JAMAICA – splendoare in iarba si dincolo de ea - partea a II-a

60481294

"Ochos Rios", adica „Cele opt rauri”, desi, in fapt, sunt doar sapte, reprezinta un mega-resort aflat in nordul insulitei numite Jamaica, adevarat magnet pentru milioane de turisti veniti anual din toate colturile globului.

Planificarea unei calatorii incepe cu demersul obtinerii vizei! Desi apartine marii familii continentale numite Commonwealth, sa nu te astepti sa obtii vreun picior de viza pe la ambasadele Marii Britanii sau Australiei, de exemplu. Totul e mult mai simplu! In avion, cam cu o ora inainte de decolare (dintre cele 11 pe care le zbori cu un Transatlantic gigantic), ti se inmaneaza un formular pe care tu il completezi cu maxima sinceritate in sensul ca daca tainuiesti faptul ca ai prea multe mii de dolari in plus in portofel sau prin bagaj s-ar putea sa intri in vizorul CIA pentru intentii dubioase de a vizita Jamaica!

Odata aterizat pe aeroportul din Montego Bay, stai la una dintre cozile lungi formate din sute de turisti de toate natiile, achiti cei 20 de dolari si – pac – devii jamaican flotant cu acte-n regula pentru o saptamana sau doua, in functie de sejurul tau! Dar atentie, o data ce ai pus piciorul pe meleagurile natale ale lui Bob Marley, nimic despre lumea pe care o stiai tu nu va mai fi la fel! Asa ca „gandeste liber” si lasa-te uimit, caci din acest moment incepe aventura vietii tale.

Jamaica - partea II
Daca ai bafta – pe care noi am avut-o – sa fie defect sistemul de aer conditionat al aeroportului, atunci te vei transforma instantaneu intr-un lac de acumulare! In fine, no worries, mon – cum or sa-ti spuna primii jamaicani pe care-i vezi – trece si momentul acesta combustiv si apoi singura ta preocupare e sa te bucuri la maxim de aceasta tara insulara unica in lume!

Si chiar ai toate conditiile sa petreci un sejur cu adevarat de neuitat! Conversatiile se leaga cat ai zice rasta-mon, stiut fiind faptul ca jamaicanii sunt probabil cel mai prietenos popor dintre toate! Daca o sa vezi cumva vreo figura incruntata, atunci ai grija sa ai pe speed-dial vreun numar de la Guinness Book, intrucat ai sanse mai mari sa gasesti o bratara dacica la rude in Ardeal, decat sa intalnesti un jamaican care nu zambeste! Nu e de mirare ca in aceasta tara profesia de psiho-terapeut nu exista pur si simplu in nomenclatorul joburilor! Se pare ca doar in Cuba mai exista aceasta situatie absolut incredibila: in saracia ei lucie, lumea e atat de fericita, solara si exuberanta incat psihologii ar muri de foame pentru ca, efectiv, nu exista jamaican anxios, depresiv sau tulburat la minte si la suflet! Iar aceasta bucurie a vietii, in ciuda tuturor neajunsurilor (cei mai saraci jamaicani castiga cam un dolar pe zi) este contagioasa!

Altminteri cum am fi putut vedea la iesirea din aeroport, chiar in sala de asteptare la Biroul de Vize un cuplu de rusi topiti de fericire pentru ca el tocmai o ceruse pe ea de nevasta si ea, fireste, acceptase! N-a mai avut rabdare pana la prima cina romantica de la hotel cu o formatie de reggae cantandu-le „No woman, no cry” si a cerut-o imediat dupa ce au pasit pe pamant jamaican. Cand i-am intrebat, plesnind de duiosie, emotie si curiozitate, de ce au ales Jamaica si nu alta destinatie pentru aceasta casatorie rapida si spontana, mi-au raspuns in engleza lor tolstoizata ca „Las Viegas iz saci a clisee. Vui vantid somesing spesal. Vel, Jamaica iz the ril Paradais!” dupa care si-au vazut, hulpavi, ca doi rusi patimasi care se respecta, de saruturile lor.

Jamaica - partea II
Si apoi incepe nebunia! Din momentul in care iesi din incinta aeroportului nu stii care pe care ia in piept: tu pe Jamaica sau ea pe tine! Cred ca putin din ambele! Prima impresie care te izbeste este una devastator olfactiva pentru ca izul de ganja te face high de aproape ca nu mai poti sa mergi normal ci mai-mai ca-ti vine sa topai ca o lacusta! Probabil ca doar la Amsterdam cand iesi din gara Grand Centraal Station mai intalnesti o asemenea senzatie! Inevitabil, rastamani cu ochii rosii ca niste vampiri cu dreadlocks te napadesc si vei afla curand de la ghizii autorizati, foarte documentati si foarte simpatici, ca nu e bine sa initiezi vreo farama de comunicare cu acesti dealeri urbani neautorizati de fericire trecatoare. Pur si simplu te capuseaza si nu ai decat doua variante: cedezi si cumperi, dar risti sa achizitionezi o marfa indoielnica la un pret indecent de mare, sau pur si simplu nu-i bagi in seama si mai punctezi un „No, thank you” foarte hotarat! Ce nu ai voie sa faci nici in ruptul capului este sa devii violent verbal sau, doamne-fereste, gestual sau fizic. In Jamaica nu este permisa nici o forma de comportament dur, fie si in conditiile cand poate ca ai fi indreptatit sa-ti aperi spatiul vital! Oricum, salvarea vine intotdeauna de la ghizi. Asa ni s-a intamplat si noua.

