„Fotograful pandemiei”. Imaginile surprinse de el la începutul stării de urgență. „Era sinistru”

×
Codul embed a fost copiat

Ca să nu uităm sacrificiile pe care le-am făcut cu toții pentru a reveni la normalitate, Muzeul Unirii din Alba Iulia a dedicat o expoziţie perioadei de carantină de la începutul pandemiei.

Fotografii tulburătoare din timpul stării de urgență au fost expuse în fața muzeului. Vizitatorii sunt purtați pentru câteva clipe în atmosfera acelor două luni de izolare și temeri.

Cosmin are 49 de ani şi este din Alba Iulia. Pasiunea pentru fotografie şi-a descoperit-o acum 9 ani, după ce a suferit un accident rutier grav. De atunci nu pleacă nicăieri fără aparatul foto, așa că surprinde zilnic frumuseţea naturii, chipuri expresive şi momente din viaţa oamenilor. L-a marcat profund starea de urgenţă, acele două luni din 2020 în care România parcă se golise. A reuşit să imortalizeze atunci străzile încremenite, fără viaţă, din oraşul de baştină.

Cosmin Szekely, fotograf: "Mii de poze am făcut şi făceam zilnic poze, nu prea era lume afară şi era sinistru, în felul acesta aduceam oamenilor un pic de bucurie să vadă ce se întâmplă afară ca în perioada aceea a nins, a înflorit, a înverzit şi toată lumea stătea în casă."

Fotografiile ne reamintesc sacrificiul pe care l-am făcut cu toţii pentru a ne întoarce în siguranţă, la normalitate. O parte au fost selectate şi expuse în faţa Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Citește și
Ungaria s-a redeschis complet, dar numai pentru persoanele vaccinate. Viktor Orban s-a pozat cu o bere în mână la terasă
Ungaria s-a redeschis complet, dar numai pentru persoanele vaccinate. Viktor Orban s-a pozat cu o bere în mână la terasă
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Gabriel Rustoiu, director Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia: "Am observat că există un fotograf care era şi sportiv şi care făcea poze în oraş am observat poze cu străzi goale, parcări zonele de carantină parcări pline se goleau pe măsură ce se termină carantina şi atunci ne-a venit ideea să facem aceasta expoziţie."

Locuitorii oraşului sunt impresionaţi.

- "Foarte frumoase, sugestive."

- "A suprins exact stările sufleteşti ale oamenilor, ale albaiulienilor, uşi închis, poliţie peste tot."

Edina Szekely, soţia lui Cosmin: "Venea şi spunea că sunt atât de gri străzile oraşului în aceea perioadă, chiar dacă oamenii sunt ascunşi după mască se vede oarecum tristeţea lor."

Gabriel Pleşa, primar Alba Iulia: "Acum începem să ne aducem aminte prin aceste fotografii care eu sunt convins că vor ajunge la muzeu şi peste 20-50-100 de ani vor avea o valoare istorică."

Expoziţia poate fi vizitată şi în zilele următoare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un profesor din Iași le-a cerut poze nud elevelor de 10-11 ani. Explicația halucinantă a cadrului didactic
Un profesor din Iași le-a cerut poze nud elevelor de 10-11 ani. Explicația halucinantă a cadrului didactic

Caz revoltător la Iaşi, unde un profesor de 31 de ani de la un colegiu de renume este acuzat de pornografie infantilă. Potrivit procurorilor DIICOT, cadrul didactic cerea poze nud fetelor minore, prin intermediul reţelelor sociale.

Ungaria s-a redeschis complet, dar numai pentru persoanele vaccinate. Viktor Orban s-a pozat cu o bere în mână la terasă
Ungaria s-a redeschis complet, dar numai pentru persoanele vaccinate. Viktor Orban s-a pozat cu o bere în mână la terasă

Ungaria a eliminat aproape toate restricțiile, dar numai pentru persoanele vaccinate. ”Terasele deschise, berile permise!”, a scris premierul Viktor Orban în dreptul unei poze în care apare cu o bere în mână, la o terasă din Budapesta.

Un bărbat a prăjit cârnați pe lava unui vulcan în erupție. Mai mulți turiști și-au riscat viața pentru poze
Un bărbat a prăjit cârnați pe lava unui vulcan în erupție. Mai mulți turiști și-au riscat viața pentru poze

Un vulcan din Islanda, aflat în plin proces de erupție, a devenit atracție turistică. Sute de persoane au luat cu asalt locul pentru a admira craterul.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.