Lucrările la noua centură a Capitalei, încetinite de lipsa de muncitori. Salariile ajung la 8.000 de lei

×
Codul embed a fost copiat

Pentru a putea construi autostrada de centură din sudul Capitalei, compania din Turcia care a câștigat licitația a adus muncitori de acasă, pentru că la noi nu se găsesc.

„Sunt serioși, lucrează bine și ne vor ajuta să dăm autostrada în folosință mai repede decât scrie în contract”, spun reprezentanții companiei.

Echipa de muncitori formată din turci veniţi în România să ne construiască autostrada de Centură este de două luni aici, însă deocamdată aceștia au văzut doar şantierul. Nu au vizitat nici măcar Bucureştiul.

Muncitorii turci au o experienţă de peste 20 de ani în construcţia de drumuri. Cei mai mulţi dintre ei vin din Ankara, iar acum locuiesc în Jilava, lângă Bucureşti, unde compania le-a închiriat case. De acolo vin în fiecare zi dimineaţă şi sunt aduşi pe şantier cu microbuzele.

În total sunt aproape 90. Românii care îi supervizează spun că în două luni nu au găsit în preajma şantierului nici măcar un ambalaj de bere. Muncitorii turci nu beau alcool. Şefii au vrut să le facă şi o cantină la care să le fie gătită mâncare ca acasă, dar nu au avut voie din cauza pandemiei.

Citește și
Imagini de la centrul din Chitila pentru bolnavi de Covod-19 cu forme ușoare - 6
EXCLUSIV: Imagini din centrul de la Chitila pentru bolnavi cu forme uşoare de COVID-19
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Riza are 47 de ani, iar 25 i-a trăit mai mult pe şantiere. În Ankara îl aşteaptă soţia şi cei doi copii. Este supervizorul unei mici echipe care lucrează la ridicarea unui pod important peste Drumul Naţional 5.

Riza Peker: "Mergem repede acum, vom munci şi mai repede, avem tot ce ne trebuie. Am mai făcut astfel de proiecte în Turcia, va fi simplu pentru noi să terminăm proiectul."

Adem Yildiz: "Sunt trist un pic pentru că stau departe de familia mea, dar sunt bucuros că românii sunt buni cu turcii. Vom fi rapizi şi vom termina cât de repede putem."

Şi reprezentantul companiei turce în România a fost angajat în aviaţia militară americană. Ţintele anunţate de el sunt ambiţioase.

Mustafa Gafuroglu, director ALARKO: "Până la sfârşitul anului vrem să terminăm 9,5 kilometri din lotul 2 şi 4,5 km din lotul 1. Iar până la sfârşitul lui 2022 să finalizăm lotul 2 şi 5,5 km din lotul 1."

Pentru asta are nevoie de forţă de muncă. Pe şantier se va lucra în două schimburi, nu în trei cum a plănuit iniţial, pentru că nu găseşte muncitori necalificaţi pentru al treilea schimb. Cea mai mare problemă o reprezintă însă angajaţii calificaţi: sudori, mecanici, operatori de utilaje, specialişti în beton armat.

Mustafa Gafuroglu, director ALARKO: "Încercăm să găsim forţă de muncă în România, dar aveţi prea multe proiecte de infrastructură şi sunt foarte mulţi români care au plecat afară. Suntem nevoiţi să ne aducem muncitori calificaţi din Turcia. 90% din muncitori vor fi români, 10% din Turcia."

În câteva săptămâni ar urma să mai vină peste 100 de muncitori calificaţi turci. Potrivit companiei, un angajat calificat câştiga 8.000 de lei net pe lună. Unul necalificat are 4-5.000 de lei pe lună, indiferent de naţionalitate.

Autostrada de centură înconjoară actuala centură a Capitalei. Deocamdată a fost licitată partea de sud, între A2 şi A1. Pe lotul 1 şi 2 lucrează turcii de la Alsim Alarko, iar pe lotul 3 grecii de la Aktor şi Euro Construct.

Însă lucrările pe actuala centură a Capitalei, care ar trebui modernizată între DN2 şi A2, autostrada spre mare, se mişcă foarte încet. Reprezentanţii CNAIR şi ai ministerului Transporturilor se plâng că sunt prea puţini muncitori pe şantier. Stadiul lucrărilor a ajuns la doar 6%, deşi cei 11 kilometri ar trebui terminaţi în luna august a acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Centura Capitalei, plină de gropi. De ce administratorii drumurilor nu sunt traşi la răspundere
Centura Capitalei, plină de gropi. De ce administratorii drumurilor nu sunt traşi la răspundere

Deși n-am avut încă iarnă adevărată și nici substanțe antiderapante nu s-au folosit, craterele din șosele tot au apărut.

EXCLUSIV: Imagini din centrul de la Chitila pentru bolnavi cu forme uşoare de COVID-19
EXCLUSIV: Imagini din centrul de la Chitila pentru bolnavi cu forme uşoare de COVID-19

Centrul de spitalizare pentru bolnavi de COVID-19 cu forme ușoare, organizat într-o clădire situată pe centura Capitalei, în zona Bucureştii Noi – Chitila, a fost deschis, primele imagini fiind făcute publice de persoane care au fost internate aici.

Când ar putea fi gata Inelul de Centură al Capitalei. Anunțul ministrului Transporturilor
Când ar putea fi gata Inelul de Centură al Capitalei. Anunțul ministrului Transporturilor

Inelul de Centură al Capitalei se află în diferite stadii de proiectare şi execuţie, iar noi ne-am propus ca, până în anul 2023, să finalizăm lucrarea, a declarat, duminică, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

Accident grav în Capitală. Un pieton de 32 de ani a murit după ce a trecut strada neregulamentar
Accident grav în Capitală. Un pieton de 32 de ani a murit după ce a trecut strada neregulamentar

Un accident grav a avut loc marți-noapte în sectorul 1, pe şoseaua de centură a Capitalei, unde un pieton de 32 de ani a avut parte de un sfârșit tragic.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.