Prognoza meteo ANM, 4 august 2019. Zonele unde apar furtuni

×
Publicitate

Duminică soarele se arată peste tot, dar mai apar ceva înnorări şi ploi locale în zonele de deal şi de munte şi pe suprafeţe restrânse în celelalte regiuni.

Vor fi şi fenomene electrice iar vântul va prinde putere în timpul ploilor. La amiază vor fi temperaturi cuprinse între 20 de grade în estul Transilvaniei şi 29 de grade în sudul ţării.

Prognoza meteo pe regiuni

În Dobrogea şi Bărăgan se anunţa soare şi atmosferă plăcută. Vântul va avea intensificări în zona litoralului în prima parte a zilei, apoi va slãbi treptat în intensitate.  Până la ora 9, este cod galben de vânt intens pentru judeţul Tulcea. Rafalele de vânt ating viteze de 55 - 60 km/h. Maximele termice scad chiar şi cu 6 grade faţă de ziua trecută.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim vreme frumoasă dar răcoroasă. În zonele de deal şi de munte mai pot să vină câteva ploi iar maximele vor ajunge  până la 26 de grade Celsius.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, scăpăm de instabilitate şi ploi şi vom avea o zi frumoasă. Se încălzeşte şi temperaturile vor fi cuprinse între 22 şi 25 de grade Celsius.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, în prima parte a zilei mai pot să vină câteva reprize de ploaie în zonele înalte, dar mai târziu vom avea atmosferă plăcută şi mai cresc temperaturile.

Vreme frumoasă găsim şi în vestul ţării. Norii apar pentru scurte momente şi vor lăsa câteva ploi pe la munte iar la amiază temperaturile urcă până la 26 de grade Celsius.

În Transilvania aşteptam averse mai ales în zonele de deal şi de munte. Vor fi şi fenomene electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului iar maximele termice se vor încadra între 20 de grade în depresiuni şi 25 de grade în vestul provinciei.

În sud-vestul ţării predomină vremea frumoasă, se încălzeşte şi la amiază termometrele vor indica 28 de grade Celsius.

În regiunile sudice, se mai aduna norii din a doua parte a zilei şi pe arii restrânse vor veni câteva averse, cu tunete, fulgere şi vânt mai intens. Vor fi şi multe perioade cu soare iar maximele termice vor ajunge până la 28 de grade Celsius.

În Bucureşti, se anunţa soare în prima parte a zilei dar spre seară se înnorează şi aşteptam ploi mai zgomotoase cu fenomene electrice. După prânz, termometrele vor indica 28 de grade Celsius.

În zonele de munte, vom avea vreme bună în ansamblu şi doar în prima parte a zilei mai vin ploi de scurtă durată şi vor fi şi fenomene electrice. Vântul va fi activ şi va prinde putere în timpul ploilor.

Pe litoral, urmează o zi însorită dar răcoroasă cu temperaturi cuprinse între 24 şi 26 de grade Celsius. Vântul va sufla moderat iar în prima parte a zilei va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50 - 60 km/h, apoi va slăbi treptat în intensitate. Apa mării va avea în jur de 25 de grade Celsius.
 

Prognoza meteo pe 3 zile
 

Începem săptămâna cu vreme plăcută şi se încălzeşte uşor. Spre seară vin câteva averse în nordul, în nord-estul ţării şi sporadic în zonele de deal şi de munte.

Marţi se face mai cald şi termometrele vor indica 33 de grade Celsius. Avem vreme frumoasă în ansamblu, dar mai pe seara, în ţinuturile nordice şi la munte mai vin câteva averse.

Miercuri aşteptam vreme călduroasă iar în Lunca Dunării se va atinge pragul caniculei. După-amiaza şi seara, în nordul ţării şi la munte, sunt posibile ploi de scurtă durată şi fenomene electrice.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62055342
Alertă ANM: Cod roșu de vreme severă în județele Constanța și Tulcea

ANM a anunțat o alertă Cod roșu de vreme severă imediată în județele Constanța și Tulcea.

62066798
Patru județe, sub avertizare cod portocaliu de averse torenţiale, vijelii şi grindină

Judeţele Vaslui, Galaţi, Tulcea şi Brăila vor intra sâmbătă după-amiaza sub Cod portocaliu de averse torenţiale, intensificări ale vântului şi grindină.

62062352
Weekend cu cod galben de vijelii şi pericol de inundaţii. Prognoza meteo

Sâmbătă se răcoreşte şi o să avem vreme instabilă în majoritatea zonelor, ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Doar prin vest şi sud-vest va fi ceva mai bine, iar maximele se vor situa între 19 şi cel mult 27...28 de grade.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.