Valentin Rîciu a demisionat, dar rămâne în Poliție. Cum se scuză că nu l-a recunoscut pe Eugen Stan

×
Codul embed a fost copiat

Valentin Rîciu, consilierul personal al ministrului Carmen Dan, a demisionat după ce, susţine el, a aflat din presă că e cercetat în trei dosare penale, pentru infracţiuni de înşelăciune şi abuz în serviciu.

Numele său a fost legat şi de cazul poliţistului acuzat de pedofilie, despre care Rîciu a spus că îl ştia superficial, doar din vedere, şi de aceea nu s-a grăbit să-l identifice în imaginile surprinse în lift, când individul abuza doi copii.

Valentin Rîciu era consilierul Ministrului Carmen Dan din noiembrie anul trecut şi se ocupa de relaţia cu sindicatele din Poliţie, întrucât a fost şi vicepreşedinte SNPPC. Problemele sale penale au ieşit la iveală abia anul acesta, odată cu scandalul răsunător privind poliţistul pedofil de la rutieră. 

Valentin Rîciu este cercetat în trei dosare în care se investighează acuzaţii de abuz în serviciu, ultraj şi înşelăciune. În niciunul din aceste dosare instrumentate de procurorii de la Sectoarele 3 şi 4 nu a fost începută urmărirea penală împotriva lui Riciu.

În unul din dosare, e acuzat că figura la serviciu deşi el se afla în alt oraş la o conferinţă sindicală, în altul un coleg de sindicat i-a făcut plângere că l-ar fi ameninţat, în urma unui conflict legat de revendicări sindicale, iar ultimul vizează plângerea unui şofer care-l acuza pe Valentin Riciu că i-a luat permisul şi i-a dat o dovadă fără drept de circulaţie.

Citește și
Valentin Riciu
Consilierul lui Carmen Dan, Valentin Rîciu, vizat de 3 dosare penale. În niciunul nu s-a început urmărirea
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Pentru că două dintre dosare sunt vechi de doi ani, Inspecţia Judiciară ar putea să îi sancţioneze pe procurorii care au prelungit, se pare, nejustificat anchetele.

Cât despre demisie, acesta nu pleacă din Poliţie, ci pur şi simplu nu mai e consilier. El rămâne agent la Poliţia Rutieră. La fel cum şeful Poliţiei Capitalei devine prim-adjunct, iar prim-adjunctul său rămâne adjunct, după ce şi-au dat şi ei demisiile.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
A demisionat consilierul Valentin Rîciu, implicat în scandalul polițistului Eugen Stan
A demisionat consilierul Valentin Rîciu, implicat în scandalul polițistului Eugen Stan

Consilierul lui Carmen Dan implicat în scandalul poliţistului pedofil îşi dă demisia. Valentin Rîciu anunţă pe Facebook că a decis să-şi înceteze activitatea la cabinetul ministrului Afacerilor Interne.

Consilierul lui Carmen Dan, Valentin Rîciu, vizat de 3 dosare penale. În niciunul nu s-a început urmărirea
Consilierul lui Carmen Dan, Valentin Rîciu, vizat de 3 dosare penale. În niciunul nu s-a început urmărirea

Dosarele penale în care apare numele lui Valentin Rîciu, consilierul ministrului de Interne, sunt investigate acum de Parchetul General. 

Parchetul confirmă dosarele lui Valentin Rîciu. Oficialul e cel care nu l-a recunoscut pe Eugen Stan
Parchetul confirmă dosarele lui Valentin Rîciu. Oficialul e cel care nu l-a recunoscut pe Eugen Stan

Sunt cutremure în lanţ în Ministerul de Interne, pe lângă scandalul poliţistului acuzat că a agresat sexual mai mulţi copii şi femei.

Valentin Riciu, consilierul lui Carmen Dan, ar fi vizat în 3 dosare
Valentin Riciu, consilierul lui Carmen Dan, ar fi vizat în 3 dosare

Valentin Riciu, consilier al ministrului de Interne pe domeniul sindical, este vizat în trei dosare penale de înşelăciune, ultraj şi abuz în serviciu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Consilierul ministrului de Interne, acuzat că se întâlnea cu Eugen Stan.
Consilierul ministrului de Interne, acuzat că se întâlnea cu Eugen Stan. "O persoană destestabilă"

Liderul sindicatului poliţiştilor îl acuză pe Valentin Riciu, consilier al ministrului Carmen Dan, că se întâlnea cu poliţistul suspect de agresiune sexuală asupra unor minori.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.