Pui de urs lovit de tren în Brașov. Medicii l-au găsit agonizând

×
Codul embed a fost copiat

Incident pe calea ferată în judeţul Braşov. Un pui de urs a fost lovit de tren, iar medicii veterinari ajunşi la faţa locului au fost nevoiţi să îl eutanasieze, căci animalul a fost grav rănit la cap şi nu mai avea nicio şansă de salvare.

Traficul feroviar nu a fost afectat. 

Accidentul a avut loc în jurul ore 9 dimineaţa, pe calea ferată, în zona Timiş, între Braşov şi Predeal. Mecanicul de tren susţine că nu a putut evita impactul şi a anunţat totul prin 112.

La faţa locului s-au dus vânătorii fondului cinegetic din zonă, reprezentanţi de la direcţia sanitar veterinară, dar şi pompieri.

Inspectorii DSV au constat că puiul de urs are sub 1 an şi în urma impactului a suferit mai multe fracturi la cap, iar rănile erau incompatibile cu viaţa. L-au găsit agonizând şi au decis că trebuie eutanasiat. Procedura a fost făcută de un medic veterinar. În tot acest timp vânătorii s-au asigurat că mama puiului nu este în apropiere, ca să evite un posibil atac.

Citește și
urs Harghita
Bărbat din Harghita în stare gravă, după ce a fost atacat de un urs în propria curte
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Urs polar cu mesajul „T-34” inscripționat pe corp, filmat în Rusia. Ce spun cercetătorii
Urs polar cu mesajul „T-34” inscripționat pe corp, filmat în Rusia. Ce spun cercetătorii

Imaginile cu un urs polar, aflat în libertate, vopsit cu însemnele celebrului tanc sovietic T-34, i-au alarmat pe oamenii de ştiinţă ruşi, informează AFP miercuri.

Bărbat din Harghita în stare gravă, după ce a fost atacat de un urs în propria curte
Bărbat din Harghita în stare gravă, după ce a fost atacat de un urs în propria curte

Un bărbat a fost rănit grav de un urs, marţi seară, în curtea gospodăriei sale din satul Vidacut, comuna Săcel, el fiind transportat cu multiple răni la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc.

Povestea lui Roxi, ursoaica ținută 12 ani după gratii: ”Îmi pare rău că pleacă”
Povestea lui Roxi, ursoaica ținută 12 ani după gratii: ”Îmi pare rău că pleacă”

Poveste cu final fericit la grădina zoologică din Bârlad. Roxana, o ursoaica de 14 ani, care stătea într-o cușcă, pe ciment, înconjurată de gratii, a fost transferată către Sanctuarul de la Zărnești.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.