Școlile rămân deschise, chiar dacă rata de infectare este în creștere. În ce situație trec elevii în online

×
Codul embed a fost copiat

Chiar dacă rata de infectare este în creștere, școlile rămân deschise, iar cursurile vor fi online doar în clasele cu cazuri de Covid-19 sau la cererea directorilor.

Părinții care trebuie să stea acasă cu cei mici, vor fi plătiți de stat, la fel ca anul trecut. Pe de altă parte, rectorii universităților cer ca la cursuri să intre doar studenții cu certificat Covid.

Școlile rămân deschise chiar dacă rata de infectare a trecut de 6 la mia de locuitori.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Știut fiind faptul că mall-urile și alte activități sunt deschise, îmi place să cred că acei părinți care se îngrijorează cu privire la siguranța copiilor trimiși în scoală se vor îngrijora și la trimiterea copiilor în alte colectivități.

Doar clasele care au cazuri de boală pot trece la cursuri online. Și sunt deja 11.000 cu aproape 280.000 de elevi din întreaga țară, iar 130 de școli au suspendat complet cursurile față în față. Cum numărul copiilor nevoiți să învețe de acasă tot crește, părinții celor de până în 12 ani vor fi plătiți dacă stau acasă cu ei. Pot depune cereri începând din această săptămână.

Citește și
Farmaciile vor putea face teste covid. Cât vor costa
CNSU cumpără 70 de milioane de teste rapide de salivă pentru depistarea Covid-19 în școli
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Ca și anul trecut, indemnizația pentru părinți este 75% din salariul de bază, fără a depăși 75% din salariul mediu brut la nivel național, care e 5.380 de lei. Cu alte cuvinte, să presupunem că dacă elevul face școală online o lună, atunci indemnizația poate fi cel mult 4.000 de lei brut, din care se scad impozite și contribuții.

Raluca Turcan, ministrul Muncii:Inspectoratele școlare trebuie să comunice la agenții județene lista elevilor care sunt în școala online, după care părinții depun cerere la angajatori, iar angajatorii depun toată documentația la agențiile județene de ocupare a forței de muncă.

Pentru că rata de infectare crește și în universități, Consiliul Național al Rectorilor cere ca accesul la cursuri să se facă pe baza certificatului verde.

Daniel David, membru în Consiliul Național al Rectorilor:Aici nu este vorba despre discriminare. Dreptul la educație există, exercitarea dreptului se face în maniere diferite, acolo unde poți să îl faci, îl faci cu o variantă de vaccinare, trecere prin boală sau testare, iar ceilalți au acces la învățământ online sau hibrid.

Universitatea Transilvania din Brașov este printre puținele din țară care își motivează studenții să se imunizeze.

Cei vaccinați până la 1 octombrie cu cel puțin o doză, nu plătesc cazarea la cămin pentru luna noiembrie.

Ioan Vasile Abrudan, rector Universitatea Transilvania Brașov: "Vor beneficia de o bursă specială, ocazională, legea ne permite să acordăm asemenea burse, de 250 lei pentru a stimula procesul de vaccinare."

Studentă:Mi se pare o idee bună. Și eu mă încadrez în treaba asta. Mi-am depus cerere."

Măsuri s-au luat și la Babeş Bolyai din Cluj Napoca.

Anna Soos, prorector UBB:Îi permitem unui student să fie în căminul nostru dacă are certificatul verde, dacă este vaccinat sau dacă a trecut prin boală.

Potrivit Ministerului Educației, și în universități, rata de vaccinare este sub media europeană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
70 de milioane de teste pe bază de salivă vor ajunge în şcoli şi grădiniţe
70 de milioane de teste pe bază de salivă vor ajunge în şcoli şi grădiniţe

70 de milioane de teste pe bază de salivă vor ajunge în şcoli şi grădiniţe, după ce Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi-a dat acordul.

CNSU cumpără 70 de milioane de teste rapide de salivă pentru depistarea Covid-19 în școli
CNSU cumpără 70 de milioane de teste rapide de salivă pentru depistarea Covid-19 în școli

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat sâmbătă achiziţionarea a 70 de milioane de teste rapide de salivă pentru depistarea COVID-19 în vederea monitorizării riscului epidemiologic în şcoli.

Cum se pot testa elevii pentru a se întoarce la școală. Anunțul ministrului Educației
Cum se pot testa elevii pentru a se întoarce la școală. Anunțul ministrului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunţă că a fost reglementat modul în care elevii se pot testa pentru a reveni la şcoală, începând cu ziua a opta după confirmarea unui caz de COVID.

Elevii vor fi testați de două ori pe săptămână. Când ar trebui să ajungă testele în școli
Elevii vor fi testați de două ori pe săptămână. Când ar trebui să ajungă testele în școli

Pe de altă parte, pentru că școlile rămân deschise, elevii urmează să fie testați de două ori pe săptămână.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.