Mineralele vitale. De ce sunt esențiale pentru susținerea vieții și unde le găsim în alimentație

×
Codul embed a fost copiat

Mineralele sunt vitale pentru sănătatea noastră. Ca să avem acces la ele, ne trebuie o alimentație diversificată.

Vedem împreună cum ne afectează organismul și ce trebuie să facem ca să nu ducem lipsă de minerale.

Calciul face parte din macrominerale, adică se găsește în cantitate mare în organismul uman. Peste un kilogram - în oase, în sânge și în lichidul în care trăiesc celulele. Ne mișcăm datorită acestui mineral. Iată de ce:

Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii: Creierul este cel care comandă tot, dar calciul este acel ceva care asigură transmiterea comenzilor de la creier în tot organismul, nu ne referim doar la mişcările pe care le controlăm noi, ci şi la mișcările involuntare transmise – bătăile inimii, respirația, mișcarea intestinelor.”

O porție de produse lactate pe zi asigură necesarul de calciu.

Citește și
fructe
Fructele pot da intoleranță și contribuie la kilogramele în plus. Cum trebuie consumate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sodiu și potasiu. De o parte și de alta a membranei fiecărei celule. Aceste minerale, tot în cantități mari, asigură așa numitul echilibru electrolitic.

Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii: Sodiu şi potasiu le găsim de o parte și de alta a membranei fiecărei celule, și sunt esențiale atât în transportul nutrienților din exteriorul celulei în celule, și pentru transportul produselor de excreție celulară. Pe baza diferenței de polaritate pe care o fac - ne bate inima.”

Toate alimentele conțin sodiu și potasiu. Este argumentul pentru care recomandăm puțin din toate.

Minerale în urme denumesc cele aflate în cantități mici în organismul uman. Dar nu putem trăi fără ele. Luăm exemplul fierului. Datorită acestuia respirăm. Fierul din celulele roșii fixează oxigenul din aer și îl transportă în organism. Adică respirăm. Și tot fierul elimină dioxidul de carbon.

Luăm fier, în mod eficient, din carne. Fierul pe care îl conțin vegetalele, indiferent de cantitate, are puțină importanță pentru organismul uman. De aceea, o porție mică de carne. Și o salată cu frunze verzi.

Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii: La fiecare masă să mâncăm ceva verde - că e frunză sau castravete - ceva verde ne face bine”.

Acesta deoarece legume și frunzele verzi conțin și restul mineralelor găsite în organismul uman în urme. Dar care sunt vitale. Cupru, cobalt, iod, flor, seleniu, zinc, magneziu, crom.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lacul Techirghiol a secat din cauza secetei din această vară. Turiștii se bucură de nămol, mai bogat în săruri și minerale
Lacul Techirghiol a secat din cauza secetei din această vară. Turiștii se bucură de nămol, mai bogat în săruri și minerale

Lacul Techirghiol a secat din cauza arșiței din această vară. Deși turiștii spun că locul arată respingător, specialiștii se bucură, și îi asigură că procesul este benefic pentru calitatea nămolului. Acum este mai concentrat în săruri și minerale.

Fructele pot da intoleranță și contribuie la kilogramele în plus. Cum trebuie consumate
Fructele pot da intoleranță și contribuie la kilogramele în plus. Cum trebuie consumate

Avem nevoie de vitamine, minerale și fibre zilnic, din legume. Fructele sunt un concentrat de zahăr, adică un desert. Nu avem nevoie de acestea în fiecare zi.  

Globulele albe devin ineficiente în lipsa vitaminei C. Importanța zincului și a seleniului pentru imunitate
Globulele albe devin ineficiente în lipsa vitaminei C. Importanța zincului și a seleniului pentru imunitate

Globulele albe din sânge nu ne apără în lipsa vitaminei C. Fără această substanță devin ineficiente. Vitamina ajută sistemul imunitar dacă e însoțită de două minerale - zinc și seleniu.

Ședință de Guvern. Se iau decizii importante legate de concedii, asigurările de sănătate și educație
Ședință de Guvern. Se iau decizii importante legate de concedii, asigurările de sănătate și educație

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri, prin hotărâre, Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice pentru perioada 2023-2035.

Ciupercile, cea mai bună sursă de minerale. Beneficiile nebănuite pentru sănătate
Ciupercile, cea mai bună sursă de minerale. Beneficiile nebănuite pentru sănătate

Cea mai bună sursă de minerale sunt ciupercile. Fără minerale nu putem să trăim. Ciupercile au cea mai mare capacitate de a extrage din roci aceste elemente. Sunt și cel mai important nod de comunicații. Chiar în pădure.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.