Raed Arafat: ”Trebuie să oprim răspândirea virusului”. Asemănarea cu valul doi al pandemiei de gripă spaniolă, din 1918

×
Codul embed a fost copiat

Controalele se vor intensifica și vor fi luate măsuri ”radicale chiar”, pentru că avem o creștere continuă a cazurilor de Covid-19, a declarat Raed Arafat, care a comparat al doilea val al pandemiei de acum cu cel al gripei spaniole din 1918.

 

”Să ne aducem aminte că au mai fost luate restricții, dar erau numai pe zone și nu au fost suficiente și atunci s-a trecut la unele măsuri suplimentare naționale. Controalele se vor intensifica, fără discuție. Ne aflăm într-o situație cu o creștere continuă și un impact major pe sistemul sanitar. Trebuie luate măsuri serioase și unele radicale chiar, ca să putem să oprim creșterea și să ajungem la o descreștere”, a declarat Raed Arafat pentru Știrile PRO TV.

”Nu putem să închidem transportul în comun, pentru că paralizăm totul, chiar dacă este un loc de răspândire. S-au luat în schimb măsuri de reorganizare a activității în firme, în instituții, de decalare a programului de muncă, muncă la domiciliu- măsuri compensatorii, pentru că nu putem închide transportul în comun. În alte părți putem însă compensa prin reducerea activității. Locurile la Terapie Intensivă sunt la limită. Tranferăm pacienți în unele zone, creștem capacitatea în continuarea, am suplimentat capacitatea de ventilație la UPU, am suplimentat spitalele Covid și cu toatea acestea numărul de cazuri continuă să crească”, a mai spus Arafat.

 

Citește și
Valul doi al pandemiei aduce noi recorduri de îmbolnăviri în Europa. Cum a ajuns Covid-19 mai periculos din cauza nurcilor
Valul doi al pandemiei aduce noi recorduri de îmbolnăviri în Europa. Mutaţia descoperită în Danemarca
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

”Oamenii au ajuns la o saturație și e de înțeles”

 

Secretarul de stat a precizat că înțelege faptul că oamenii au ajuns la saturație, dar aceștia trebuie să înțeleagă necesitatea acestor măsuri, în condițiile în care valul al doilea al pandemiei de Covid-19 este mai periculos, la fel cum a fost și cel de-al doilea val al pandemiei de gripă spaniolă, din 1918.

”Este o muncă efectiv de echipă. Dacă noi nu înțelegem acum, în ceasul al doisprezecelea, că trebuie să oprim răspândirea virusului, o să ajungem în situațiile în care măsurile ce vor trebui luate vor fi mult mai serioase. Oamenii au ajuns la o saturație și e de înțeles. Unii au scăzut pragul de complianță la reguli, au fost foarte multe campanii și discuții care au redus încrederea populației în demersurile pe care le propun autoritățile și nu numai în România, ci peste tot în Europa și peste tot în lume, e un fenomen care se vede. A fost o perioadă în care s-au reluat mai multe activități, lumea s-a întors la muncă, au reînceput școlile, mișcarea a fost mai mare, contactul mai mult și astea au dus la această creștere. Să nu uităm când a fost pandemia din 1918, al doilea val al gripei a fost cel mai grav, nu primul”, a declarat șeful DSU.

”Și acum vedem un al doilea val care e destul de serios și încercăm să-l oprim, să-l limităm cât de mult posibil și aici este necesară colaborarea tuturor”, a concluzionat Arafat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Raed Arafat: ce se va întâmpla dacă numărul infectărilor nu scade nici peste o lună
Raed Arafat: ce se va întâmpla dacă numărul infectărilor nu scade nici peste o lună

Raed Arafat consideră că majoritatea oamenilor au înțeles să respecte măsurile luate împotriva răspândirii coronavirusului, însă minoritatea care a căzut pradă unor campanii înșelătoare și nu a respectat măsurile a contribuit la răspândirea bolii.

Valul doi al pandemiei aduce noi recorduri de îmbolnăviri în Europa. Mutaţia descoperită în Danemarca
Valul doi al pandemiei aduce noi recorduri de îmbolnăviri în Europa. Mutaţia descoperită în Danemarca

Dincolo de suspansul generat de alegerile prezidențiale, valul doi al pandemiei de coronavirus se revarsă tot mai amenințător peste America. O nouă zi a adus încă un record de infectări, peste 120.000.

Ce s-a întâmplat în Italia când sistemul de sănătate nu a mai făcut faţă. România e la un pas de această situaţie
Ce s-a întâmplat în Italia când sistemul de sănătate nu a mai făcut faţă. România e la un pas de această situaţie

Încheiem o săptămână cu vești de infarct, într-o țară în care sistemul de sănătate rămâne veriga slabă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.