Cartea "România, te iubesc!", lansată duminică la Târgul Gaudeamus

×
Codul embed a fost copiat

De peste 10 ani, căută și informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulți le-ar dori ascunse.

După sute de reportaje de investigație, subiecte sensibile și mii de kilometri parcurși în țară și străinătate, Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu, Rareș Năstase şi Cristian Leonte lansează duminica aceasta cartea "România, te iubesc!"

Paula Herlo: "Cartea aceasta este un manual pentru guvernanţii noştri şi de fiecare dată când au şedinţa, să fie deschis la pagina 20, să zicem. Şi să se rezolve în termen "d" problema persoanelor cu dizabilităţi care mor în centrele de recuperare, cum le numesc ei."

Alex Dima: "Suntem în cel de-al 11-lea an, deci cartea asta apare după zece ani de "România, te iubesc!". În carte sunt 20 de poveşti, din rândul celor pe care noi le-am prezentat la TV, dar suntem la cifra de 326 de episoade, începând cu astăzi (duminica - n.r.) de la ora 18:00. Aşa că am putea să mai facem încă vreo zece ediţii de "România, te iubesc!" şi să le punem pe masa guvernanţilor."

Reporter: "Pentru cine este, de fapt, acest titlu?"

Citește și
Gaudeamus
Cărțile tradiționale, din nou în preferințele cititorilor. De ce nu mai cumpără ebook-uri
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Paula Herlo: "Pentru noi toţi. Uitându-ne la această carte, ar trebui să ne întrebăm ce este de făcut cu România ca să ajungem să spunem "România, te iubesc!".

Cristian Leonte: "Pentru mine este important faptul că îi simţim alături pe toţi cei care ne-au urmărit şi ne-au susţinut în toţi aceşti an. Pentru că urmărindu-ne şi enervându-se odată cu noi sau trăind lucrurile frumoase pe care le-am spus la "România, te iubesc!", simţit că public e alături de noi şi mulţumim tare mult tuturor celor care ne-au urmărit şi care au făcut, până la urmă, posibilă apariţia cărţii. Pentru că ne-am tras unii pe alţii până sus".

Cosmin Savu: "Emisiunea noastră este un demers jurnalistic necesar, iar carte a fost, într-adevăr, o provocare şi pentru noi pentru că nu aveam exerctitiul acesta al scrisului în carte şi speram să se bucure oamenii de aceasta mostră de jurnalism. Chiar dacă se enervează".

Rareș Năstase: "Mulţumim celor de la Humanitas pentru că au avut această idee extraordinară şi cred că suntem în asentimentul colegilor când spun că am primit cu mare bucurie. Şi astăzi (duminica - n.r.) la ora 13:00 voi fi cu aceeaşi emoţie cu care am acceptat să fiu în proiectul "România, te iubesc!", cu care am am fost şi atunci când am făcut primul reportaj pentru "România, te iubesc!". Primul reportaj pentru "România, te iubesc!" a fost, în 2010, o anchetă despre cum s-au cheltuit banii în aşa-zisele zone defavorizate ale României."

Reporter: "Un subiect actual şi acum".

Rareș Năstase: "Cum să nu. Acele zone sunt în aceeaşi situaţie şi banii s-au cheltuit demult. Dar este, într-adevăr, un motiv de mare bucurie pentru noi toţi. De multe ori, telespectatorii şi chiar jurnaliştii ne întreabă care este satisfacţia, pentru ce alergi, pentru ce îţi rişti sănătatea şi integritatea? Faptul că poveştile noastre au ajuns să fie şi într-o carte este un motiv de mândrie şi pentru mine este o confirmare şi îmi dă o energie pentru următorii 10-15 ani să faci aceasi treaba".

Paula Herlo: "Fiecare poveste vine cu un update, pentru că reportajele sunt adunate din ultimii zece ani şi aducem la zi ce s-a întâmplat".

Paul Angelescu: "Ar fi totuşi un motiv de bucurie şi dacă peste zece ani, 11 ani, măcar o parte din subiectele astea di ncarte să nu mai fie de actualitate".

Reporter: "Eu vreau să ştiu de ce aveţi emoţii".

Paula Herlo: "Ne întâlnim şi cu telespectatorii. Cred că acesta este principalul motiv de emoţie: faptul că o să putem vorbi, în sfârşit, cu telespectatorii noştri. Sper să fie cât mai mulţi la târg".

