Scumpirile s-au potolit la început de an. Cât de mult a crecut prețul alimentelor de bază în ultimul an

×
Codul embed a fost copiat

Datele Institutului Național de Statistică arată că, în ianuarie, inflația a ajuns la 15,1%, adică o scădere de peste un punct procentual față de luna decembrie.

 

Luna trecută, cel mai mult au crescut prețurile alimentelor. În luna ianuarie, alimentele au rămas în topul scumpirilor.

Prețurile au crescut față de începutul anului trecut, în medie, cu peste 22 de procente, însă unele alimentele de bază s-au scumpit mult mai mult: zahărul, cu 63%, untul cu 47%, iar cartofii, laptele sau ouăle cu peste o treime.

Pe de altă parte, gazele s-au scumpit mai puțin, cu aproape 28% și cu 21% energia electrică.

Deși scumpirile sunt încă mari, inflația a dat ușor înapoi, de la 16,4 la finalului anului trecut, la 15,1% în ianuarie.

Citește și
Ouăle au ajuns la prețuri record. În România, sunt campioanele scumpirilor la alimente
Ouăle au ajuns la prețuri record. În România sunt campioanele scumpirilor la alimente
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În a doua parte a anului, BNR estimează că inflația va scădea mai mult. Economiștii sunt însă sceptici.

Mihai Roman, profesor de macroeconomie ASE: „Eu nu aș fi chiar atât de optimist din acest punct de vedere, adică nu cred că spre sfârșitul anului vom reuși să atingem ținta propusă de Banca Națională, respectiv să avem o inflație cu o singură cifră, să scadă sub 10%. Din cauza condițiilor internaționale, războiul nu dă semne că ar lua o pauză și prețurile produselor alimentare continuă să crească în întreaga lume".

Frână creșterilor de dobânzi

Totuși, la ultima ședință de politică monetară, BNR a pus frână creșterilor de dobânzi, după un an de majorări.

Dragoș Cabat, analist economic: În măsura în care probabil Banca Națională va vedea că impactul acesta nu este foarte negativ asupra economiei, va mai crește în ședințele următoare dobânda de politică monetară, așa cum ar fi normal. Totuși, tendința Băncii Naționale este mai conservatoare".

Pe de altă parte, economia României menține un ritm pozitiv. În ultimul trimestru al anului trecut, produsul intern brut a fost mai mare cu 1,1% față ce cel anterior, însă anul s-a încheiat cu o creștere economică de 4,8%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Au contribuit la această creștere construcțiile și serviciile, dar consumul a fost în scădere.

Pentru anul 2023, inflația încă mare, va avea un impact negativ, astfel că vom avea o creștere economică de doar 2,5%, potrivit prognozei de iarnă a Comisiei Europene.

De altfel, încetinesc ritmul de creștere și alte economii din Uniune. Pe măsură ce inflația va scădea la 5,5% în 2024 și creșterea economică de la noi ar urma să fie ușor mai mare, adică 3%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ajutor pentru crescătorii de vaci de lapte, de la buget, de 73 de euro pe cap de bovină. Care sunt condițiile
Ajutor pentru crescătorii de vaci de lapte, de la buget, de 73 de euro pe cap de bovină. Care sunt condițiile

Crescătorii de vaci de lapte vor primi de la stat câte 73 de euro pentru fiecare animal, ca să îşi mai acopere din pierderile cauzate de scumpiri, și de efectele dezastruoase ale secetei. 44 de milioane de euro sunt disponibile pentru 600.000 de vaci.

Ouăle au ajuns la prețuri record. În România sunt campioanele scumpirilor la alimente
Ouăle au ajuns la prețuri record. În România sunt campioanele scumpirilor la alimente

Inflația mare și gripa aviară care a omorât milioane de păsări în mai multe ţări au făcut ca preţul unui ou să ajungă la un nivel record, în toată lumea. Iar noi avem una dintre cele mai accelerate scumpiri, din toată Uniunea, potrivit Comisiei Europene.

OMV Petrom a majorat din nou preţul benzinei, după cele 4 scumpiri repetate la carburanţi, efectuate recent
OMV Petrom a majorat din nou preţul benzinei, după cele 4 scumpiri repetate la carburanţi, efectuate recent

Liderul pieţei distribuitoare de carburanţi, OMV Petrom, a majorat în acest weekend preţul benzinei cu 5 bani/l, după cele 4 scumpiri repetate la carburanţi efectuate săptămâna trecută.

 

Salariul minim şi punctul de pensie cresc de la 1 ianuarie. Urmează scumpiri chiar din prima zi a anului
Salariul minim şi punctul de pensie cresc de la 1 ianuarie. Urmează scumpiri chiar din prima zi a anului

Anul viitor va aduce românilor o creştere a salariului minim, a punctului de pensie şi a salariului brut în sectorul bugetar, însă vor intra în vigoare şi o serie de modificări în domeniul fiscal.

Benzina și motorina, scumpiri „considerabile” de la 1 ianuarie, USR acuză: „O nouă ţeapă PSD-PNL”. Reacția Guvernului
Benzina și motorina, scumpiri „considerabile” de la 1 ianuarie, USR acuză: „O nouă ţeapă PSD-PNL”. Reacția Guvernului

Benzina și motorina se vor scumpi „considerabil” de la 1 ianuarie 2023, acuză USR. Nu numai din cauza eliminării compensării de 50 de bani pe litru, ci și a creșterii accizelor. „O nouă ţeapă PSD-PNL pentru români!” acuză reprezentanții Opoziției.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.