Vlad Voiculescu, după tragediile de la Piatra-Neamț și Matei Balș: „Eroarea umană nu poate fi identificată într-un raport”

Vlad Voiculescu
Agerpres

Clădirile vechi, instalaţiile electrice şi de gaze medicale depășite, spațiul insuficient și numărul de paturi sunt principalele nereguli enumerate de Vlad Voiculescu din rapoartele de după incendiile de la Matei Balș și Piatra-Neamț.

 

Toate aceste nereguli se regăsesc în documente primite de la IGSU, Inspecția sanitară de Stat, din interiorul Ministerului Sănătății, și Direcțiile de Sănătate Publică, a afirmat ministrul sănătății când a fost întrebat, vineri, în Parlament, despre stadiul anchetei în cazul tragediilor produse în spitalele din Piatra-Neamț și Matei Balș.

„Avem aproape în fiecare zi măsurări ale îndeplinirii măsurilor. (...) Pe de o parte, dacă vorbim despre măsurile Inspecţiei Sanitare de Stat, arată că la peste un sfert din spitale sau un sfert de măsuri au fost îndeplinite într-un termen relativ scurt, dar mai sunt multe lucruri de făcut. Pentru unele este nevoie de finanţare şi tocmai de aceea am lansat propunerea sau deja posibilitatea de finanţare de 50 de milioane de euro, împreună cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene", a declarat Vlad Voiculescu, citat de Agerpres.

Întrebat ce nereguli concrete sunt menţionate în rapoarte, Voiculescu a spus: „Sunt multe (...), vorbim despre spaţiul insuficient, vorbim despre numărul de paturi, despre clădiri vechi, despre diverse neajunsuri de la un spital la altul, instalaţii electrice vechi, instalaţii de gaze medicale vechi. (...) Lucrurile trebuie remediate cât mai curând".

Citește și
Vlad Voiculescu
Ministrul Sănătății, despre oferirea de mărţişoare în şcoli: ”Nu ştiu, poate dacă poartă mănuşi”. Ce a citat din Biblie
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

El a precizat că există termene şi un plan de acţiuni concret, precum şi măsuri care sunt verificate lunar.

„Evident că vorbim şi despre eroare umană, eroarea umană nu poate fi identificată într-un raport, ce poate fi identificat într-un raport este existenţa sau nonexistenţa unor proceduri, nevoia unor proceduri noi, ce face orice raport este să se uite la procese. Şi asta trebuie să facem cred că noi, ca ţară, şi noi cu siguranţă în sănătate mai mult, să nu căutăm doar un vinovat punctual, ci mai degrabă să ne uităm ce a fost greşit înăuntrul procesului", a afirmat Voiculescu.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Vlad Voiculescu pregătește o listă a „medicamentelor esențiale” printr-un ordin de ministru
Vlad Voiculescu pregătește o listă a „medicamentelor esențiale” printr-un ordin de ministru

O listă a „medicamentelor esențiale” va fi reintrodusă, iar ministrul sănătății a anunțat că pregătește un ordin pentru asta. Se produce însă într-un moment în care „instituțiile statului sunt profund slăbite” a spus Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătății, despre oferirea de mărţişoare în şcoli: ”Nu ştiu, poate dacă poartă mănuşi”. Ce a citat din Biblie
Ministrul Sănătății, despre oferirea de mărţişoare în şcoli: ”Nu ştiu, poate dacă poartă mănuşi”. Ce a citat din Biblie

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a apreciat vineri că elevii ar putea oferi mărţişoare în şcoli "dacă poartă mănuşi", însă a caracterizat situaţia cu un citat din Biblie- ”Toate îmi sunt permise, nu toate îmi sunt de folos”.

Managerul interimar de la
Managerul interimar de la "Matei Balş" a fost demis. Vlad Voiculescu anunţă o nouă anchetă

Ministrul Sănătăţii a anunţat luni seară demiterea managerului interimar al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș”, medicul Maria Niţescu

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.