Surse: ”Șefa PNRR” a venit la București și nu este mulțumită de pensiile speciale. România riscă să piardă miliarde de euro

Celine Gauer, Nicolae Ciuca
Agerpres

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că oficialii europeni nu sunt mulțumiți de stadiul în care se află acum proiectul de lege privind pensiile speciale.  

Astfel, conform surselor citate, Celine Gauer, director general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force), din cadrul Comisiei Europene, se află la București pentru a discuta despre jaloanele PNRR pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a avea acces la banii europeni și a avut deja o primă întâlnire cu liderii politici.

La aceste prime discuții, Gauer le-ar fi transmis liderilor de la București că proiectul de lege care revizuiește pensiile speciale nu abordează suficient obiectivele cheie ale reformei pensiilor, așa cum sunt descrise în anexa CID din regulamentul PNRR, în special pentru a asigura sustenabilitatea fiscală, corectarea inechităților și aducerea pensiilor speciale în conformitate cu principiul contributiv.

Prin urmare, evaluarea preliminară a oficialilor europeni este că, în forma sa actuală, proiectul de lege al pensiilor speciale nu îndeplinește cerințele.

De asemenea, Celine Gauer le-ar fi transmis liderilor politici de la București că este ”esențial” să se modifice actualul proiect de lege al pensiilor speciale, pentru a ține cont de evaluările de impact, pentru ca sistemul de pensii să fie mai echitabil, dar și pentru a crea un spațiu fiscal care să contribuie la creșterea pensiilor minime.

Citește și
Virgil Guran
Senator PNL: ”La MApN, pensia medie de 4000 de lei, de subzistență”. La ceilalți, pensia medie ”nespecială” este de 2000 lei
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Pensiile speciale sunt jalon PNRR în cererea de plată nr 3. În prezent, România așteaptă aprobarea cererii nr. 2, pentru care nici măcar nu a primit (încă) undă verde.

Ce ar trebui să facă România pentru cererea de plată nr. 2

Sursele politice mai spun că delegația oficialului european a transmis liderilor de la București și câteva recomandări.

Astfel, la a 2-a cerere de plată PNRR este evidențiată cooperarea bună dintre serviciile Comisiei și autoritățile române de până acum. Cu toate acestea, mai multe repere necesită ”încă” o atenție imediată, pentru a evita o parțială suspendare a plăților.

Iar, aici, oficialii europeni au subliniat și Legea decarbonizării, care a fost deja modificată de Guvernul Ciucă printr-o ordonanță de urgență. 

Însă, se pare că oficialii Comisiei Europene mai au ”întrebări” despre alinierea deplină la jaloanele aferente cererii de plată nr. 2.

”Este regretabil că România (din nou) a adoptat o OUG fără să mai aștepte și fără să mai țină cont de sugestiile Comisiei” - se arată în avealuarea preliminară a delegației condusă de Celine Gauer, director general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force).

România riscă să piardă trei miliarde de euro din PNRR, din cauza pensiilor speciale

După ani de amânări, România mai are timp doar până în luna iunie să aprobe reforma pensiilor speciale.

Următoarea cerere de plată, a treia, din Planul Național de Redresare și Rezilientă trebuie să conțină și o reformă a pensiilor speciale.

Comisia Europeană a cerut să fie reduse semnificativ costurile cu acestea, care acum ajung la 12 miliarde de lei pe an. Însă liderii politici nu au reușit să ajungă la un consens pentru a reduce pensiile stabilite prin legi speciale pentru categorii precum magistrați, militari, diplomați sau aviatori.

Soluția deblocării pensiilor speciale ar trebui să vină de la PSD și PNL. Cei doi lideri sunt blocați între interesele de partid care le dictează menținerea acestor beneficii, decizii ale CCR care impun de asemenea menținerea unor dintre aceste venituri și cerinţele europenilor.

Nici șeful statului nu vine cu o soluție.

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Klaus Iohannis, despre pensiile speciale: ”Când ajunge legea la mine o să spun dacă o consider suficientă”
Klaus Iohannis, despre pensiile speciale: ”Când ajunge legea la mine o să spun dacă o consider suficientă”

Preşedintele Klaus Iohannis nu vrea să comenteze, încă, stadiul în care se află în prezent proiectul de modificare a legii pensiilor speciale, de care depinde acordarea unor bani prin PNRR.

 

Senator PNL: ”La MApN, pensia medie de 4000 de lei, de subzistență”. La ceilalți, pensia medie ”nespecială” este de 2000 lei
Senator PNL: ”La MApN, pensia medie de 4000 de lei, de subzistență”. La ceilalți, pensia medie ”nespecială” este de 2000 lei

Senatorul Virgil Guran PNL a încercat să îi ia apărarea șefului său de partid, Nicolae Ciucă, în privința pensiilor speciale, susținând că premierul nu are o pensie specială, ci doar una de serviciu.  

Proiectul privind pensiile speciale a trecut de comisiile din Senat. Europarlamentar: ”Ne ducem spre colaps cu viteză”
Proiectul privind pensiile speciale a trecut de comisiile din Senat. Europarlamentar: ”Ne ducem spre colaps cu viteză”

Comisiile juridică, de apărare şi de muncă din Senat au adoptat, marţi, un raport de admitere cu amendamente admise şi respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale. Acest proiect urmează să ajungă la vot în plenul Senatului.  

Ce se va întâmpla cu pensiile speciale și cele militare atunci când valoarea lor va depăși salariul mediu
Ce se va întâmpla cu pensiile speciale și cele militare atunci când valoarea lor va depăși salariul mediu

Departe de a găsi o soluție în privința pensiilor speciale, politicienii au convenit doar câteva principii pe baza cărora vor modifica legea care reglementează aceste venituri.

Surse: Liderii coaliției PSD-PNL au căzut de acord să modifice pensiile speciale, pentru ca România să nu piardă banii PNRR
Surse: Liderii coaliției PSD-PNL au căzut de acord să modifice pensiile speciale, pentru ca România să nu piardă banii PNRR

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că liderii coaliției guvernamentale PSD-PNL-UDMR au căzut de acord în privința modificărilor care trebuie aplicate la legea pensiilor, pentru a pune în aplicare reforma pensiilor speciale, cerută de UE.  

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.