Temperaturile, mai ridicate decât în mod obișnuit la această dată, se vor situa între 19 grade în depresiuni și pe litoral și 27 de grade în sudul Banatului.
În Dobrogea și Bărăgan atmosfera rămâne însorită, iar temperaturile mai cresc puțin față de ziua trecută. La amiază se ating 24 de grade în Bărăgan, însă la malul mării va fi mai răcoare.
Vremea în Moldova
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, vremea se încălzește. Nu sunt anunțate ploi, norii vor fi rari pe timpul zilei, iar temperaturile vor ajunge tot la 24 de grade.
În nordul Moldovei și în Bucovina, acum dimineața este ceață în unele zone și sunt condiții de polei. Peste zi se anunță vreme foarte frumoasă: soare, câțiva nori, dar fără ploi, și temperaturi de până la 24 de grade.
Vremea în Transilvania
Vreme plăcută găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Soarele strălucește pe tot parcursul zilei, ploile lipsesc din prognoză și se face mai cald decât ieri. La Satu Mare vor fi în jur de 24 de grade.
Se mai încălzește și în ținuturile vestice. Temperaturile, mai ridicate decât în celelalte regiuni, ajung pe la 27 de grade în sudul Banatului. Cerul rămâne curat și vântul suflă slab.
În Transilvania, luni dimineață, este frig, mai ales în zona depresionară, pe unde a apărut puțină ceață. Apoi se arată soarele și se încălzește treptat. După prânz vor fi 23 de grade la Alba Iulia.
Vremea în Oltenia
În Oltenia se anunță încă o zi cu soare și atmosferă foarte plăcută. Se mai încălzește și pe aici, iar temperaturile urcă până la 26 de grade în vestul provinciei.
Și în ținuturile sudice soarele strălucește pe tot parcursul zilei, vântul va fi domol, iar temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.
Vremea în București
În București atmosfera rămâne însorită și caldă. Se mai încălzește puțin. La amiază vor fi în jur de 26 de grade, iar vântul va sufla slab.
Marți soarele strălucește pe tot parcursul zilei, iar vântul va sufla slab. Se mai încălzește puțin și se vor înregistra 27 de grade.
Miercuri avem încă o zi cu soare și câțiva nori trecători. Se face din nou mai cald decât în mod obișnuit. Maxima va ajunge la 26 de grade.
Joi se anunță o zi frumoasă, cu vânt domol și temperaturi în creștere ușoară. După prânz se vor atinge 27 de grade. În noaptea de joi spre vineri minima va ajunge la 10 grade și spre dimineață vor fi condiții de ceață.
Vremea la munte
La munte se anunță încă o zi cu soare, vânt domol și atmosferă foarte plăcută.
Marți soarele strălucește pe tot parcursul zilei, vedem și câțiva nori pe cer, iar vântul va fi puțin mai activ.
Miercuri avem încă o zi frumoasă. Mai apar câțiva nori decorativi, iar vântul va avea unele porniri la altitudini mari.
Joi se anunță o zi cu soare și atmosferă foarte plăcută. Norii apar doar trecător, iar vântul va avea unele porniri la altitudini mari, pe unde o să bată cu 40...50 km/h.