Jamaica - partea II
Ne-am regasit numele trimise de agentia din Germania scrise pe o foaie de A4 si ne-am imbarcat intr-un mini-van pus la dispozitie de reprezentantii foarte profesionisti ai operatorului turistic. Din acest moment, incepe episodul plin de adrenalina al calatoritului pe patru roti in Jamaica! Dincolo de faptul ca se merge pe stanga, ca-n Anglia, jamaicanii au un fel aparte de a conduce. Altfel spus, isi disputa primul loc la cel mai dement stil de a conduce cu indienii si mexicanii. Impreuna cu alt cuplu de nemti, ne-am facut cruci si am stat cu inima in gat cand, de vreo cinci ori era sa avem tot atatea accidente, daca nu ar fi fost reflexele de portar de handbal ale soferului nostru! Si ca stupefactia noastra sa fie totala, simpaticul nostru ghid pe nume Hector a punctat pisichereste dupa ultimul accident evitat in ultima clipa de dibaciul nostru sofer: „No worries mon ... you know what they say in Jamaica! There are no problems, only situations! That was a situation!” La care nu poti decat sa ripostezi ca dupa un banc sec: Yeah, you’re bloody right, mon”, dupa care sa izbucnesti in cel mai sanatos si sincer ras posibil, rasul a la jamaicano!

Jamaica - partea II
Daca ai bafta sa fii cazat la Gran Bahia Hotel, inseamna ca o sa-ti amintesti cat oi trai de acest monstru hotelier! Nu o data ti se poate intampla sa te ratacesti in aceasta namila cu etaje si camere! Basca restaurante! Iar in curtea interioara a hotelului ai cateva piscine, pool-baruri. Dar pe acestea e foarte intelept sa le lasi sutelor de turisti preponderent americani si canadieni, aflati la varste mai mult decat venerabile si care se bucura ca niste copii mici la entertainmentul organizat de numerosul personal al hotelului, care include de la diverse joculete in apa mai mult sau mai putin inteligente la karaoke sau pur si simplu la socializari pe subiecte dintre cele mai variate! In acest mod, plaja devine pe jumatate goala si tu te poti scalda in voie in apa de un albastru pur si infinit a Caraibelor.

Si nu de putine ori ai ocazia sa asisti la spectacole mult mai frumoase pe care ti le ofera natura jamaicana! Atat natura insasi, cat si natura umana! Poti vedea un rastaman care prinde cu mana o caracatita si poti initia dialoguri serioase cu jamaicani neaosi care patrund pe aceasta plaja superba a imensului complex hotelier! Asta pana cand ii depisteaza unul dintre zecile de agenti de paza ai hotelului si atunci sarmanii bastinasi din satele invecinate complexului o iau la sanatoasa! Din fericire, exista zeci de oferte cu nenumarate circuite spectaculoase pe care le poti face in timpul sejurului tau jamaican! Si astfel scapi de rutina hedonista a lui mananca-bea-la-bar-fa-plaja-fa-dragoste-mananca-bea-la-bar–fa-plaja-fa-dragoste-fa-ti-prieteni etc, facandu-ti booking la cel putin trei calatorii prin Jamaica!

La capitolul must-see pe primul loc este in mod indiscutabil vizitarea locului de nastere si de ingropaciune a nemuritorului erou jamaican Bob Marley despre care am vorbit in primul episod!

In cel de-al treilea si ultimul episod dedicat magicei Jamaica vom explora alte locuri care merita sa fie povestite peste ani si ani!

 

Articol recomandat de sport.ro
A venit replica! Mesajul lui Stefanos Tsitsipas pentru Paula Badosa, după ce iberica a spus că relația lor a fost „toxică”
A venit replica! Mesajul lui Stefanos Tsitsipas pentru Paula Badosa, după ce iberica a spus că relația lor a fost „toxică”
Citește și...
Cele mai bune deserturi grecești pe care trebuie să le încerci. Ce să comanzi la restaurant

Grecia are multe deserturi tradiționale, iar unele dintre ele sunt foarte cunoscute printre turiști. Le găsești în restaurante, taverne, cofetării sau chiar în meniurile simple de familie. 

De ce tot mai mulți români aleg Egiptul pentru vacanță. Ghid pentru a vizita locuri spectaculoase

Egiptul a fost întotdeauna o destinație de vis pentru cei care caută vacanțe accesibile în resorturi de lux. Milioane de turiști aleg această țară nu doar pentru asta, ci și pentru patrimoniul său impresionant.

Cele mai frecvente 10 capcane pentru turiști în Grecia. La ce escrocherii să fii atent

Capcanele pentru turiști în Grecia sunt uneori atât de bine „camuflate” încât sunt greu de observat. 

Recomandări
Ilie Bolojan anunță când s-ar putea ieftini carburanții: „Prețurile ar putea reveni la nivelul dinaintea lunii martie”

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că preţurile la carburanţi ar urma să înceapă să scadă în următoarele zile, pe măsură ce companiile vor comercializa stocuri achiziţionate la preţuri mai mici. 

Referatul pentru arestarea preventivă a lui Viorel Pașca. Abuzurile înfiorătoare expuse de procurori

Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a 11 membri ai „grupării Pașca”, acuzați că au transformat într-o afacere de milioane de euro exploatarea a sute de persoane vulnerabile.

Radu Miruţă: Un nou contract din SAFE semnat - pentru ultimul lot din A8. Primii kilometri de autostradă spre Chișinău

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, anunță că un nou contract din SAFE a fost semnat, joi, la minister, fiind ultimul lot din Autostrada A8, cu trecere în Republica Moldova.