Părţi dintr-un cadavru uman, găsite în râul Mureş. Ar putea fi fetiţa dispărută după răsturnarea unei bărci, în aprilie

mures
Pro TV

Părţi dintr-un cadavru uman în stare avansată de putrefacţie au fost găsite, miercuri seară, în râul Mureş, în judeţul Arad.

Acestea ar putea fi ale fetiţei de 7 ani care, în 30 aprilie, se afla cu mai multe persoane într-o ambarcaţiune care s-a răsturnat în râu. Alţi doi adulţi şi doi copii s-au înecat atunci, iar trupul fetiţei era de negăsit, scrie news.ro.

”La data de 16 august a.c., în jurul orei 18.43, poliţiştii Secţiei 2 Rurală Arad au fost sesizaţi despre prezenţa unui cadavru, la malul unei insule din râul Mureş, între localităţile Şeitin şi Nădlac.

Cadavrul, în stare avansată de putrefacţie, urmează a fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii profilului genetic, în vederea identificării”, au transmis reprezentanţii IPJ Arad, miercuri seară.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, unchiul fetiţei a confirmat că hainele găsite în apropierea rămăşiţelor de cadavru erau ale micuţei. Autorităţile o aşteaptă şi pe mamă la faţa locului, iar osemintele, în fapt un craniu de copil, vor fi preluate de medicii legişti pentru autopsie.

Citește și
concurs barci
Întrecere cu vâsle pe râul Mureș în Alba. 14 echipaje au vâslit către linia de finish în ambarcaţiuni uşoare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În 30 aprilie, o barcă în care se aflau 12 oameni s-a răsturnat în râul Mureş, în zona localităţii Periam Port din judeţul Timiş.

Opt oameni au ieşit atunci singuri din apă, iar un copil de trei ani a fost resuscitat. În ciuda eforturilor, micuţul nu a putut fi salvat.

La cinci zile de la accident, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat, iubitul femeii care l-a pierdut pe copilaşul de 3 ani. După alte două zile, a fost scos din apă, în apropiere de Igriş, şi cadavrul unui alt adult, tatăl copiilor de 7 şi 10 ani, care au dispărut în apele râului. Trupul neînsufleţit al băieţelului de 10 ani a fost găsit după 8 zile de căutari, lângă Mako, în Ungaria. Fetiţa de 7 ani era de negăsit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Accident teribil pe un drum din Mureș. Un șofer de 67 de ani a intrat într-o depășire mortală
Accident teribil pe un drum din Mureș. Un șofer de 67 de ani a intrat într-o depășire mortală

Accident teribil în județul Mureș, unde un șofer de 67 de ani și-a pierdut viața când mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de un copac.  

Întrecere cu vâsle pe râul Mureș în Alba. 14 echipaje au vâslit către linia de finish în ambarcaţiuni uşoare
Întrecere cu vâsle pe râul Mureș în Alba. 14 echipaje au vâslit către linia de finish în ambarcaţiuni uşoare

Întrecere cu vâsle pe râul Mureș în Alba. 14 echipaje au vâslit către linia de finish în ambarcaţiuni uşoare făcute după modelul celei gândite de marele campion Ivan Patzaichin.

Ce măsuri au fost luate după descoperirile de la azilul groazei din Bărdeşti. Patru polițiști sunt cercetați de șefii lor
Ce măsuri au fost luate după descoperirile de la azilul groazei din Bărdeşti. Patru polițiști sunt cercetați de șefii lor

Patru polițiști din Mureș sunt cercetați disciplinar de șefii lor în cazul centrului de îngrijire unde au fost găsiți bolnavi în condiții inumane.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.