(P) Vinurile medaliate ale Cramei Girboiu. Feteasca neagră printre preferațele clienților

(P) Vinurile medaliate ale Cramei Girboiu. Feteasca neagră printre preferațele clienților

Vinurile autohtone sunt recunoscute și medaliate pentru valoarea și gustul lor unic.

Printre vinurile medaliate se numără și Feteasca Neagră provenită din soiuri autohtone cu tradiție în Romania, care câștigă din ce în ce mai multe distincții la concursuri internaționale de profil.

Pentru cunoscătorii de vin, Feteasca Neagră este fără indoială un vin cu istorie românească. Un soi care datează tocmai din secolul al XVIII-lea, care a luat naștere în centrul viticol Uricani din județul Iași și care în zilele noastre s-a răspândit în toate regiunile țării; toți iubitorii de vin bucurându-se de el. Feteasca Neagră este unul dintre cele mai apreciate și cunoscute soiuri de vin din România. Are o istorie lungă, este un vin de volum, dar în același timp este și un vin calitativ și plăcut gustului. Feteasca Neagră este un vin autohton și unul dintre cele mai vechi soiuri de struguri din care se obțin cele mai deosebite vinuri roșii și roze. Acesta și-a câștigat popularitatea datorită gustului inconfundabil și aromelor unice.

Feteasca Neagră se află printre cele mai premiate vinuri roșii din țara la concursuri naționale, dar și la nivel internațional. Printre vinurile medaliate ale Cramei Girboiu se numără:

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Bacanta Fetească Neagră impresionează cu aromele puternice, condimente precum scorțișoară, anason și cuișoare. Este un vin echilibrat cu taninuri impresionate și aciditate minerală. Feteasca Neagră a câștigat suficientă popularitate odată cu maturarea în baricuri de stejar și mai ales în butelii de sticlă. Bacanta Fetească Neagră este un vin autohton, sec și potrivit pentru serile petrecute în familie. Gustul deosebit a fost, de asemenea apreciat la un alt nivel decât al consumatorului. Premiat încă din anul 2016 până în prezent, acesta a obținut 2 medalii de argint la International Wine Challenge și Mundus Vini în anul 2016 și o medalie de aur la International Wine Contest Bucharest în anul 2019. Nu și-a pierdut din popularitate nici în 2021 obținând aurul la Berliner Wein Trophy. Bacanta Fetească Neagră este un vin ales cu multă atenție, ințelepciune și cu multă dragoste pentru vin. Soiurile au o notă extravagantă și un gust bine definit. Bacanta Fetească Neagră se menține în topul preferințelor printre vinurile roșii din regiunea Vrancei și fiind votat “Cel mai bun vin roșu din Moldova”.


Un alt vin de excepție al Cramei Girboiu este Tectonic Fetească Neagră Barrique. Acesta este, de asemenea, un vin care a obținut numeroase premii de-a lungul timpului. În anul 2019 a obținut prima medalie de AUR la International Wine Contest Bucharest, cel mai important concurs internațional de vinuri din Europa de Est care aduce împreună 45 de țări producătoare și consumatoare de vin din întreaga lume. În același an, în cadrul concursului International Wine Challenge i-a fost acordată o mențiune la categoria International Commended Wine. Iar lista nu se termină aici! În anul 2021, același vin a obținut 2 medalii de argint la Challenge International du Vin și COUNCOURS MONDIAL BUXELLES. Feteasca Neagră oglindește tradiția agitată și frumoasă a vinului din Țara Vrancei și care odată servit reînvie imaginea podgoriilor dealurilor acestui ținut. Tectonic Fetească Neagră Barrique este o mândrie pentru Crama Girboiu fiind un vin tânăr cu gust pronunțat, proaspăt și care, cu siguranță, oferă un boost de energie și vitalitate. Un vin roșu excelent care odată ce se odihnește în butoaie devine mai bun. Aroma sa pronunțată de prune, cireșe negre și mure dau vinului caracterul de unic și specific. Notele discrete de scorțișoară, vanilie și piper negru învăluie aroma acestei sticle de vin în mister și unicitate gustativă.


Vinuri medaliate succesiv! De ce sunt atât de speciale?

 

Strugurii sunt recoltați manual tocmai când ajung la maturitate și desciorchinați cu mare atenție de către mâini experte. Fermentarea este un proces important în realizarea unor vinuri deosebite. Feteasca Neagră se odihnește în tancuri speciale care permit batonajul mustuielii pentru extragerea pigmenților și a taninurilor. Primul proces este fermentarea alcoolică lentă care are loc sub influența drojdiilor selecționate. Urmată de fermentarea malolactică, boabele de struguri încep să capete ceea ce numit Fetească Neagră. Cel mai important aspect, dar nu cel din urmă, este maturarea. Caracterul vinului este definit de maturarea în butoaie de stejar la a doua utilizare pentru o perioadă de minim 18 luni. Filtrare fină, îmbuteliere și odihnă în butelii de sticlă pentru minim 12 luni.

 

De ce sunt vinurile autohtone ațât de apreciate de către clienți?

 

Vinurile Cramei Girboiu sunt vinuri de calitate care atrag atenția prin gustul plăcut și natural, proaspăt, intens, prin diversitatea soiurilor și modurile variate de a fi servit. Feteasca Neagră marca Crama Girboiu și-a câștigat renumele datorită aromei deosebite. Vinul are o culoare intensă roșie și o aromă complexă. Consumatorii îl iubesc, deoarece experiența din timpul degustării este desăvârșită. Vinul autohton este savurat alături de preparate pe bază de carne de vită, miel, rață și vânat. Clienții noștri recunosc un vin adevărat care are o istorie de mai bine de 16 ani, un vin care delectează simțurile și aduce familiile împreună. De aceea, consumatorii iubesc Crama Girboiu!

Dacă nu ai gustat până acum din vinurile noastre medaliate, Bancanta Fetească Neagră sau Tectonic Fetească Neagră Barrique, te învităm la Crama noastră pentru o degustare!

 


 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Îți place mai întunecat? O incursiune în universul lui Stephen King
(P) Îți place mai întunecat? O incursiune în universul lui Stephen King

Recent lansată, cartea "Îți place mai întunecat" de Stephen King ne poartă din nou în universul fascinant și macabru al maestrului horrorului.

(P) Compania UTILBEN a marcat 18 ani de activitate prin voluntariat
(P) Compania UTILBEN a marcat 18 ani de activitate prin voluntariat

UTILBEN este o companie înființată în anul 2006, care a ajuns rapid între liderii industriei de utilaje agricole și de construcții din România.

(P) Cum să Organizezi Petrecerea Perfectă cu Baloane și Decorațiuni de Petrecere
(P) Cum să Organizezi Petrecerea Perfectă cu Baloane și Decorațiuni de Petrecere

Este vară și petrecerile în aer liber sunt la mare căutare! Nimic nu se compară cu o petrecere de vară organizată într-o grădină plină de verdeață, lângă o piscină strălucitoare sau chiar pe nisipul cald al plajei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.