Prin ce trec bolnavii de COVID izolaţi acasă. Medicii de familie nu sunt obligaţi să-i viziteze

×
Codul embed a fost copiat

Peste 40.000 de români, infectaţi cu SARS-COV-2, sunt în izolare şi tratament la domiciliu.

Sunt multe situaţii în care toţi cei din casă au fost infectaţi, aşa că acesta este momentul în care văd, pe pielea lor, dacă şi-au ales bine medicul de familie. Potrivit protocolului, doctorul le supraveghează zilnic simptomele, şi, la nevoie, le modifică tratamentul. Iar când starea pacienţilor se agravează, îşi anunţă colegii infecţionişti, şi le cere bolnavilor să cheme salvarea.

Daniela este psiholog şi se află deja în ziua a noua de tratament acasă. Medicul de familie a supravegheat-o de când pacienta a anunţat că este pozitivă. De la început i-a spus să-şi comande online un aparat digital de măsurare a oxigenului şi să-i trimită zilnic o fișă, cu simptome bifate pe măsură ce trec, ori se acutizează.

Daniela Gheorghe, pacient: „Stai că sunt multe, nici nu le mai ştiu. Lipsa gustului, lipsa mirosului, diaree, oboseală. Din clipa în care a scăzut nivelul oxigenului, am ştiut că e cazul să mergem la spital şi să vedem ce înseamnă. Am făcut un CT pulmonar şi mi-am dat seama că am pneumonie. Acum nivelul e foarte bun!”

Doar doctorii au dreptul să recomande un tratament cu antibiotic, şi eventual să îl schimbe, dacă răspunsul este sub aşteptări.

Citește și
aspirina
Aspirina va fi evaluată ca posibil tratament pentru COVID-19 în Marea Britanie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Dr. Mizumschi Dana, medic de familie: „Sunt anumite categorii de medicamente pe care pacientul NU trebuie să şi le administreze de unul singur! Ne referim aici la antiinflamatoarele puternice, tip dexametazonă, pe care nu trebuie să le ia singur pentru că a auzit că se folosesc, şi la anticoagulante, antitrombotice, care de multe ori sunt tratamente injectabile”.

Dr. Emiliana Costiug, președintele Asociației Medicilor de Familie: „Noi ţinem legătura şi cu medicii infecţionişti, şi cu cei de la UPU, am căzut chiar de acord prin Asociaţie să facem nişte protocoale bine documentate. În primă fază se recomandă un tratament simptomatic şi de susţinere cu vitamina C, cu zinc, cu vitamina D”.

Un ghid naţional de tratament COVID, pentru cei cu forme uşoare, nu există. Deciziile depind de experienţa clinică a medicului curant şi, evident, de severitarea simptomelor.

Doar de vitamine şi suplimente a fost nevoie pentru o familie din Capitală, în care mama, tatăl şi doi copii de 4 ani au ieşit pozitivi.

„Le iau temperatura de două ori pe zi, sunt atentă dacă au apetitul modificat, dacă sunt mai somnolenţi. Sunt destul de mărişori să spună dacă ceva îi doare” spune o mămică care ăși supraveghează copiii infectați cu COVID.

Reporter: Ați întrebat doctorul dacă, la nevoie, ar veni să vă vadă acasă?
Mamă: „Nu am întrebat, cred că ar veni la o adică”.

Care sunt simptomele pentru care trebuie să suni la 112

Dar, atenţie, medicii de familie NU sunt obligaţi să viziteze acasă pacienţii Covid, şi dacă o fac îşi procură singuri echipamentele, nu sunt remuneraţi şi nu sunt acoperiţi de asigurarea de malpraxis.

Iată care sunt semnele de urgenţă, care pot apărea oricând în cele 2 săptămâni: senzaţia de sufocare care persistă câteva ore. La inspiraţiile adânci, plămânii nu se umplu cu aer. Febra peste 39, care nu cedează la antitermic. Şi oboseala extremă... abia te poţi ridica din pat, nu poţi mânca, abia reuşeşti să bei apă. Suni la 112 şi ceri explicit echipaj COVID cu medic!

Dacă totul e bine, monitorizarea se încheie în 14 zile calendaristice; chiar dacă testul de infecţie acută mai iese pozitiv, pacientul nu mai e contagios. Abia atunci omul poate ieşi din casa să îşi ia hârtia de finalizare a izolării şi concediul medical de la medicul de familie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Coadă de dricuri, fotografiată în fața spitalului din Craiova. Managerul a confirmat situaţia
Coadă de dricuri, fotografiată în fața spitalului din Craiova. Managerul a confirmat situaţia

O fotografie realizată marţi a dat naștere la comentarii pe rețelele sociale. O coadă de dricuri a umplut aleea de acces la Spitalul Județean de Urgență din Craiova.

Aspirina va fi evaluată ca posibil tratament pentru COVID-19 în Marea Britanie
Aspirina va fi evaluată ca posibil tratament pentru COVID-19 în Marea Britanie

Aspirina va fi evaluată ca posibil tratament pentru COVID-19 într-unul din cele mai mari studii realizate în Marea Britanie, acesta urmând să analizeze mai multe tratamente potențiale pentru boala provocată de coronavirus, anunță Reuters.

Medic italian: Vom trăi cu virusul Sars-Cov-2 pe tot parcursul anului 2021
Medic italian: Vom trăi cu virusul Sars-Cov-2 pe tot parcursul anului 2021

“Vom trăi cu virusul Sars-Cov-2 pe tot parcursul anului 2021. Singura armă pe care o are acum omenirea este aplicarea măsurilor preventive”, avertizează un medic italian, specialist în boli infecţioase.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.