Un copil din Iași se zbate între viață și moarte, după ce a căzut de pe o pasarelă și s-a electrocutat. Cum s-a produs totul

×
Publicitate

Un băiat de 16 ani din Iași se zbate între viață și moarte după ce a căzut de pe o pasarelă peste calea ferată, de la o înălțime de peste zece metri.

Voia să facă o fotografie, iar în cădere a atins firele de înaltă tensiune, s-a electrocutat, iar hainele i s-au aprins. Adolescentul a fost transportat la spital cu arsuri extrem de grave, pe 80% din suprafața corpului.

Cum s-a produs tragedia

Anchetatorii spun că băiatul de 16 ani era, vineri seară, împreună cu două prietene, pe pasarela peste calea ferată ce leagă două cartiere din Iași. La un moment dat, adolescentul s-a așezat pe balustradă pentru ca fetele să-i facă o fotografie, dar s-a dezechilibrat, a alunecat și a căzut de la zece metri înălțime. În cădere a atins firele de înaltă tensiune, s-a electrocutat, și s-a prăbușit mai întâi pe o locomotivă, apoi pe pământ.

Martor: „Am auzit doar o bubuitură, cred că impactul care a fost. Am văzut două fete care erau în stânga, dreapta, erau panicate. Au zis că a alunecat un băiat. Am sunat la 112 și am încercat să îl învelesc, să nu intre în hipotermie. Era ars pe tot corpul. Am observat că prietenele lui îl dezbrăcaseră de haine, să nu ardă mai tare”.

Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt al ISU Iași: „Apelantul a transmis că o persoană a căzut de pe o pasarelă pietonală, peste liniile electrice, apoi pe o locomotivă, și este electrocutat, cu hainele în flăcări”.

Băiatul a putut fi stabilizat și transportat la spital însă, starea lui este extrem de gravă. Are arsuri pe 80% din suprafața corpului, inclusiv pe căile aeriene inferioare. A fost operat de medicul care a condus și echipa, care a reușit reconstrucția mâinilor fetei din Botoșani.

Dr. Sidonia Susanu, șef secție Chirurgie Plastică a Spitalului „Sfânta Maria” din Iași: „Sperăm că, la nivelul cordului, să nu se înregistreze leziuni produse de arsură. S-a efectuat și o primă intervenție de excizie a tegumentelor arse, în proporție de 25% din suprafața corporală”.

Băiatul rămâne sub observația medicilor ATI, intubat și asistat respirator. Prognosticul de supraviețuire este, deocamdată, rezervat. Pasarela de pe care a căzut a devenit în ultimii an un loc de atracție pentru adolescenți.

Localnic: „Pentru a posta fel de fel de fotografii, cred că numai pentru asta”.

Localnic: „De multe ori am văzut că tinerele stau acolo. Asta e periculos, poți cădea”.

Localnic: „Se mișcă foarte ciudat plăcile de lemn de dedesubt și e destul de periculos, trebuie să fii atent, mai ales când bate vântul. Nu se vede nimic”.

Poliția a dechis o anchetă în acest caz, iar medicii fac apel la părinți să le atragă copiilor atenția asupra pericolelor din zona căilor ferate.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62321696
Obiect zburător la mare altitudine, doborât deasupra statului Alaska

Un obiect zburător la mare altitudine a fost doborât desupra statului american Alaska, au transmis reprezentanții Casei Albe.

62323517
Ambasadorul României în Siria: Nu sunt cetățeni români care au cerut sprijin în urma cutremurului

Cetățenii români nu se află printre victimele cutremurului care a lovit Siria și nici nu s-au înregistrat solicitări de ajutor ori repatriere, a comunicat ambasadorul României în Siria, Dan Sandovici.

62323669
Hoațele care prădau bărbații prin metoda „îmbrățișării” au fost prinse. Poliția face apel la păgubiți

O îmbrățișare şi un moment de neatenție vă pot lăsa fără portofel. Li s-a întâmplat deja mai multor oameni care au petrecut în Centrul Vechi al Capitalei. Poliţiştii au dovezi în acest sens, şi fac un apel către victime să depună plângere, pentru ca hoațe

Recomandări
Nava platforma pescarus igav
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 salvați (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

nicholas kass, nicusor dan
Surse: Președintele Nicușor Dan a stat la masă cu un fost oficial CIA, la nunta lui Alexandru Nazare. Cine este Nicholas Kass

Președintele Nicușor Dan a stat la masa invitaților de la nunta lui Alexandru Nazare, care a avut loc la jumătatea lunii septembrie, cu un fost oficial al agenției americane de informații CIA, au afirmat surse pentru Știrile Pro TV.