Premierul Cîţu: „După 1 iunie, restaurantele ar putea să nu mai depindă de rata de incidenţă”

Florin Cîțu
Agerpres

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că după 1 iunie se poate discuta despre unele măsuri de relaxare, dând ca exemplu faptul că restaurantele ar putea fi deschise la o capacitate de 30-40% indiferent de rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19.

"Cred că putem să discutăm după 1 iunie de unele măsuri de relaxare. Masca - nu cred că este momentul, în spaţiul public. Putem să discutăm de evenimente unde oamenii sunt vaccinaţi, putem să discutăm de restaurante care, de exemplu, să nu mai fie legate de rata de incidenţă dacă tot personalul dintr-un restaurant este vaccinat. Suntem într-un municipiu sau într-un oraş în care avem o rată de vaccinare mai mare - putem să gândim măsuri care să ne spună că restaurantele nu mai depind de rata de incidenţă, rămân deschise cu 30%-40%. (...) Acum putem să vorbim de altfel de turism în ţară dacă ne vaccinăm", a spus Cîţu la TVR 1, conform Agerpres.

El a arătat că obiectivul este ca la 1 iunie 5 milioane de persoane să fie vaccinate anti-COVID-19.

"Ieri am depăşit 3 milioane. Sunt 3 milioane de persoane vaccinate. E important, pentru că asta înseamnă 20% de persoane vaccinate. Avem un obiectiv ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, peste 30% dintre persoanele care ar trebui să fie vaccinate, persoanele adulte. E important, pentru că ne-am uitat la ţările care până acum au avut un grad mai mare de vaccinare, mai rapid decât noi şi aici au început să introducă măsuri sau să scoată din măsurile pe care le aveau pentru a ne apropia de realitate. Această ţintă de 5 milioane e foarte importantă. (...) E foarte realistă", a afirmat prim-ministrul.

Cîţu a precizat că la întâlnirea cu reprezentanţii autorităţilor locale a propus ca în fiecare week-end să aibă loc câte un maraton de vaccinare, după exemplul Timişoarei.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"În companii vom face centre de vaccinare, acolo unde doresc companiile şi unde se vor vaccina atât persoanele care lucrează, angajaţii, cât şi membrii familiilor acestora", a spus premierul, adăugând că vor fi şi centre mobile de vaccinare.

Prim-ministrul a reiterat că singura soluţie pentru revenirea la normalitate este vaccinarea.

"Nu există altă soluţie. Nu putem să găsim altă soluţie, nu avem altă soluţie în acest moment decât să ne vaccinăm. Campania aceasta de vaccinare nu reprezintă un moft, nu este un obiectiv al acestui Guvern. Este o campanie pentru viaţă. Uitaţi-vă prin ce am trecut anul trecut, uitaţi-vă la numărul de persoane care au murit. (...) Este o campanie pentru a reveni la normalitate şi pentru a trăi o viaţă normală", a mai afirmat Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Premierul Florin Cîţu a anunţat că nu ia în calcul să renunţe la carantina de noapte
Premierul Florin Cîţu a anunţat că nu ia în calcul să renunţe la carantina de noapte

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că nu ia în calcul să renunţe la carantina de noapte în această perioadă şi că obiectivul principal este ca cinci milioane de români să se vaccineze până la 1 iunie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.