a luat foc pe o șosea din Iași. Înăuntru se afla o familie care se întorcea din Germania
O mașină a luat foc pe o șosea din Iași. Înăuntru se afla o familie care se întorcea din Germania

Un autoturism a fost cuprins de flăcări pe o șosea din Iaşi. În vehicul se afla o familie, care s-a întors recent din Germania, pentru a-și vizita rudele din țară.  

Avram Iancu străbate înot tot fluviul Rin pentru a susține aderarea României la Schengen. ”Am trăit emoții deosebite” FOTO
Avram Iancu străbate înot tot fluviul Rin pentru a susține aderarea României la Schengen. ”Am trăit emoții deosebite” FOTO

Bibliotecarul Avram Iancu a luat startul, duminică, în oraşul Konstanz, din Germania, în cursa prin care şi-a propus să străbată întreg cursul fluviului Rin pentru a susţine, prin înot de rezistenţă, proiectul de aderare a României la Spaţiul Schengen.  

Noul val de caniculă care va sufoca Europa, botezat „Caron”, luntrașul care ducea sufletele morților în lumea de dincolo
Noul val de caniculă care va sufoca Europa, botezat „Caron”, luntrașul care ducea sufletele morților în lumea de dincolo

În cazul în care sunteți cu bagajele la ușă și pe picior de plecare din țară, trebuie să știți că Italia, Spania, Franța, Grecia, dar și țările din centrul Europei, ca Polonia și Germania, îndură o arșiță infernală.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.