Cod galben de furtuni în 30 de județe din țară, cu ploi abundente și descărcări electrice

×
Publicitate

Astăzi se anunţă ploi consistente şi multă instabilitate în jumătatea vestică a ţării şi la munte. În special după prânz vor fi perioade cu averse torenţiale, grindină şi vijelii.

În rest: soare arzător şi căldură greu de suportat la amiază. În Lunca Dunării va fi caniculă: se vor atinge 35, poate 36 de grade la umbră şi disconfortul termic va fi ridicat.

Meteorologii anunţă că treizeci de judeţe din întreaga ţară intră, miercuri, la ora 14.00, sub cod galben de furtuni, cu descărcari electrice, vânt, ploi abundente şi grindină. Îndeosebi în sud-vest şi în zona montană, cantităţile de precipitaţii vor ajunge şi la 80 de litri pe metru pătrat.

Potrivit meteorologilor, de miercuri, de la ora 14.00, şi până vineri la ora 8.00, treizeci de judeţe din întreaga ţară vor fi sub cod galben de furtuni.

”În Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină”, mai spun meteorologii.

cod galben

Potrivit acestora, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 60...80 l/mp, îndeosebi în sud-vest şi în zona montană.

Prognoza miercuri în țară

În Dobrogea şi Bărăgan se anunţă soare, vreme foarte caldă, chiar caniculară în Bărăgan, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. Vântul se înteţeşte la malul mării şi temperaturile ajung până la 35 de grade Celsius.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, soarele va străluci nestingherit pe cer şi se ating valori de 34 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi ridicat.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, va predomina vremea frumoasă şi se încălzeşte uşor.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se anunţă vreme instabilă şi se răcoreşte puţin. Vor fi mai multe serii de averse cu tunete, fulgere şi vânt mai nervos şi chiar grindină.

Până la ora 9 este cod galben de averse consistente în localităţi din judeţele Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin. Vor fi cantităţi de apă de 25-30 l/mp, vijelii şi căderi de grindină.

Şi în ţinuturile vestice, găsim mulţi nori şi ploi zgomotoase. În zonele de munte, se pot strânge cantităţi de apă de peste 60-80 l/mp.Temperaturile scad cu 4-5 grade faţă de ziua trecută.

În centrul României, se anunţă o zi instabilă cu ploi în mai multe reprize care vor fi însoţite de fenomene specifice instabilităţii. În zonele de munte, se vor strânge cantităţi însemnate de apă.

În sud-vestul ţării, atmosfera va fi însorită în orele dimineţii însă după prânz vor fi şi aici averse consistente cu fulgere, vijelii şi căderi de grindină.

În ţinuturile sudice, găsim soare şi temperaturi ridicate. La orele prânzului vor fi 35-36 de grade Celsius în Lunca Dunării şi disconfortul termic va creşte. După-amiază vin ploi zgomotoase mai ales în zonele de deal şi de munte.

În Bucureşti se anunţă o amiază caniculară, cu vreo 35 de grade, la umbră şi un aer greu de respirat. Spre seară şi la noapte cresc şansele de ploaie.

La munte instabilitatea creşte şi vin ploi zdravene, torenţiale, cu grindină şi vânt puternic. Temperaturile scad în masivele vestice şi sud-vestice.

În schimb, pe litoral găsim vreme frumoasă, cer mai mult senin şi temperaturi agreabile. După-amiază se înteţeşte vântul, iar maximele ajung pe la 26-27 de grade.

Căldură mare avem şi mâine în București. Soare şi ceva condiţii de averse în a doua parte a zilei. Vineri, arşiţa se domoleşte. Maxima se opreşte pe la 31 de grade, dar pe parcursul zilei pot să apară ceva ploi, cu fenomene de instabilitate. Sâmbătă aşteptăm vreme caldă, dar norii se adună din nou spre seară şi s-ar putea să aducă o aversă, două.

La munte instabilitatea creşte şi vin ploi torenţiale, cu grindină şi vânt puternic. Temperaturile scad în masivele vestice şi sud-vestice.

Maine se răcoreşte peste tot şi vor fi din nou intervale cu averse abundente, cantităţi mari de apă şi fenomene meteo destul de violente.

Vineri instabilitatea persistă în masivele din vestul şi sud-vestul ţării, pe unde se aşteaptă alte ploi torenţiale şi condiţii de grindină. În rest: vreme mai bună şi ploi sporadice.

Sâmbătă avem o zi cam neplăcută, cu înnorări şi averse locale în cea mai mare parte a zonei montane.

În schimb, pe litoral găsim vreme frumoasă, cer mai mult senin şi temperaturi agreabile. După-amiaza se înteţeşte vântul, iar maximele ajung pe la 26-27 de grade.

Joi se anunţă o zi însorită, plăcută, cu briză activă şi temperaturi neschimbate.

Vineri se face şi mai cald şi o să avem vreme foarte bună de plajă, cu până la 29 de grade prin staţiuni. În noaptea de vineri spre sâmbătă, se porneşte vântul şi încep să apară norii de ploaie.

Sâmbătă rămânem cu temperaturile ridicate, dar atmosfera devine schimbătoare. Vor fi ceva înnorări şi averse slabe, iar vântul va avea intensificări.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
61964126
Cod galben de ploi abundente și vijelii, în 30 de județe. Când va intra în vigoare

O informare de instabilitate atmosferică accentuată va intra în vigoare începând de marți seara, de la ora 20.00. Totodată, începând de miercuri de la ora 14.00, 30 de județe vor fi vizate de un cod galben de furtuni, ploi abundente și grindină.

61901970
Vreme caldă, cu temperaturi de 35 de grade, marți. Prognoza meteo până vineri

Marți avem vreme călduroasă peste tot. Creşte şi disconfortul termic, aşa că aerul devine greu de respirat. Ploile vor fi rare şi apar abia spre seară prin nord şi pe la munte şi vom avea maxime de la 25, la 34, poate 35 de grade.

61964755
Cod galben de inundații, în următoarele ore. Lista zonelor vizate

Un cod galben de inundații va fi în vigoare, în următoarele ore, în bazine hidrografice din Transilvania, Muntenia și Moldova, informează Institutul Național de Hidrologie (INHGA).

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).