România nu va intra în recesiune, arată datele CE. Este o creștere economică lentă, care nu se vede însă la populație

×
Codul embed a fost copiat

Până la finalul anului, economia României ar urma să înregistreze o creștere de 5,8%, printre cele mai mari din Uniunea Europeană, potrivit prognozei de toamnă a Comisiei Europene.

Asta, chiar dacă acum și-a încetinit avansul pe fondul scăderii consumului și a activității industriale.

Produsul intern brut a crescut, mai puțin în trimestrul al treilea, față de prima parte a anului, arată primele estimări ale Institutului Național de Statistică.

Și, spun chiar oficialii din BNR, România nu va intra în recesiune tehnică anul viitor, o amenințare serioasă pentru alte state, din Uniune.

Economia României și-a continuat creșterea și în trimestrul al treilea, însă mai lent decât în prima parte a anului, potrivit Institutului Național de Statistică. Așa arată evoluția Produsului Intern Brut, și iată că după hopul din 2020, am avut parte de o creștere economică peste așteptări în prima parte a acestui an.

Citește și
Economie
Economia SUA a revenit pe creştere în trimestrul trei, cu un avans peste aşteptări, de 2,6%
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În primele 9 luni, a fost de 4,3%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Însă în trimestrul al treilea, față de trimestrul anterior, creșterea a fost de numai 1,3%, deși este cea mai mare din Uniune.

Anul 2022 îl vom termina însă cu o creştere de 5.8%, față de 2021, potrivit prognozei Comisiei Europene. Iar anul viitor, urmeaza o încetinire destul de serioasă, adică ar urma să avem o creștere economică de numai 1,8%. Dar am putea evita recesiunea, potrivit estimărilor oficialilor, într-un context european în care mai multe state se apropie de recesiune, printre care și Germania, motorul Europei.


Nicolae Ciucă, premierul României: „Am luat măsuri astfel încât să consolidăm economia, să o menținem în echilibru, astfel încât să nu intrăm în recesiune. Datele pe care le avem în acest moment ne arată foarte clar că există premisa că la sfârșitului anului, România să aibă o creștere economică de 5%, în jurul lui 5%.”

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: „Vom lucra cu Guvernul, urmărim în același timp să ținem un nivel de creștere economică în România, pentru că o recesiune nu face bine. Recesiunea are efecte negative, după aprecierile, cel puțin ale mele, asupra veniturilor fiscale.”

Românii sunt însă afectați de scumpiri, iar creșterea economică din prima parte a anului nu s-a simțit pentru mulți.

Mihai Roman, profesor de macroeconomie la ASE: „Această creștere economică nu a avut efect și asupra veniturilor populației. Dacă o să ne uităm la pensionari, de exemplu, vom vedea că în acest an pensiile acestora nu au crescut, iar în ceea ce privește personalul salariat, în sistemul bugetar nu au existat creșteri aproape deloc.”

Pentru viitor, importante sunt și fondurile europene pe care ar urma să le primim prin Planul de Redresare și Reziliență. Eventualele întârzieri vor reduce investițiile și, implicit, creșterea economică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Previziunile economice de toamnă ale Comisiei Europene pentru România: 1,8% creştere economică în 2023
Previziunile economice de toamnă ale Comisiei Europene pentru România: 1,8% creştere economică în 2023

Previziunile economice de toamnă ale Comisiei Europene pentru România sunt 1,8% creştere economică în 2023 şi 2,2% în 2024, arată un comunicat de presă al executivului european.

Economia SUA a revenit pe creştere în trimestrul trei, cu un avans peste aşteptări, de 2,6%
Economia SUA a revenit pe creştere în trimestrul trei, cu un avans peste aşteptări, de 2,6%

Economia Statelor Unite a revenit pe creştere în trimestrul trei, cu un avans peste aşteptări, de 2,6%, atenuând cel puţin temporar temerile de recesiune, a raportat joi Biroul de Analiză Economică, citat de CNBC.

 

România are o creștere economică peste așteptări. Experții trag însă un semnal de alarmă
România are o creștere economică peste așteptări. Experții trag însă un semnal de alarmă

Creșterea economică peste așteptări din România din primul trimestru, de 6,5% față de anul trecut, s-a bazat pe o creștere a consumului.

Creștere economică peste așteptări în România, printre cele mai mari din UE. „Este momentul bun dinaintea unei furtuni”
Creștere economică peste așteptări în România, printre cele mai mari din UE. „Este momentul bun dinaintea unei furtuni”

România a avut o creștere economică peste așteptări în primul trimestru, cu 6,5 procente peste nivelul de anul trecut, printre cele mai mari din Uniunea Europeană.

România a avut cea mai mare creştere economică din UE în primele luni din 2022
România a avut cea mai mare creştere economică din UE în primele luni din 2022

România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, cu un avans de 5,2%, arată o estimare preliminară publicată marţi de Eurostat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.