Tineretea, iluzia zilei de ieri pentru "Sinatra al Frantei". Cum s-a vazut live concertul din Londra
Cu o putere dezarmanta de a picta batranetea in cel mai mare blestem al omului, Charles Aznavour a dus Londra in pragul lacrimilor in primul sau concert in capitala Marii Britanii dupa un sfert de secol.
"Vreau sa va fac o marturisire: citesc unele versuri de pe prompter. Nu sunt singurul care o face, sunt singurul care o recunoaste. Totusi, in 2 luni, implinesc 90 de ani".
Asa si-a inceput Charles Aznavour concertul in fata unei sali arhipline la Londra, intr-o cladire, Royal Albert Hall, ce il depaseste ca varsta doar cu vreo 50 de ani. O arena cu mocheta batuta adanc de istorie si cu un aer parca incarcat de moment.
Cel mai probabil, pentru cei 5.000 de spectatori a fost ultima intalnire live cu o legenda uriasa a muzicii, cu "Sinatra al Frantei", omul pe care Edith Piaf l-a luat cu ea in turneu in 1946 dupa ce l-a auzit cantand. Mai mult, era ultima intalnire cu dragostea, in varianta "l'amour" pe care armeanul a pus-o cu vraja in melodiile sale si pe care Hollywood-ul ne-o vinde acum ca "love".
La 89 de ani, scena nu-i mai ofera emotii, ci doar regrete. Aznavour a cantat mai bine de 90 de minute cu o voce neasteptat de ferma si de impunatoare, dar in acelasi timp trista si in care fiecare vers reflecta un moment din viata pe care stia ca nu-l mai poate recapata.
Aznavour a cantat despre timpul pe care nu-l vedem trecand si a facut asta in fata unei sali in care batrani ce-l adora de zeci de ani si tineri curiosi au lasat peste 70 de lire pe cel mai ieftin bilet. Ironic, daca ne gandim ca se zice ca nu platim cu bani niciodata, ci cu minute din viata.
Aznavour a cantat despre dragoste, despre prietenii paraziti pe care faima i-a atras la un moment dat, despre viata boema de alta data, despre Paris, dar totul s-a intors mereu la timp. Conform propriului crez din "Je voyage", cantata alaturi de fiica sa Katia, tinerii calatoresc prin viitor, batranii calatoresc doar prin amintiri.
Se simte batran si traieste cu tristetea asta de peste 50 de ani. "Yesterday, when I was young" a fost cantata cu o patima covarsitoare, doar ca melodia nu are nici 10, nici 20 de ani. A fost scrisa in 1964! Aznavour a imbatranit prea devreme si a uitat sa moara.
"Nu credeam ca voi atinge unele note, la ce probleme am avut cu vocea, doctorul mi-a spus sa anulez concertul. Aveti noroc, ma auziti cantand cu vocea din tinerete", a glumit armeanul, imbracat intr-un costum negru impecabil.
Nici cu miscarile de alta data n-a stat mai rau, dansul cu care isi incheie "Les Deux Guitares" a fost la fel de sprinten ca-n tinerete.
Si, pentru ca nici pasiunea n-are varsta, un barbat si o femeie din public au oferit momentul de box al serii in lupta pentru batista aruncata de Aznavour de pe scena, ca doua adolescente inflacarate la o "serata" cu Bieber.
Charles Aznavour a incheiat cu varianta in engleza a "Emmenez-moi", melodie care altfel e considerata aproape al doilea imn al Frantei. A facut-o fara bis, in aplauzele amare ale unei despartiri de Londra dupa o revedere asteptata timp de 25 de ani.
N-a fost loc sa zambeasca prin "Les comediens", sa exulte cu "Formidable" si nici sa planga cu "La Mama".
In decembrie se duce la Amsterdam, in aceeasi luna in care, peste ocean, Paul Anka are programate doua concerte. Muzica din povestile parintilor traieste prin ei.
Mihai Brasoveanu, editor of the day www.stirileprotv.ro
Foto: Guliver/Getty
Video: Youtube
Etichete: 2013, Charles Aznavour, concert, londra,
Dată publicare:
.webp)
