Duminică noapte intră în vigoare Codul portocaliu de ger. Vor fi până la -22 de grade

×
Publicitate

Iarna îşi arata forţa în următoarele zile. Vom avea de îndurat vreme severă, cu ger, ninsoare şi viscol. Un val de frig cuprinde toată ţara şi se intensifică.

Duminică noapte intra în vigoare un Cod portocaliu de vreme extrem de rece.

Codul galben de temperaturi scăzute, valabil până joi dimineața.

Vizează Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Pe aici vom avea maxime între minus 12 şi minus 8 grade; minimele vor atinge chiar şi minus 22 de grade, iar vântul va spori senzaţia de frig. În rest se menţine Codul galben de temperaturi scăzute şi ambele avertizări sunt valabile până joi dimineaţa.

Aşadar, dumincă se face foarte frig, iar în nordul şi centrul Moldovei va fi ger chiar şi pe timpul zilei. În vest şi nord-vest apare un pic soarele; în jumătatea sudică o să ningă slab;

În rest vor fi ninsori sporadice. Vântul se înteţeşte cam peste tot, iar în sud şi în sud-est va sufla cu 50-60 Km/h, va viscoli ninsoarea şi va acccentua senzaţia de frig. Vom avea maxime de la minus 10 grade în Bucovina; la cel mult zero grade pe litoral.

Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici găsim vreme rea, ninsoare slabă şi vânt intens. Temperaturile rămân negative
şi vântul sporeşte senzaţia de frig. Noaptea ne-aduce ger şi ninsoare viscolită.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei temperaturile scad accentuat: maximele vor fi în jur de minus 5 grade, iar peste noapte se instalează gerul. În plus, o să ningă slab şi vântul o să sufle cu putere.

În jumătatea nordică a Moldovei ninsorile vin pe zone restrânse, dar temperaturile vor fi extrem de scăzute. Va fi ger dimineaţa şi noaptea, iar în Bucovina gerul persistă şi pe timpul zilei. Vântul va avea intensificări şi aici.

Se face foarte frig şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Se-aduna norii şi e posibil să fulguiască. După lăsarea nopţii se instalează gerul şi temperaturile coboară spre minus
15 grade.

Valul de aer rece cuprinde şi vestul ţării. Nu sunt anunţate ninsori; apare puţin şi soare; dar temperaturile rămân negative şi vântul o să agite atmosfera.

În Transilvania se anunţă vreme de iarnă grea, cu ger dimineaţa şi temperaturi foarte scăzute pe timpul zilei. La noapte, în zona Miercurea Ciuc se vor atinge minus 20 de grade. Vin şi ceva ninsori, iar în zona montană, vântul se transformă în viscol.

Se răceşte şi în zona Olteniei: vom avea maxime în jur de minus 2 grade, iar noaptea temperaturile vor coborî spre pragul gerului. Ninsorile continuă, vântul sufla tare şi trecător o să fie viscol.

Şi în sudul ţării găsim vreme rea, temperaturi în scădere, ninsori slabe şi un vânt tăios. Peste noapte se lasa gerul.

Duminică noapte se vor înregistra și minus 20 de grade C.

Duminică noapte, gerul se instalează în cea mai mare parte a ţării. Cel mai rău va fi în depresiunile din estul Transilvaniei, pe unde se vor atinge MINUS 20 de grade. Ninsorile continuă în jumatatatea sudică; o să fulguiască puţin şi prin nord, iar prin sudul şi sud-estul ţării o să fie viscol.

Luni, vremea va fi neplăcută şi rece, însă precipitaţiile vin doar prin sud şi sud-est. Aşteptam lapoviţă cu ninsoare în Muntenia şi Dobrogea, pe litoral o să plouă, iar la munte abia dacă va fulgui. Maximele vor fi de la minus 1 la 7 grade, cu cele mai mari valori în Dealurile de Vest.

Marţi: frig năprasnic peste tot. Dimineaţa, în regiunile sud-estice o să ningă mai mult şi vântul va viscoli sau spulbera zăpada, cu viteze de 75-85 Km/h. În rest apar ninsori slabe şi se mai domoleşte vântul.

Miercuri, ninsori în sud-estul extrem; ceva fulguieli şi în nord-vest, centru şi la munte şi un vânt mai intens în Dobrogea şi pe crestele montane. Temperaturile rămân extrem de scăzute, iar pe timpul zilei va fi ger în jumătatea estică a ţării.

 

Temperaturile din Capitală, în următoarele 4 zile.

În Bucureşti avem vreme rea. Ninsorile continuă şi devin mai serioase din a doua parte a nopţii. Vântul va sufla cu putere, va viscoli ninsoarea şi va spori senzaţia de frig. Duminică noapte o să fie ger.

Luni, gerul persistă în cea mai mare parte a zilei. Pe la prânz vor fi minus 9 grade. O să ningă destul de mult, iar vântul va viscoli ninsoarea cu viteze de 60-65 KM/h.

Marți, scăpăm de precipitaţii, dar atmosferă va fi închisă şi umedă, cu ceata noaptea şi dimineaţă. Marţi: vreme închisă, temperaturi modeste şi ceva precipitaţii la apropierea serii.

Miercuri: vreme închisă, temperaturi modeste şi ceva precipitaţii la apropierea serii. Miercuri: vreme închisă, temperaturi modeste şi ceva precipitaţii la apropierea serii.

Munte

Ajungem în zona de munte, unde duminică, vântul se mai domoleşte, trec şi ninsorile, aşa că atmosferă va fi una închisă, şi linisitita. Prin staţiuni temperaturi modeste şi zăpadă destulă pentru sanie sau schi.

Luni, se face mai frig, norii persistă şi va fulgui sporadic. Se porneşte şi vântul.

Marți, nu se schimbă nimic: mulţi nori, doar câţiva fulgi şi un vânt moderat.

Vreme închisă prindem şi miercuri, iar la apropierea serii, ninsorile cuprind toate zonele de munte. În Munţii Banatului şi prin Meridionalii vestici ninsorile vor fi mai consistente.

 


 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61942901
Ninsori și temperaturi de -18 grade în următoarele zile în Capitală

Vremea se va răci semnificativ în următoarele zile, în Capitală, temperatura minimă va ajunge şi la minus 18 grade, vântul se va intensifica şi va amplifica senzaţia de rece şi va ninge, conform prognozei ANM.

61942842
Episod de ger în România. Se anunţă minus 20 de grade şi ninsori

În acest weekend vremea se va răci considerabil. În cursul zilei de sâmbătă, temperaturile maxime se vor încadra între -6 grade, în nordul Moldovei, şi 7 grade în Banat şi Oltenia.

61930142
Cod portocaliu de ger în peste jumătate de ţară, de luni. Temperaturi de -22 de grade

ANM a emis un cod portocaliu de ger, valabil în peste jumătate de ţară începând de luni ora 03.00 până joi ora 10.00.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.