Vremea azi, 9 iulie 2024. Atmosfera devine înăbușitoare din cauza caniculei. Unde va fi cel mai puțin cald

×
Publicitate

Astăzi, valul de căldură se extinde și se intensifică, iar atmosfera devine înăbușitoare în cea mai mare parte a țării. Maximele pleacă de la 31 de grade pe litoral și în nordul Transilvaniei și ajung la 39 de grade în Muntenia și în Oltenia.

După-amiaza, în unele zone apar câteva averse slabe. Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici urmează încă o zi însorită și o amiază toridă, cu 38 de grade în Bărăgan și un stres termic foarte pronunțat.

La malul mării o să fie ceva mai bine, iar în sudul litoralului se vor înregistra 31 de grade - cele mai mici valori din țară.

Căldură sufocantă avem și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. După prânz se ating tot 38 de grade și aerul devine greu de respirat. Vă reamintesc că acestea sunt temperaturi înregistrate la umbră, așa că în plin soare se vor resimți valori mult mai mari de atât.

Neobișnuit de cald va fi și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, pe unde se vor înregistra 36 de grade. Domină atmosfera însorită, vântul abia se simte și nici peste noapte nu se răcorește foarte tare.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș amiaza ne-aduce caniculă și 35 de grade în termometre, pe la Satu Mare. Foarte cald o să fie și în restul provinciei. În a doua parte a zilei, pe spații mici, o să plouă trecător.

În ținuturile vestice avem soare în cea mai mare parte a zilei și multă zăpușeală după prânz, când temperaturile urcă până la 37 de grade. După-amiază se adună câțiva nori de ploaie, dar nu vorbim despre cantități mari de apă. Urmează o noapte tropicală, cu 26 de grade în zona deluroasă.

În Transilvania soarele încălzește rapid atmosfera: maximele ating 32 de grade în depresiuni, iar în vestul provinciei va fi caniculă - 36 de grade, pe la Alba Iulia. După orele prânzului norii se înmulțesc și o să plouă trecător, pe suprafețe restrânse.

În Oltenia va fi năucitor de cald. La Slatina se ating 39 de grade la umbră, iar în toată provincia avem un disconfort termic foarte accentuat. Norii apar sporadic, însă nu vorbim despre ploi.

Și în sudul României va fi exagerat de cald. La amiază avem caniculă și temperaturi care se apropie de 40 de grade în Lunca Dunării. Indicele temperatură- umezeală depășește pragul critic de 80 de unități, iar aerul devine irespirabil.

Vremea în București

În București se face mai cald decât ieri: la amiază avem 39 de grade la umbră, iar atmosfera devine de-a dreptul înăbușitoare din cauza stresului termic extrem. Nici peste noapte nu se răcorește foarte tare: minima ajunge la 22 de grade.

Vremea la munte

Vremea se menține caldă și la munte. Domină atmosfera însorită, însă după-amiază se adună câțiva nori și vor fi ceva averse slabe, cu descărcări electrice - în Occidentali, în Meridionali și în nordul Orientalilor.

Vremea la mare

Pe litoral cerul se păstrează curat toată ziua, însă căldura va fi greu de suportat, din cauza disconfortului termic. După-amiază se întețește puțin vântul, iar maximele ating 34 de grade pe plajă și în jur de 26 de grade în apă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62447421
Cod roșu de furtună în județul Harghita, luni seară. Care sunt zonele vizate

Meteorologii au emis, luni seară, o avertizare cod roşu de furtună pentru localităţi din judeţul Harghita.

62459458
ANM anunță caniculă și lipsa precipitaţilor pentru următoarele două săptămâni. Maximele vor ajunge la 39 de grade

Vremea caniculară, cu valori termice maxime ce tind spre 39 de grade în majoritatea regiunilor, va caracteriza următoarele două săptămâni (8 - 21 iulie) din punct de vedere meteorologic, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

62458969
„Cupola de foc” va acoperi aproape toată România. ANM a extins avertizarea de caniculă | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, noi avertizări Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, valabile în aproape toată țara.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.