Reporter: "Cine sunt spectatorii voştri?"

Paula Herlo: "Spectatorii noştri sunt de toate vârstele, copiii nu ştiu dacă se uita, dar avem o pătură destul de largă de audienţă."

Alex Dima: "Telespectatorii şi spectatorii de astăzi vor fi romanii cărora le pasă. Sunt romanii vii are împing România aceasta în faţă şi care preferă să vadă şi lucruri mai puţin plăcute. Pentru că noi de foarte multe ori arătam lucruri mai puţin plăcute din România. Şi la fiecare material, şi la fiecare poveste pe care noi am scris-o, oferim şi soluţii. Nu sunt ale noastre. Căutam specialişti care face aceste lucruri să funcţioneze şi dăm exemple de 'aşa da'."

Rareș Năstase: "Şi cu siguranţă, printre telespectatori sunt şi protagoniştii acestori anchete pentru că şi ei ştiu că, dacă sunt vizaţi, i-am alergat, am fost după ei. Şi probabil că vor citi şi cartea".

Reporter: "Veţi merge să lăsaţi cartea cuiva, cu autograf cu tot?"

Cosmin Savu: "Le-am lăsat zeci de ore, de fiecare dată când am făcut aceste materiale. Ore şi înscrisuri. Unele s-au mai concretizat, dar din păcate..."

Paula Herlo: "În seara aceasta, la ora 18:00, vorbim despre medicii care fug din România, medicii de familie mai nou, pentru că lor nu le-au crescut salariile guvernanţii. Am mers pe urmele lor în Franţa, vedem poveştile, vedem motivele pentru care s-au mutat acolo şi mai ales, vedem ce le-a oferit Franta să-i atragă în satele lor. În timp ce ale noastre au rămas goale".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Citește și...
Legea care îi oprește pe medicii de familie să îi trateze pe bolnavii de la țară
Legea care îi oprește pe medicii de familie să îi trateze pe bolnavii de la țară

Cine ne mai face bine? -  partea a II-a. Când nu mai pot suporta durerile, oamenii merg la spital. Medicii de familie nu-s de găsit, pentru că trebuie să se împartă între mai multe localităţi. O anchetă marca Paula Herlo.

Cărțile tradiționale, din nou în preferințele cititorilor. De ce nu mai cumpără ebook-uri
Cărțile tradiționale, din nou în preferințele cititorilor. De ce nu mai cumpără ebook-uri

Într-o lume condusă de informaţia digitală, cărţile printate au ieşit învingătoare în lupta cu tehnologia. Cel puţin, asta arată datele editurilor din întreaga lume.

Jaf pe zeci de mii de hectare de pădure. Zona în care munți întregi au rămas fără copaci
Jaf pe zeci de mii de hectare de pădure. Zona în care munți întregi au rămas fără copaci

Un copac ajunge la maturitate în mai bine de 60-70 de ani. Însă în goana după bani, mulți lasă în urmă dezastru în păduri. Așa am ajuns la coada Europei la capitolul împăduriri.

Cum să cobori din pădure 1.000 de camioane cu lemn tăiat ilegal şi să nu te vadă nimeni
Cum să cobori din pădure 1.000 de camioane cu lemn tăiat ilegal şi să nu te vadă nimeni

Cum să cobori din pădure peste 1.000 de camioane cu lemn tăiat ilegal şi să nu te vadă nimeni? Poţi, dacă este implicată toată lumea.

România, te iubesc. Un munte de prostie. Emisiunea integrală, 16 septembrie 2018
România, te iubesc. Un munte de prostie. Emisiunea integrală, 16 septembrie 2018

Derulăm o poveste despre natură munți, văi și păduri, o comoară de care am putea să profităm cu vârf și îndesat și pe care să o și respectăm, în același timp.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Localnicii din Slănic au atras atenția asupra unui fenomen neobișnuit în ianuarie. Craterul din centrul orașului s-a adâncit
Localnicii din Slănic au atras atenția asupra unui fenomen neobișnuit în ianuarie. Craterul din centrul orașului s-a adâncit

Craterul din centrul orașului Slănic Prahova s-a adâncit peste noapte cu 20 de centimetri. Deja 42 de oameni au fost evacuați din locuințe. Două familii care n-au avut unde să se ducă sunt găzduite temporar în pensiuni din zonă.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).