Organizatorul Festivalului Nostalgia, amendat cu 26.000 de lei pentru zgomot şi distrugerea spaţiului verde în Parcul Izvor

nostalgia
StirilePROTV

Organizatorul Nostalgia a încălcat normele de protecţie a mediului şi pe cele de convieţuire socială, tulburând liniştea publică a locuitorilor din zona Parcul Izvor, a concluzionat Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti.

Astfel pentru folosirea neautorizată şi distrugerea spaţiului verde din parc, organizatorul festivalului a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 20.000 lei.

Totodată, potrivit Legii 24/2007 privind privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, acestuia i s-a pus în vedere readucerea spaţiului verde la starea iniţială. De asemenea, poliţiştii locali ai D.G.P.L.C.M.B. au mai constatat că, pe durata celor trei zile de festivalul, nivelul muzicii difuzată prin folosirea instalaţiilor de sonorizare a depăşit frecvent nivelul maxim admis de lege.

Pentru disconfortul creat locuitorilor zonei, organizatorul a fost sancţionat contravenţional, în fiecare noapte de concert, conform Legii 61/1991, cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei.
 

 

Citește și
Românii s-au dus la Mamaia cu nostalgia petrecerilor de altă dată. O cameră la hotel costă și 1.200 de euro pe noapte
Românii s-au dus la Mamaia cu nostalgia petrecerilor de altă dată. O cameră la hotel costă și 1.200 de euro pe noapte
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Citește și: Bătaie între doi bărbați, în Galați. Cei doi și-au împărțit pumni și picioare. De la ce a pornit totul

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atmosferă incendiară la ”Nostalgia
Atmosferă incendiară la ”Nostalgia" care a unit mai multe generații pe același ring de dans

Hiturile pe care se dansa odinioară la petreceri au încins atmosfera toată noaptea în Capitală.  

Românii s-au dus la Mamaia cu nostalgia petrecerilor de altă dată. O cameră la hotel costă și 1.200 de euro pe noapte
Românii s-au dus la Mamaia cu nostalgia petrecerilor de altă dată. O cameră la hotel costă și 1.200 de euro pe noapte

Bucuroși că s-a îndreptat vremea și că au dat cu ochii de mare, turiștii și-au rezervat acest sfârșit de săptămână pentru plimbări pe plajă și odihnă.

Super Mario 3D World, ore întregi de distracție pentru un joc nou, dar care te face să simți din plin nostalgia
Super Mario 3D World, ore întregi de distracție pentru un joc nou, dar care te face să simți din plin nostalgia

O să auziți des anul acesta despre Mario, singurul instalator care vine și nu întreabă în doi peri "Aoleu...cine v-a lucrat, dom'ne, aici?".

iLikeIT. În 2020, ”retro este cool”: televizoare din 1945, radiocasetofoane și tonomate cu vinyl-uri
iLikeIT. În 2020, ”retro este cool”: televizoare din 1945, radiocasetofoane și tonomate cu vinyl-uri

Tehnologia e mână-n mână cu nostalgia anul ăsta! Am văzut cu ochii noștri, la CES. Iar trendul...nu se lasă dus nici acum, în primăvară. Avem telefoane de ultimă generație dar cu clapetă, iar pe Instagram filtrele retro fac furori în rândul puștimii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.