Ambasadorul Americii în România: SUA au cel mai înalt respect pentru preşedintele Klaus Iohannis

Klaus Iohannis, Joe Biden, Summit Nato,
StirilePROTV

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, Kathleen Kavalec, a declarat miercuri, la Suceava, că SUA au un respect deosebit pentru preşedintele României, Klaus Iohannis.

Oficialul american a răspuns, astfel, unei întrebări cu privire la anunţul şefului statului privind intenţia sa de a candida pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord Atlantice (NATO).

"România este un partener cheie pentru SUA în cadrul NATO, contribuie cu un procent de 2,5 din PIB pentru apărarea sa. România este un aliat cheie şi un partener pe parcursul acestui război teribil de la graniţe şi noi avem cel mai înalt respect pentru preşedintele Iohannis", a afirmat Kathleen Kavalec, potrivit Agerpres.

Ambasadorul american a participat, miercuri, la Suceava, la vernisarea expoziţiei fotografice itinerantă "Noi, Poporul/ We the People", care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

Citește și
Klaus Iohannis
Șansele președintelui Iohannis să ajungă secretar general NATO, văzute de un senator „pe-se-de”, fost ministru al apărării
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Îmi asum această candidatură în numele României", a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce țări îl sprijină pe Klaus Iohannis, până acum, în cursa pentru șefia NATO. Situația din Ucraina este foarte importantă
Ce țări îl sprijină pe Klaus Iohannis, până acum, în cursa pentru șefia NATO. Situația din Ucraina este foarte importantă

Așa cum era de așteptat, decizia președintelui Klaus Iohannis de a candida la funcția de secretar general al NATO a ajuns imediat la cancelariile din alianța militară a Tratatului Atlanticului de Nord.

Șansele președintelui Iohannis să ajungă secretar general NATO, văzute de un senator „pe-se-de”, fost ministru al apărării
Șansele președintelui Iohannis să ajungă secretar general NATO, văzute de un senator „pe-se-de”, fost ministru al apărării

Klaus Iohannis "probabil că are şanse" de a ocupa funcţia de secretar general al NATO” crede Vasile Dîncu, senator PSD și fost ministru al Apărării.

Ce urmează după intrarea lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO.
Ce urmează după intrarea lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO. "A făcut calcule extrem de raţional și la rece"

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat, marţi, că a decis să intre în cursa pentru funcţia de secretar general al NATO.

Cum este ales secretarul general al NATO, funcția pe care și-o dorește Klaus Iohannis
Cum este ales secretarul general al NATO, funcția pe care și-o dorește Klaus Iohannis

Secretarul general al NATO este cel mai înalt funcționar public internațional al Alianței.

CTP îl compară pe Iohannis cu Firea după anunțul despre candidatura la șefia NATO. „Tot atâtea șanse de câștig”
CTP îl compară pe Iohannis cu Firea după anunțul despre candidatura la șefia NATO. „Tot atâtea șanse de câștig”

Cristian Tudor Popescu a avut o reacție pe contul său de Facebook, marți, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că va candida la funcția de secretar general al NATO.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.