Analiză Washington Post. Este America în pragul unui război nuclear cu Coreea de Nord?

61903155
Pro TV

Presa americană, dar și oficiali din adminstrația SUA au lansat în ultimele ore scenarii diverse care merg de la ideea izbucnirii unui conflict catastrofal cu Coreea de Nord până la improbabilitatea unui nou război.

”Este America în pragul unui război nuclear cu Coreea de Nord?” se intreabă Washington Post. ”Consensul este că cel mai probabil NU”, concluzionează publicația după ce a întrebat mai mulți experți.

”În 1994, când guvernul SUA a evaluat un plan de a bombarda situl nuclear nord coreean de la Yongbyon, situația era mult mai gravă decât acum. Faptul că atunci guvernul american a luat în calcul evacuarea civililor în Coreea de Sud spune multe. Ambele țări sunt la stadiul de amenințări reciproce, fără a lua însă acțiuni pentru că asta ar însemna o catastrofă uriașă. Cu toate că este imposibil să excluzi posibilitatea unui conflict cauzat de neînțelegeri, cred ca ambele nații își cunosc limitele pentru că își fac față din 1953 când războiul coreean s-a terminat cu un armistițiu. SUA și Corea de Nord au reușit să facă pace timp de mai multe decenii în regiune și asta ar fi imposibil fără calcule bune”, susține Park Hyeong-jung, cercetător la ”Korea Institute for National Unification”.

 

”Retorica și acțiunile nord coreene în această perioadă de tensiuni nu marchează o schimbare față de perioadele de tensiune din trecut, după părerea mea. Insă haosul din administrația americană și aparenta lipsă de reținere în a formula un răspuns coerent introduc noi provocări chiar dacă interesele celor două tabere nu s-au schimbat. Ar trebui să fim conștienți de posibilitatea unui conflict, în special de potențialul unei escaladări, crescut de administrația dezbinată a lui Trump. Însă nu-mi fac provizii de bunuri mai mult decât de obicei. Cu toate acestea văd un risc real ca neînțelegeri să ducă la acțiuni precipitate care ar pune în dificultate încercări de rezolvare a crizei sau viitoare eforturi diplomatice”, susține Catherine Dill, cercetător la ”James Martin Center for Nonproliferation Studies”.

 

”Amenințarea nord coreeană s-a mutat la un alt nivel după cele două teste ICBM efectuate cu succes. Teritoriul american este acum în raza de acțiune a rachetelor nord coreene și asta face situația curentă foarte diferită de tensiunile din trecut. Sud coreeni și japonezi se întreabă dacă SUA sunt dispuse să riște San Francisco, Chicago sau Los Angeles în caz că Coreea de Nord conduce acțiuni provocatoare fată de aliații săi. Cel mai mare risc in situații de genul acesta sunt neîntelegerile, exagerările și percepțiile eronate. Este crucial să reducem posibilitatea ca acestea trei să se producă. Faptul că ambii președinți au un stil de leadership bazat pe imprevizibilitate crește riscul de neînțelegeri și percepții greșite. Este important ca SUA să nu împingă Coreea de Nord intr-un punct mort care să-i lase fără opțiuni. În timpul crizei rachetelor din Cuba, Kennedy s-a asigurat că SUA nu-l limitează pe Hrușciov pentru a menține pacea. Este foarte îngrijorător că sunt disensiuni în administrația Trump în ceea ce privește politica nord coreeană” suștine Yoon Young-kwan, fost ministru de externe sud coreean.

”Cred că probabilitatea unui conflict este foarte scăzută. Kim Jong Un nu este sinucigaș. Se aliniază cu poziția lui Mattis și cu politică americană de lungă durată de a nu iniția ostilități, dar de a răspunde în forță dacă e atacat” susține Ralph Cossa, președintele ”Pacific Forum CSIS”.

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
Cum se pregătesc miliardarii planetei de Apocalipsă

Dacă ne gândim la Apocalipsă, primul gând este la așa numitele buncăre, adăposturi special construite în caz de dezastre naturale. Ce-i drept, mulți avem imaginea unei camere cu pereții gri, lângă care sunt cutii întregi cu mâncare la conserve.

Cum a schimbat sârma ghimpată Vestul sălbatic al Americii

Legenda spune că la finalul lui 1876, un tânăr numit John Warne Gates ar fi construit un țarc împrejmuit cu sârmă, în mijlocul orașului texan San Antonio, scrie BBC.

Primarul care s-a deghizat în om al străzii pentru un experiment. ”Am fost șocat”

Experiment inedit al unui primar din Statele Unite. Bărbatul s-a ”deghizat în om al strazii” pentru a afla direct cât de gravă este problema oamenilor fără adăpost din Comitatul Salt Lake.

Recomandări
Ce poate decide Tribunalul București în cazul lui Călin Georgescu. Variantele pe care le are la dispoziție judecătorul

Călin Georgescu va fi prezentat, marți, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

De ce nu l-a sunat Nicuşor Dan pe Ilie Bolojan înainte de a-l nominaliza pe Siegfried Mureşan. Explicaţia preşedintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a respins ideea că a făcut desemnarea lui Siegfried Mureşan din răzbunare, el precizând că a răspuns afirmativ unei propuneri şi că asta exclude posibilitatea că ar fi acționat din răzbunare.

Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.