Calea ferată pe care ”Săgeata albastră” circulă cu 35 km/ oră, închisă la 5 luni după inaugurare

×
Codul embed a fost copiat

Începutul anului vine cu un nou exemplu de incompetență a autorităţilor: la 5 luni de la inaugurarea făcută cu mare fast de fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, un tronson de 21 de kilometri de cale ferată din Bistriţa a fost închis.

"Săgeata Albastră" circula pe această porţiune cu doar 35 de kilometri la oră, pentru că terasamentul, în care s-au investit mai bine de un milion de lei, nu permite o viteză mai mare.

În luna august 2017, circulaţia feroviară pe transonul Ilva Mică - Rodna Veche s-a reluat după mai bine de 4 ani. Calea ferată fusese închisă din lipsă de călători. Însuşi ministrul Transporturilor de la acea vreme, Răzvan Cuc, şi-a cumpărat un bilet de tren pentru inaugurarea rutei şi era mândru că a reuşit să consolideze, cu 1,2 milioane de lei, o cale ferată care datează din vremea Imperiului Austro-Ungar.

Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor: "Practic am refăcut şi am readus normalitatea. Toţi oamenii vor beneficia acum de această cursă."

În ciuda consolidării terasamentului, tronsonul nu permite locomotivei să circule cu o viteză mai mare de 35 de kilometri pe oră. Astfel că distanţă de numai 21 de kilometri era parcursă, halucinant, în 50 de minute. În plus, mersul trenului nu era corelat cu programul elevilor sau al angajaţilor din cele două comune. Nu este de mirare că localnicii optau pentru orice alt mijloc de transport.

Citește și
Tren
CFR a fost trimisă în judecată într-un dosar de vătămare corporală din culpă
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

La 5 luni de la marea inaugurare, gara din Rodna nu mai primeşte niciun tren, iar calea ferată în care care s-au investit 1,2 milioane de lei pentru consolidare zace nefolosită. Asta pentru ca Săgeata Albastră făcea o cursă care nu era rentabilă. Cheltuielile zilnice se ridicau la 15.000 de lei, în timp ce din încasări se obţineau cel mult 200 de lei zilnic.

Reporter: Cam câte bilete dădeaţi pentru Rodna?
Casieră: O medie de 10 pe zi.

Acum, în halta din Rodna mai sunt 3 muncitori care se ocupă de pază şi curăţenia gării pustii.

Acest tronson străbate una dintre cele mai frumoase zone ale judeţului, pe la poalele munţilor Rodnei. Autorităţile locale spun că singura şansă a acestei rute ar fi transformarea ei într-una turistică, finanţată de la bugetul local.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Reduceri pentru călătorii care merg spre munte cu ”trenurile zăpezii”
Reduceri pentru călătorii care merg spre munte cu ”trenurile zăpezii”

Se ieftinesc călătoriile pentru cei care vor lua ”trenurile zăpezii” înspre staţiunile montane din Valea Prahovei, Vatra Dornei şi Piatra Neamţ.

CFR a fost trimisă în judecată într-un dosar de vătămare corporală din culpă
CFR a fost trimisă în judecată într-un dosar de vătămare corporală din culpă

CFR a fost trimisă în judecată de procurori pentru vătămare corporală din culpă, după ce o femeie și-a pierdut un braț într-un accident petrecut în stația de tren Subcetate din județul Hunedoara.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.