"Romania, te iubesc!": Manastirea Rohia, coltul de rai unde Steinhardt a scris "Jurnalul fericirii"
La Rohia este manastirea in care Episcopul Iustinian s-a calugarit si a trait peste 30 de ani. Spunem de regula ca omul sfinteste locul. Numai ca la Rohia locul sfinteste omul. Acolo a trait si a murit Nicolae Steinhardt.
Tara Lapusului. Cocotata in varful unui deal, ascunsa de padurile de fag si stejar, manastirea Rohia este leaganul ortodoxismului si trairii monahale din Maramures, un spatiu care sfinteste omul, un loc al culturii. Aici s-a calugarit acum 71 de ani episcopul Iustinian.
In micutul paraclis, departe de ochii si ispitele lumii, o mana de calugari se roaga.
Este Liturghia darurilor mai inainte sfintite. Este seara, iar preotul si unii dintre calugari n-au mancat de ieri seara, pentru a se putea impartasi acum.
Peretii nu au fost pictati. Nici nu era nevoie. Cand privesti la fetele calugarilor, par coborate din icoane printre noi. Vad imediat intrusii care ar putea sa le tulbure linistea, dar nu-i baga in seama. Isi vad mai departe de rugaciuni. Aici, in manstire, asta se intampla neincetat.
Ne-am cazat la Rohia, in casa cu paraclis. O cladire infipta intr-o stanca. E liniste. Nu se aud masini, nu claxoane, doar pasari.
Apare parintele Ioachim. El slujea mai devreme in biserica. Ne face un tur al cladirii. Doua camere mai incolo ne iese in cale o maicuta.
Iustinian s-a calugarit la Rohia in 1941.
Istoria manastirii Rohia nu e lunga. Piatra de temelie s-a pus la inceputul secolului XX, in urma unei minuni. Inceputurile sunt legate de persoana preotului din satul Rohia, Nicolae Gherman. Fiica acestuia moare la varsta de 10 ani.
In Transilvania regimului austro-ungar, multe manastirile ortodoxe au fost distruse. Iar Rohia era prima ridicata dupa caderea stapanirii straine. Repede ajunge un loc de pelerinaj.
La cativa ani de la intrarea in monahism, tanarul Iustinian ajunge staret. Peste manastire vin vremuri grele. Intr-o poza, facuta in 30 octombrie 1959, apare inconjurat de obstea manastirii. A doua zi, intr-o alta poza, este singur. Peste noapte, un decret comunist ii obliga pe calugari sa iasa din manastiri. Ramane singur in toata manastirea. Intr-o carte povesteste ca urla de durere prin padure dupa fratii sai. Toate acestea sunt trecute in jurnalul sau, pe care il tine din '44.
N-a fost zi in care sa nu noteze in caiete.
Sunt marturii ale vremurilor prin care a trecut, dar si marturii de credinta si teologii.
Adevarata comoara a manastirii Rohia
Comoara ascunsa si bine pazita a manastirii Rohia este biblioteca. Aici s-au adunat pana acum peste 40.000 volume de carte. Este una dintre cele mai mari si importante biblioteci din Transilvania. Mare parte din caietele episcopului se pastreaza cu sfintenie in rafturile de aici, sub cheie si poate intr-o buna zi vor lua calea tiparului.
Cartile si linistea din acest colt de rai au fost motivele pentru care la sfarsitul anilor '70, scriitorul si publicistul Nicolae Steinhardt, cel care a regandit notiunea de fericire, alege sa se retraga la Rohia.
In casa poetului, unde a locuit si Ioan Alexandru, chilia parintelui Steinhardt a fost tranformata in muzeu. Nascut in 1912, la marginea Bucurestiului, intr-o familie de evrei, Nicu Steinhardt este arestat in 1958 si condamnat in lotul "intelectualilor mistico-legionari" la 13 ani de munca silnica, pentru ca a refuzat sa depuna marturie impotriva prietenului Constantin Noica. In inchisoare il descopera pe Dumnezeu si trece de la mozaism la ortodoxie.
"Jurnalul fericirii", confiscat de doua ori de Securitate
Suferinta si umilintele trainte in temnita stau la baza testamentului sau literar "Jurnalul fericirii" - fericirea de a-l descoperi pe Dumnezeu.
Parintele Serafim, un inger de om, era staretul manastiri in acea perioada.
In 1979, Steinhardt se muta la Rohia. 30.000 de volume erau adunate in manastire. In schimbul aranjarii bibliotecii, Steinhard cere sa fie calugarit.
Parintele Serafim se imbolnaveste la inceputul anilor '80 de cancer.
Doctorii nu-i mai dadeau multe zile de trait, asa ca pleaca din spital pentru a-si tine legamantul.
Steinhardt era urmarit tot timpul de Securitate, care nu era prea fericita ca s-a retras la manastire.
"Jurnalul fericirii" este confiscat in doua randuri de Securitate, asa ca Steinhard este nevoit sa-l rescrie si manuscrisul ramane ascuns in turla paraclisului pana dupa Revolutie. "Tin enorm sa apara acest jurnal. Fara aceasta marturie publica, m-as simti vinovat in fata lui Iisus", spune unui prieten. Se pastreaza o inregistrare cu vocea sa. Avea dictie vorbea clar si raspicat, spunea ce gandea.