Ce s-a aflat despre asistentul de regie care i-a dat lui Alec Baldwin arma cu gloanțe reale

×
Codul embed a fost copiat

Asistentul de regie care i-a dat lui Alec Baldwin arma responsabilă pentru moartea directoarei de imagine pe platourile de filmare săptămâna trecută fusese deja concediat de la un film anterior pentru un accident implicând o armă de foc, a aflat luni AFP

"Dave Halls a fost concediat de pe platoul + Freedom's Path + în 2019, după ce un membru al echipei a suferit răni uşoare când o armă a fost acţionată accidental", a declarat pentru AFP un producător al filmului respectiv, care nu a apărut încă pe ecrane, transmite Agerpres.

"Halls a fost dat afară de pe platou imediat după focul de armă tras cu recuzita. Producţia nu a început să turneze din nou până când Dave a părăsit scena", a adăugat sursa, precizând că a fost făcut un raport scris în acel moment.

Pe platourile de filmare a westernului "Rust", Dave Halls i-a dat lui Alec Baldwin o armă presupusă goală pe care actorul a folosit-o pentru a repeta o scenă. O împuşcătură a avut loc accidental, omorând-o pe directoare de imagine Halyna Hutchins şi rănindu-l pe regizorul Joel Souza.

Potrivit The Wrap, un site specializat în divertisment care citează surse apropiate de filmările la "Rust", arma care a ucis-o pe Halyna Hutchins fusese folosită cu câteva ore mai devreme de membrii echipei pentru tir în cutii de conserve.

Citește și
Alec Baldwin
În pistolul folosit de Alec Baldwin se aflau 5 gloanțe reale. În ce stare se află regizorul Joel Souza
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Regulile foarte stricte ale industriei cinematografice în acest domeniu interzic însă prezenţa muniţiei reale pe platoul de filmare, tocmai pentru a evita acest tip de accident.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alec Baldwin s-a întâlnit cu soțul și cu fiul Halynei Hutchins. Imagini copleșitoare surprinse în Santa Fe
Alec Baldwin s-a întâlnit cu soțul și cu fiul Halynei Hutchins. Imagini copleșitoare surprinse în Santa Fe

Alec Baldwin s-a întâlnit cu soțul și cu fiul Halynei Hutchins, directoarea de imagine pe care a împușcat-o mortal cu o armă de recuzită în timpul filmărilor, informează Fox News.

În pistolul folosit de Alec Baldwin se aflau 5 gloanțe reale. În ce stare se află regizorul Joel Souza
În pistolul folosit de Alec Baldwin se aflau 5 gloanțe reale. În ce stare se află regizorul Joel Souza

Joel Souza, regizorul lungmetrajului "Rust", rănit de un foc de armă atunci când actorul Alec Baldwin a împuşcat-o mortal pe directoarea de imagine a peliculei, a declarat că se simte "îndurerat de moartea prietenei şi colegei" sale, informează DPA.

Expert în arme: Alec Baldwin nu a respectat cea mai importantă regulă de siguranță
Expert în arme: Alec Baldwin nu a respectat cea mai importantă regulă de siguranță

Un expert în arme de la Hollywood a vorbit despre teribilul accident care a avut loc pe platoul de filmare al ultimului film al lui Alec Baldwin.

A apărut o nouă teorie în cazul lui Alec Baldwin. Glonțul real ar fi fost pus în armă din răzbunare
A apărut o nouă teorie în cazul lui Alec Baldwin. Glonțul real ar fi fost pus în armă din răzbunare

Pistolul cu care actorul Alec Baldwin a tras pe platoul de filmare şi a omorât-o, accidental, pe directoarea de imagine, a fost adus de un asistent de regie, care i-a spus că arma de recuzită este sigură.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.