Calaritul, un hobby national care imbogateste Occidentul. Romanii dau averi pe un armasar de rasa
In echitatie nu exista criza economica, fiindca nimic nu-i prea scump cand vine vorba de prietenul cu coama. O dovedesc incasarile record ale magazinelor de echipamente sportive. Nici cand isi aleg partenerul de calarie, romanii nu se uita la bani.
Romanii investesc in bidivii straini. Spanioli, olandezi, frantuzesti sau unguresti si mai putin din hergheliile romanesti. Fiindca vor ce-i mai bun. Iar armasarii nostri au de recuperat in fata strainilor in chestiunea selectiei genetice.
Din pasiunea pentru cai pe care si-au descoperit-o in sfarsit romanii cu posibilitati financiare, s-a nascut un alt business care castiga foarte bine: magazinele specializate, care se lauda cu mii de clienti.
Nici nu-ti trece prin cap ce poti cumpara aici: balsam pentru coama, cravasa cu manuta, fruntare cu cristale, bonete de parada, pana si fundite. Vanzarile n-au nici o treaba cu criza.
Si supermarketul sportiv vine la concurenta cu marfa mai pentru toate buzunarele. Se lauda cu acelas trend crescator in vanzari, desi incomparabil cu Occidentul.
Denis e actor si proprietar de cal. N-are nevoie nici de sa, nici de fraie nici de pinteni. Calul ii e prieten.
Cu Ardo, cumparat cu 1.500 de euro de la o herghelie romaneasca, face echipa perfecta in manej si in film. Are propria teorie despre relatia cu calul, care nu trebuie sa se bazeze pe frica de bici.
Ardo nu-si pierde ritmul, merge la trap, pana cand Denis ii sopteste alta comanda!
Ii spune dresaj natural. E propria sa teorie despre parteneriatul cu calul: ii foloseste mintea si-l convinge sa-si infraneze instinctele si sa lucreze cu placere, nu cu frica. Si vrea sa schimbe mentalitatea proprietarilor de cai.
Denis a facut scoala de calarie in Ungaria si vrea sa faca work-shop-uri cu proaspetii proprietari de cai de la noi. Vrea chiar sa mearga prin scoli si sa deschida copiilor apetitul pentru calarie - mai ales ca-i poate invata si sa traga cu arcul de pe cal, adica arte martiale ecvestre. Si crede ca nu trebuie neaparat sa fii bogat sa-ti permiti cai:
Veterinarul spune ca romanii nu prea au cultura in domeniu. Multi isi suprasolicita calul sau nu reusesc sa-l stapaneasca. Ii dau pe mana unui antrenor care i forteaza sa dea rezultate rapid.
Omul isi aminteste ca vanzarile de cai au crescut semnificativ de cand cu drama cailor din padurea Letea. Stirea despre zecile de animale salvate de la abator i-a impresionat pe romani.
O simpla colica din cauza alimentatiei gresite te poate costa mii de lei ca sa o tratezi. Iar in cazul unui accident, cea mai apropiata sala de operatii pentru cai este in Ungaria. Fiindca nici un veterinar roman nu are macaraua necesara pentru a pune animalul pe patul de operatie.
Comunistii au considerat ca Romania nu mai avea nevoie de cai, fiindca aveam tractoare si utilaje agricole, iar caii de rasa erau considerati un moft burghezo-mosieresc. Asa ca au fost lasati de izbeliste, tinuti departe de competitiile internationale. Totusi, hergheliile romanesti au supravietuit, dar fara rezultate in CV. Degeaba sunt caii frumosi - n-au valoare pe piata.
Asa se explica de ce singurul cal romanesc care poate concura azi cu strainii este "Calul de sport romanesc" - rasa tanara, dezvoltata abia din anii '60, cu infuzie de pur sange englez. Este doar la a patra generatie.
Mai e Lipitanul - pentru atelaje si show. Hutulul, mandria bucovinenilor si singurul cal cu adevarat romanesc, este mai degraba poney, prea mic pentru competitie, asa ca e mai folositor la munca sau doar pentru copii:
Si totusi, la herghelia de la Mangalia sunt vreo 20 de cai dresati sa suporte in sa nepriceputi, cu 80 de lei ora.
Dar din sutele de animale care cresc acolo, prea putine ajung sa aiba cu adevarat un stapan care sa-i iubeasca. O piedica este si complicata procedura de licitatie, fiindca Romsilva, proprietara hergheliei, doar asa ii vinde si pot fi numarate pe degete tranzactiile cu cai.
Din ce in ce mai multi proprietari nu se mai multumesc doar cu calaria de weekend si vor sa-si vada caii premiati. Concursurile nu sunt gratis. Onorariul antrenorului costa, apoi taxele de inscriere sunt de la cateva zeci de lei in competitiile nationale si pana la cateva mii de euro in strainatate. La care se adauga drumul, vreo 2.000 de lei la fiecare 800 de km.
La munte, e plin de oraseni care se initiaza intr-ale calaritului.
Numai pe cai straini. Olandezi si spanioli. Pe langa frumusetea lor rapitoare, mai au o calitate: sunt foarte docili si nu fac necazuri incepatorilor.
La Rasnov se fac si excursii ecvestre. Cine rezista sapte ore in sa, la 80 de lei ora, poate porni calare pana in Bucegi, spre cabana Diham.
Iar o noutate in Romania sunt taberele de calarie pentru copii. E dovedit si faptul ca acest sport intareste caracterul.
