Poliția Animalelor a fost înființată, dar e de negăsit. „Au program 8-16. Au şi două autospeciale”

×
Codul embed a fost copiat

Înființată cu surle și trâmbițe la Ministerul de Interne, poliția animalelor nu funcţionează peste tot în țară. Reprezentanții ei au fost de negăsit, de exemplu, pentru a interveni în cazul unor transporturi de oi, reclamă activiștii.

Voluntarii spun că bietele oi răbdau de sete și nu avea spațiu suficient, așa cum prevede în mod normal legea.

Voluntarii unui ONG au descoperit că pe şoseaua Bucuresti-Ploiesti, un tir cu 600 de oi care urmau să ajungă în Grecia, nu transporta în condiţii legale animalele. Un agent de la circulaţie a tras pe dreapta maşina.

Era necesar ca un inspector DSV să vină la faţa locului că să constate starea animalelor, dar agentul nu a dat de nimeni la DSV. Atunci, unul dintre voluntari a sunat la Poliţia Giurgiu, încercând să dea de un echipaj de la Poliţia Animalelor. Fără succes.

Gabriel Păun, reprezentant Animals Internaţional: „Aşa se face că acel camion a fost lăsat să treacă nestingherit prin Vama Giurgiu. Instalaţia de apă nu funcţiona, animalele sufereau deja acut de sete, se împingeau unele în altele şi începuseră să lingă barele de sete. Este un transport care nu trebuia lăsat să meargă mai departe. Animalele nu aveau nici suficient spaţiu la cap, dădeau cu spinarea în tavan, erau pe patru etaje deşi legislaţia nu mai permite să transporţi animalele pe patru etaje în camion.”

Citește și
Poliția animalelor salvează necuvântătoarele, dar nu are unde să le cazeze. Lipsesc adăposturile pentru animalele mari
Poliția animalelor nu are unde să ducă vietăţile salvate. Autorităţile nu au bani pentru adăposturi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Am sunat și noi la Poliţia din Giurgiu ca să aflăm în ce condiţii funcţionează Poliţia Animalelor.


Comisar-şef Constantin Sută, IPJ Giurgiu: Sunt 11 funcţii, dar nu sunt toate ocupate.
Reporter: Și câte sunt ocupate?
Comisar-şef Constantin Sută: Sunt şase funcţii!
Reporter: Și cum lucrează?
Comisar-şef Constantin Sută: 8-16 şi au şi două autospeciale.
Reporter: Și în cazul unui eveniment, incident, petrecut noaptea ce se întâmplă?
Comisar-şef Constantin Sută: Păi sunt sesizaţi şi merg la cercetare la faţa locului.
Reporter: Nu a fost nimeni de găsit la ora aceea, adică la 9 şi jumătate seara.
Comisar-şef Constantin Sută: Dacă or fi sunat direct la Poliţia Animalelor, normal că nu e nimeni în birou noaptea.

Dacă noaptea nu sunt de găsit, ne-am fi aşteptat ca lucrurile să meargă ceva mai bine ziua. Însă nu a fost deloc aşa. Alt transport, aceleaşi probleme.

 

Voluntar: Am vrut să vedem dacă animalele sunt transportate într-un mod corect.
Șofer: Păi şi sunt!
Voluntar: Păi nu mi se pare!


Poliţist: Noi suntem poliţia patrulare. Cei de la Poliţia Animalelor, care s-a înfiinţat... Ei preia cazul... Noi decât ajungem, constatăm şi... ei preia.

Dar nici în acest caz poliţia animalelor nu şi-a făcut apariţia. A venit totuşi doctorul veterinar, care s-a uitat în camion, a vorbit cu şoferul şi a spus că... nu poate să facă nimic.

Medic veterinar: „Credeţi că ţinând oile astea aici o oră le-ați făcut un bine? Eu nu o să le întorc acum, în nicun caz! Nici temperatura nu este aşa de ridicată şi mai ales că în timpul mersului se face curent.”

Am sunat la Autoritatea Sanitar-Veterinară pentru a ne lămuri dacă medicul a procedat corect.

Adina Ciurea, șef Serviciu pentru Protecția Animalelor: „Animalele trebuie să stea în poziţie normală, în picioare, fără a fi împiedicate să se mişte şi deasupra capului să existe suficient spaţiu astfel încât să circule aerul. La ora aceasta, autoritatea sanitar-veterinară realizează nişte investigaţii cu privire la cele două transporturi.”

De cele mai multe ori există un aviz DSV la îmbarcarea animalelor. Însă, pe drum, nimeni nu mai verifica dacă toate condiţiile sunt respectate.

Gabriel Păun, reprezentant Animals Internaţional: „Asistăm la o neputință şi la o lipsă de voinţă a aplicării legislaţiei. Dincolo de orice anchetă internă asupra unui inspector DSV sau altuia, cred că asistăm la o problemă sistemică. Nu am văzut niciodată inspectori DSV care să facă echipe cu poliţia pentru a opri şi a controla aceste camioane. Pe nicio rută.”

Şi asta în condiţiile în care perioada PaşteluI creşte exportul de animale vii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Câine legat de mașină și târât kilometri întregi. Poliția Animalelor a găsit imediat proprietarul animalului și a luat măsuri
Câine legat de mașină și târât kilometri întregi. Poliția Animalelor a găsit imediat proprietarul animalului și a luat măsuri

Un câine a fost legat de mașină și târât mai mulți kilometri, în Mureș. Polițiștii au identificat proprietarul animalului, l-au amendat și i-au făcut dosar penal.

Poliția animalelor nu are unde să ducă vietăţile salvate. Autorităţile nu au bani pentru adăposturi
Poliția animalelor nu are unde să ducă vietăţile salvate. Autorităţile nu au bani pentru adăposturi

La Poliţia Animalelor, numărul sesizărilor prin 112 este în creştere! Agenţii se confruntă şi cu altă problemă: lipsa locurilor în adăposturi pentru bietele animale chinuite, care trebuie confiscate de la proprietari.

Poliția Animalelor are organigrama aproape completă. Lucian Bode o vrea funcțională „cât mai curând cu putinţă”
Poliția Animalelor are organigrama aproape completă. Lucian Bode o vrea funcțională „cât mai curând cu putinţă”

Echipa de la Poliția Animalelor este aproape completă, a anunțat ministrul afacerilor interne, Lucian Bode. 90% din posturile prevăzute în organigramă au fost ocupate, a anunțat ministrul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.