Filmul încăierării din Piața Constituției. Primele măsuri luate după incident

×
Codul embed a fost copiat

O anchetă este în plină desfăşurare în Capitală, în urma răfuielii între două clanuri rivale chiar în fața Palatului Parlamentului, scandal soldat cu un mort şi un rănit.

 

Mai mulţi indivizi au fost aduşi la audieri, însă la 24 de ore de la incident nicio persoană nu a fost reţinută.

Pe de altă parte, cum securitatea zonei pare compromisă, Corpul de Control al Ministerului de Interne trebuie să afle în ce măsură îşi fac datoria poliţia şi jandarmeria capitalei.

În urma scenelor şocante, care s-au derulat în faţa Palatului Parlamentului, în care cel puţin 10 persoane s-au încăierat prin parcare, înarmate cu bâte sau - după cum spun cei aflaţi în vecinătate - cu săbii şi chiar pistoale, doi bărbaţi au fost răniţi grav, dintre care unul dintre ei, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a murit o oră mai târziu la spital. Luni, oamenii legii au continuat cercetarea la faţa locului, iar mai multe persoane au fost audiate de poliţişti.

Citește și
jandarmi
Scene de război între clanuri rivale, în Piața Constituției. Ce s-a găsit în parcare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii criminalişti au sigilat 3 maşini, pe care le cercetează cu atenţie. Ridică amprente şi alte probe care ar putea să-şi ajute să-i identifice pe cei care au participat la conflict.

Diana Sarca: "În perimetrul cercetat a fost găsit un tub cartuş gol cel mai probabil de la un pistol cu gaze şi un încărcător gol, posibil de la acelaşi pistol, dar şi mai multe obiecte contondente. Din primele informaţii rezultă că persoanele implicate pe fondul unui conflict mai vechi, s-ar fi întâlnit în acest spaţiu unde discuţiile au degenerat."

Poliţiştii criminalişti analizează şi imaginile surprinse de camerele de supraveghere care ar putea să dea mai multe indicii despre agresori. Sâmbătă, acelaşi loc a fost scena unui accident auto violent în care 6 persoane, printre care şi doi copii, au ajuns la spital. Martorii vorbeau despre întreceri ilegale. Anchetatorii vor să vadă dacă cele două evenimente au legătură între ele.

Cazul a intrat şi în atenţia oficialilor din Ministerul de Interne. Corpul de control urmează să verifice modul în care poliţia capitalei şi jandarmeria Bucureşti gestionează securitatea în centrul Bucurestului. Totodată a fost suplimentat şi numărul echipajelor de patrulare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce arată necropsia bărbatului ucis în Piața Constituței. Poliția are un „bănuit” în acest caz
Ce arată necropsia bărbatului ucis în Piața Constituței. Poliția are un „bănuit” în acest caz

Anchetă internă la Poliţie şi Jandarmerie după incidentul violent din Piaţa Constituţiei în urma căruia un bărbat a fost ucis, iar un altul rănit. Două clanuri rivale şi-ar fi reglat conturile în stradă cu pistoale, topoare şi bâte.

Scene de război între clanuri rivale, în Piața Constituției. Ce s-a găsit în parcare
Scene de război între clanuri rivale, în Piața Constituției. Ce s-a găsit în parcare

Scene de război între clanuri rivale, în Piața Constituției din București, chiar în fața Parlamentului, la câțiva pași de clădirea SRI.

Momentul în care tinerii din Piața Constituției se iau la bătaie. Filmul atacului
Momentul în care tinerii din Piața Constituției se iau la bătaie. Filmul atacului

Incident extrem de violent în Piața Constituției, în apropierea clădirii SRI și a Casei Poporului. Câțiva tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a murit, în timp ce altul a ajuns la spital, grav rănit.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.