Vremea azi, 1 octombrie. Se încălzește, dar plouă în aproape toată țara. Ce temperaturi vor fi

×
Publicitate

Astăzi se face puțin mai cald. O să mai plouă în est, în sud-est, în centru și la munte, iar vântul bate mai tare pe partea estică și în sud-vestul extrem.

Maximele pleacă de la 11..12 grade în depresiuni și ajung la 21..22 de grade în Oltenia și în Muntenia.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe-aici vedem puțin soarele printre nori, însă o să plouă destul de mult, mai ales în zona Dobrogei.

Până la ora 09, 15 localități din județul Constanța se află sub Cod roșu de averse abundente, care vor lasă în urmă până la 65 de litri de apă pe metru pătrat. În plus, până la ora 10 avem și un Cod portocaliu de vânt puternic în județul Tulcea: pe-aici rafalele ajung la 80 de km/h.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei se încălzește puțin. Înnorările vor fi destul de persistente și mai vin câteva reprize de ploaie pe parcursul zilei. Vântul ajunge la 70 de km/h, iar la amiază termometrele vor indica 18 grade.

În nordul Moldovei și în Bucovina găsim temepraturi ceva mai modeste, de cel mult 15 grade. Soarele se arată trecător și vor fi zone în care o să plouă. Pe crestele Orientalilor ploile se transformă în lapoviță și ninsoare. Vântul agită atmosfera și atinge viteze mai mari în zona înaltă.

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș o să fie destul de răcoare. Cele mai mari valori, de 15 grade, se vor înregistra la Satu Mare. Avem atmosferă schimbătoare, iar pe la munte e posibil să vina câțiva stropi de ploaie.

În ținuturile vestice soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei. Doar în zona montană se adună câțiva nori, dar sunt șanse mici să plouă. Se face puțin mai cald decât ieri și, după prânz, se ating 17 grade.

În Transilvania temperaturile rămân sub normalul perioadei. La Sfântu Gheorghe vor fi doar 11 grade, iar la Alba Iulia - 15 grade. Soarele se arată trecător și mai vin câteva ploi slabe, pe spații mici. La altitudini mari, trecător, ninge sau cade lapoviță.

În zona Olteniei se face mai cald decât ieri. La amiază vor fi 21, poate chiar 22 de grade. În sud-vestul extrem se pornește vântul, care ajunge la 70 de km/h. Avem soare toată ziua și nu sunt semne de ploaie.

Cam la fel o să fie și în sudul României: soare, câțiva nori și temperaturi în creștere fata de ziua trecută. La Ploiești și la Giurgiu se ating 21...22 de grade.

Vremea în București

În București norii se risipesc treptat. Amiaza ne-aduce vreme frumoasă și mai caldă decât ieri. Maxima ajunge la 21 de grade. Peste noapte se face mai răcoare decât noaptea trecută. Spre dimineața minima ajunge la 9 grade.

Vremea la munte

Temperaturile cresc ușor și la munte. În masivele sudice și estice se mai adună norii și o să plouă slab. În zonele de creastă vor fi ninsori și lapoviță și tot pe-acolo vântul are unele intensificări. În restul zonei montane domină atmosfera însorită.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62468012
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvania, până la 22 de grade.

62447739
Cod galben de ploi torenţiale și vânt puternic în mai multe judeţe. Zonele vizate de vreme severă. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineață, trei avertizări Cod galben de ploi torenţiale și vânt puternic, valabile în mai multe judeţe.  

62442466
Vremea azi, 30 septembrie. Temperaturile continuă să scadă și va ploua în majoritatea zonelor din țară

Luni, temperaturile continuă să scadă și se face mai frig decât în mod obișnuit la final de septembrie. În jumătatea estică, înnorările persistă, o să plouă din când în când și se mai pot strânge 30 l/mp.  

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.